Liderii Europei celor 25 se intrunesc in format complet la Consiliul European de la Salonic
Romania, Bulgaria si Turcia se vor alatura in ultima parte a reuniunii
Incepand de joi seara, liderii Europei largite se intalnesc la Porto Carras, langa Salonic, la Consiliul European ce marcheaza sfarsitul presedintiei grecesti. Pentru prima oara, sefii de state si de guverne ai celor zece viitoare membre vor participa la reuniune, inca de la inceputul ei; odata ce au semnat tratatele de aderare, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Lituania, Estonia, Letonia, Malta si Cipru au capatat un nou statut, chiar daca intrarea lor oficiala in Uniune va avea loc abia anul viitor. Presedintele Romaniei, premierul Bulgariei si (probabil) ministrul turc de externe se vor alatura celor 25 de lideri ai Europei largite vineri seara, catre sfarsitul summitului, in calitate de reprezentanti ai candidatilor ramasi in cursa. Treptat, Romania si Bulgaria, tari care au inceput de ceva vreme negocierile de aderare cu UE, sunt incadrate in categoria "candidatilor", alaturi de Turcia, tara despre care, de zeci de ani, se considera ca nu intruneste criteriul politic necesar inceperii negocierilor. Pentru a depasi acest dificil prag psihologic, oficialii romani si cei bulgari asteapta de la summitul de la Salonic un nou semnal de incurajare, o formulare in documentul final, sau poate in proiectul viitoarei Constitutii Europene, care sa repete, poate sa intareasca asigurarile ca admiterea Bucurestiului si Sofiei in Uniune este doar o chestiune de timp. Se spera ca se va urma aceeasi linie ca la summitul de la Nisa, cand s-au pus bazele unei Europe cu 27 de membri si ca proiectul de Constitutie va pastra, in configurarea institutiilor europene si a sistemului decizional, si locuri pentru Romania si Bulgaria. Discutiile asupra viitoarei Constitutii europene vor monopoliza, probabil, atentia Celor 25 in primele doua zile ale summitului. Presedintele Conventiei pentru Viitorul Europei, Valery Giscard d'Estaing va prezenta oficial, la Salonic, fragilul compromis la care s-a ajuns dupa luni intregi de dezbateri. Sunt de asteptat vii dispute pe aceasta tema, insa, in final sefii de state si de guverne vor trebui sa cada de acord asupra lansarii, probabil in octombrie, a Conferintei Interguvernamentale in cursul careia va trebui adoptata o versiune finala a viitoarei legi fundamentale europene. Alte subiecte pe ordinea de zi sunt combaterea imigratiei clandestine, situatia din Irak, Orientul Mijlociu, terorismul international si armele de distrugere in masa. Sambata, sefii de state si de guverne ai UE si ai tarilor candidate se vor intalni cu omologii lor din Balcani, carora doresc sa le ofere asigurari palpabile ca tarile din aceasta zona vor avea, la randul lor, la un moment dat, locuri in familia europeana. Se vor anunta deblocarea a 200 de milioane de euro fonduri suplimentare destinate acestei regiuni - proiect extrem de important pentru presedintia elena a UE.




















































