Jurnalul de la ora 5
0(...) Si asta numesti tu stire de televiziune, ba? Auzi la el: doar o burta despicata si cinspe aripati. Pai, asa-i la gradinita, cand explodeaza butelia. Ia spune-i, Lae, cata mortaciune mi-ai adus
(...) Si asta numesti tu stire de televiziune, ba? Auzi la el: doar o burta despicata si cinspe aripati. Pai, asa-i la gradinita, cand explodeaza butelia. Ia spune-i, Lae, cata mortaciune mi-ai adus tu azi. Ai auzit, ba? Si astia intr-un singur accident. Sa vezi imaginile cu rudele care lesina si cade pe jos; bijuterii, nenica. Apropo: baba transata in dooj de bucati e slaba. Deschidem cu violul din maternitate, daca n-avem norocu' sa pice ceva mai tare. Ia mai dati-mi nitel caseta. Mai, ce bestii! Cre' ca stiu si titlul: "Sex cu un prematur". Se impune interviu cu ma-sa. Ce, ai innebunit? Uniunea Europeana, conditii de integrare, alea-alea, s-adoarma lumea. Baga prim-planurile cu arsii, sa simta omu' ca traieste. Grosplan la piele, pana simt astia mirosul de prajeala. Ce mai avem? Pe legea mea de producator, daca ma mai enervezi odata cu privatizari naspa, cu anchete cu oameni politici, te trimit sa filmezi harta de la Meteo. Inconstientule! A! Bravo! Vezi ca poti? Uite, cadavrul asta gasit dupa doua saptamani in casa e o chestie. Totusi, sa fim si putin pozitivi. Dupa asta dam cordeala cu studentele din Regie, care circula pe Internet. Nuuu, nuuu! Banda neagra nu acolo, pune-o doar pe ochi! Totusi, politia munceste, sa nu-nteleaga cineva prostii. Bagam dupa aia planul de amenzi la Circulatie, ca organele isi fac datoria. Buuun. Acu' intram cu ceva extern. Irak? Se mai bate? Nu, domne, bagam nunta pisicutei verisoarei lu' Madona, aia care i-au pus diamante la gat. Ce zici, ma, n-avem din tara evenimente la zi? Da' materialul cu teroristii care a intrat in CC peste Ceausescu, ce e, ma? Cum, bagam si teatru? A, talharia de la teatru. Vorbeste ca lumea, ca mi-a sarit inima. Credeam ca te-ai pocait cu chestii culturale, sa ne-ngropi de tot. Ia uite, mi s-a facut pielea de gaina. Gata, toata lumea la locuri. Incepem: Stimati telespectatori, va prezentam jurnalul de la ora cinci.
Jack Spintecatorul























































