" Lagărul comunist sub impactul destalinizării"
0Volum consacrat anului 1956 în statele blocului sovietic
Sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române, a apărut volumul Putere şi Societate. Lagărul comunist sub impactul destalinizării, 1956 (coordonatori: D. Cătănuş şi V. Buga), consacrat evenimentelor dramatice petrecute în anul 1956 în unele state ale fostului bloc sovietic. Lucrarea cuprinde studii şi articole semnate de istorici şi cercetători din Albania, Bulgaria, Cehia, R.P. Chineză, Italia, Ungaria, Polonia, Rusia şi România, care, pe baza unor documente descoperite în arhivele statelor respective, dezvăluie momente mai puţin cunoscute sau inedite despre evenimentele de acum jumătate de veac în fostele ţări socialiste ale Europei de Est. Lansarea cărţii, la care au fost invitaţi să participe membri ai Academiei Române, istorici, cadre didactice şi studenţi, reprezentanţi ai mass-media, precum şi ai corpului diplomatic din Bucureşti, va avea loc vineri, 10 noiembrie, ora 13.00, la sediul INST din strada Grigore Cerchez nr. 16. (V.M.)























































