La Constanta a aparut Plastic Park | adevarul.ro

La Constanta a aparut Plastic Park

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Daca vezi cinspe oameni in toata firea care plimba niste jucarele pe o harta, in mod sigur ai nimerit la o sedinta CENTCOM, unde generalii americani joaca "nu te supara, frate!" cu diviziile prin

Daca vezi cinspe oameni in toata firea care plimba niste jucarele pe o harta, in mod sigur ai nimerit la o sedinta CENTCOM, unde generalii americani joaca "nu te supara, frate!" cu diviziile prin Irak. Dar, daca cei cinspe insi, in loc de tancuri, muta pe harta batalioane de palmieri, e altceva: ai nimerit la Constanta, taman la sedinta Comandamentului pentru turism estival. Si primarul Mazare, acest Tommy Franks al Constantei, intra direct in miezul problemei: "Ba, prezentati-mi pe larg lista cu atractiile de pe litoral de anul asta, ca Agathon s-a dus, da' noi am ramas!". Imediat, un sef de la OPC se repezi sa-i execute ordinul: "Deci, la atractii avem asa: polistiren 40 la suta, poliamide 25 la suta, polietilena...." Mazare incepu sa urle atat de tare, incat il auzi si Saddam Hussein din barlogul lui: "Ba, nu te-am intrebat din ce sunt facute, nici cat am dat pa ele, ci care sunt ele, tampitule!" Unul de la Garda Financiara, cu prezenta de spirit, salva situatia: "Sefu, avem intai nucile de cocos din plastic, care le-am pus langa palmieri, ca sa aratam ca copacii e vii si n-am cheltuit banii cetatenilor degeaba. Dupa aia, avem papagali, maimute, pitoni. Cu elefantii avem o problema, ca sunt mai mici decat pasarile colibri din cauza boului de Ionescu de la Financiar. asta, cand a facut comanda la firma amicului nostru din Bermude, a crezut ca sunt pentru brelocuri, nu pentru pus pe strada. Acu, sa stiti, in copaci am pus si niste ursi polari, ca a fost superoferta, i-am primit bonus la pitoni. Cei mai tari sunt tigrii: la soare cauciucu' ala pute asa urat, ca nici un maidanez n-are curaj sa faca pipi pe ei!". Sefu' era multumit, dar mai avea o mica problema: "Ba, e bine, dar sa-mi scoateti dropiile din parc, prea seamana cu puii. Azi dimineata, langa aia mare din dreapta dinozaurului am gasit cinci pensionari tapeni, visand cu ochii deschisi la fripturi." In final, comandantul politiei isi exprima o mica neliniste: "Dom'ne, da' ce facem daca nici asa nu vin turistii straini si ne ia presa la ochi?" "E problema? Trantim imediat niste turisti din plastic, gonflabili, ca ne-au ramas destui de la vizita lui Iliescu!"

Top articole

Partenerii noștri