Le Parisien: Anularea unei decizii privind expulzarea unor rromi | adevarul.ro

Le Parisien: Anularea unei decizii privind expulzarea unor rromi

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Tribunalul din Versailles a anulat la inceputul lunii octombrie o decizie a prefectului de Yvelines (nordul Frantei), Bernard Niquet, privind evacuarea in luna martie 2003 a unui numar de o suta de

Tribunalul din Versailles a anulat la inceputul lunii octombrie o decizie a prefectului de Yvelines (nordul Frantei), Bernard Niquet, privind evacuarea in luna martie 2003 a unui numar de o suta de rromi originari din Romania instalati pe un teren din localitatea Acheres, relateaza, in editia sa de marti, cotidianul Le Parisien, consultat de Rompres. Magistratii au obligat cel mai inalt reprezentant al statului in departamentul Yvelines sa acorde 1.000 euro unui fost ocupant al terenului si 500 euro asociatiei "Droit au logement" (DAL, Dreptul la locuinta) drept cheltuieli de justitie pentru aceasta procedura. La 27 februarie 2003, prefectul a semnat un decret de expulzare de pe terenul ocupat de rromi, mentionand "un pericol iminent pentru sanatatea publica". La 6 martie, politia a incercuit terenul, iar rromii instalati de doi ani acolo au fost obligati sa plece. Magistratii estimeaza ca, in decizia sa, prefectul "nu semnaleaza nici o epidemie si nu descrie natura pericolului iminent" la care se refera, iar argumentele aduse nu sunt suficiente pentru "stabilirea existentei unei situatii de urgenta pe plan sanitar". Hotararea tribunalului din Versailles constituie o "foarte mare victorie pentru cei mai defavorizati", a apreciat Jean Lubin, membru al DAL, care s-a mobilizat in favoarea rromilor. "Cred ca este prima data cand un rrom indrazneste sa se opuna unui prefect si, pe deasupra, obtine satisfactie". Toate caravanele au fost distruse, a afirmat juristul Alexandre le Cleve, potrivit caruia zece familii s-au intors in Romania, iar celelalte, dupa o trecere prin centre de primire pentru solicitantii de azil, s-au regrupat pe terenuri din Frepillon si Pierrelaye (Val-d'Oise). Juristul a mentionat, de asemenea, intentia de a cere despagubirea familiilor ale caror bunuri au fost distruse in cursul expulzarii. Prefectura din Yvelines dispune de un termen de doua luni pentru a face recurs.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite