Kabul - un oras fara adrese

Joi, 31 ianuarie, dupa 11 ore de zbor, o aeronava Hercules a Fortelor Aeriene Romane a aterizat in plin Ev Mediu. Privit de sus, Kabulul este o imensa pata gri-moloz. Jos gasesti un oras aproape fara

Joi, 31 ianuarie, dupa 11 ore de zbor, o aeronava Hercules a Fortelor Aeriene Romane a aterizat in plin Ev Mediu. Privit de sus, Kabulul este o imensa pata gri-moloz. Jos gasesti un oras aproape fara contururi: in centru - case cu trei pereti, la periferii - doar fundatii rascolite de obuze. Aterizarea se face pe o pista crapata, pe marginea careia zace flota Afganistanului, adica trei avioane rupte de rusi. Peste capitala plutesc un praf negru si un iz ca de hoit, care iti intra in piele. Un functionar care nu si-a mai luat leafa de 6 luni iti da viza afgana pentru 30 de dolari plus 15 - spaga. La intrarea in oras apar primele semne de "civilizatie": printre daramaturi au fost deschise un fel de buticuri - niste containere de camion sprijinite cu lemne; benzinaria inseamna doua butoaie si cateva damigene puse intr-un fel de cort, iar alimentara e o baraca in care carnea de oaie atarna la fezandat. Strazile din Kabul sunt pline de gropi ca soselele Romaniei, pe vremea lui Ceausescu. Limuzine japoneze, ultimul racnet, si Volgile antice trec in viteza ferind la mustata pietonii. Nu exista amenzi si nici reguli de circulatie. Poti sa mergi pe contrasens sau sa opresti in mijlocul drumului - nu patesti nimic. La tot pasul, afgani imbracati in haine rupte si desculti isi poarta Kalasnikovul la umar. Sunt politistii. Unii dintre ei cara pe langa pistolul mitraliera si aruncatoare de grenade. La Kabul, ordinea publica e greu de aparat, mai ales ca pistolul e un obiect comun. In centrul orasului peisajul e si mai ciudat: case din chirpici cu antena parabolica, sute de cresetori aproape dezbracati care te trag de haine pentru un afgan (moneda nationala) si camioane - un fel de mijloc de transport in comun - in care oamenii stau pana si pe aripa rotii. Femeile sunt toate la fel, "mascate" in burda cu zabrele in dreptul fetei. Se poarta albastrul. Unele dintre ele se tin scai de tine dupa "bacsis". Este cuvantul cel mai utilizat printre cei 2 milioane de oameni din Kabul. Doar trei fabrici mai sunt deschise, dar fara sa-si plateasca angajatii. La posta din centru, functionarii sunt in somaj tehnic, pentru ca in Afganistan nu mai exista adrese, iar analfabeti sunt peste 70 la suta din populatie. In oras se simte, insa, dezghetul post-talibani: la cinematograf lumea se calca in picioare, muzica se aude pe toate strazile, iar in carciumi - niste case crapate si murdare in care sunt puse cateva mese - oamenii vin si pandesc postul de televiziune national care emite din trei in trei ore. Fiindca alcoolul este interzis, asteptarea se face in izul opiului tras din tigara. La gradina zoologica nimeni nu se mai duce; au vizitat-o talibanii timp de patru ani: leul a murit din cauza unei rani de grenada, dupa ce un taliban a razbunat moartea fratelui sau care facuse pariu ca intra in cusca fara sa pateasca nimic; lupii au fost folositi ca tinte. Dar distractia cea mai mare pentru soldatii talibani era sa bata maimutele cu bat. Anul trecut, pe vremea asta, ai fi infundat puscaria numai daca te gandeai sa-ti pui muzica la nunta. Frica de talibani nu s-a sters. Oamenii nu pot uita ca stadionul a fost locul unde au vazut toate felurile in care poate fi omorat un om: streang, glont in ceafa, cutit in beregata, decapitare. Copiii razboiului Darul Aman este un cartier din marginea Kabulului pe care 30 de ani de razboaie l-au ras de pe fata pamantului. In ruinele lui se adaposatesc cei mai saraci dintre saracii