Jurnalist de la Adevărul, acreditat la Ministerul de Externe italian
Comunitatea românească din Italia va mai fi prezentă în paginile ziarului Adevărul. Redactorul Georgiana Baciu, de la Adevărul, este singurul jurnalist român în Italia, cu viză de muncă
Comunitatea românească din Italia va mai fi prezentă în paginile ziarului Adevărul. Redactorul Georgiana Baciu, de la Adevărul, este singurul jurnalist român în Italia, cu viză de muncă eliberată de Ambasada Italiei la Bucureşti, şi acreditat prin Ministerul Afacerilor de Externe italian.
Ziaristul va putea transmite, în colaborare cu instituţiile italiene, ştiri, reportaje şi fotografii, cu privire la viaţa şi activităţile românilor în Italia, în special în zona de nord. Potrivit autorităţilor române de la Milano, în Peninsulă numărul românilor depăşeşte 1,2 milioane, dintre care doar aproximativ 350.000 se află legal, alţi 250.000 în curs de obţinere a actelor, în timp ce restul sunt clandestini. Procedura de acreditare a jurnalistului a durat trei luni şi a inclus, pe lângă prezentarea a numeroase documente, şi o zi în care a stat cot la cot cu ceilalţi cetăţeni români şi moldoveni, de la ora 8 dimineaţa până la 5 după-amiaza, în curtea Consulatului Italian la Bucureşti. Mulţumim Ministerului Afacerilor Externe din Italia care a făcut demersurile necesare la Questura din Milano, în baza documentelor trasmise de Adevărul, pentru eliberarea permisului de şedere pentru muncă.




















