orasului. Nu trece zi sa nu moara cate unul, sfartecat de mine sau obuze neexplodate. In jumatatile de blocuri, care candva au fost ale rusilor, stau acum 4.000 de familii. Multi au ajuns aici goniti de talibani. Aproape 15 oameni sunt dusi, saptamanal, la groapa comuna. Mor din cauza TBC-ului, poliomielitei sau a leprei. Aici esti bogat daca ai o patura care iti foloseste ca haina si ca adapost. In camerele unde mai exista tavan stau cate 5-6 familii la un loc. E sarbatoare cand gasesc ceva de mancare sau au noroc la cersit. In cel mai bun bloc stau femeile - peretii camerelor de aici nu sunt asa crapati ca in celelalte. Intr-o locuinta o femeie incearca sa-si creasca cei patru copii, toti cu trupurile contorsionate de poliomielita. Femeia crede ca micutii nu mai rezista mai mult de o luna. Ultima bucata de paine au terminat-o acum patru zile. Printre locatarii ghetoului - ajunsi niste schelete si pline de paduchi - patruleaza politistii, la fel de jegariti ca si cei pe care ii supravegheaza. Un pusti de 16 ani este cel mai dur. Are doi ani de razboi si doua victime la activ. Cand multimea din jurul nostru se strange prea tare pustiul pune mana pe teava Kalasnikovului si da cu automatul in toate partile. Patul solid al armei loveste cateva capete, iar multimea se retrage. Copilul-politist alearga dupa cativa pusti si ii loveste brutal cu Kalasnikovul. Apoi isi arunca arma pe dupa umar si isi aprinde linistit o tigara. Spune ca pana acum nu a apucat sa impuste vreun locatar din Darul Aman. Abdul Fatah este comandantul securitatii din zona - cel care se ocupa cu capturarea simpatizantilor talibanilor. El spune ca in ghetou sunt multi dintre cei care au colaborat cu talibanii si exista informatii cum ca si cativa din Al-Qaida s-ar ascunde aici. Omul e linistit fiindca baietii lui sunt cu armele pregatite sa-i rada pe talibanii din Darul Aman, "si daca ii prindem vii e si mai bine". Abdul Fatah este unul din zecile de mii de afgani a caror familie a fost executata de talibani. Armata in adidasi Armata Afganistanului este un fel de adunatura dezbracata, dar cu munitia cat sa lupte ani in sir. La o unitate militara, un comandant ne arata plutonul sau - 14 insi in haine murdare, cu turbane sau caciuli, care in loc de bocanci poarta adidasi sau ciorapi. Liderul are o geaca de piele pe sub care se vede un maiou innegrit, niste pantaloni de camuflaj tociti, iar in picioare poarta pantofi cu ciucuri. Comandantul, veteran la 24 de ani, isi aminteste de cruzimea talibanilor in lupta: "Cand auzeam ca ataca ne faceam rugaciunile. Intr-o zi a trebuit sa ne retragem. Doi din grupul meu au cazut prizonieri. Noi eram pe muntele celalalt si am vazut ce se intampla: ei taiau cu fierastraul. In apropierea Kabulului, o fosta tabara a talibanilor este pazita acum de un grup de soldati ai Aliantei Nordului. Fosta moschee a fost bombardata, iar soldatii ne arata fericiti un corp de cladire sub care putrezesc cativa talibani. In jur sunt ramasite de tancuri si aruncatoare de rachete. Locul nu a fost inca curatat si mai exista mine sau bombe neexplodate. Dupa zeci de ani de razboie, multi spera ca Afganistanul sa nu mai fie tara in care, in fiecare zi, mai bine de zece oameni mor impuscati. Numai ca, parca pentru a respecta traditia, alte lupte reincep - in apropierea Kabulului doua grupari pastune se nimicesc in fiecare zi pentru suprematia unui sat; la sud exista informatii cum ca doua grupari Al-Quaida se pregatesc de razboi de guerila, iar pro-talibanii nu au renuntat la atacurile impotriva Aliantei Nordului. Uniforma de camuflaj a devenit port traditional in Afganistan, tara in care copii de 16 ani poarta deja Kalasnikovul pe dupa gat.