Jumătate dintre americani ar fi preferat o ripostă militară la racheta nord-coreeană
Un american din doi ar fi vrut ca SUA să acţioneze militar ca răspuns la racheta lansată de Coreea de Nord în cursul week-end-ului, potrivit unui sondaj efectuat de CNN-Opinion Research Corporation şi publicat luni, relatează Agerpres.
Sondajul - efectuat în perioada 3-5 aprilie, adică înainte de lansarea rachetei - arată că 51 % dintre persoanele intervievate erau favorabile unui răspuns militar în cazul realizării proiectului nord-coreean.
Coreea de Nord a anunţat duminică lansarea unei rachete cu rază mare de acţiune că care ar fi plasat pe orbită un satelit de telecomunicaţii, dar surse americane, sud-coreene şi ruseşti au indicat că niciun nou satelit artificial nu s-a alăturat celor deja existente în spaţiul cosmic.
Pentru Seul, Washington şi Tokyo, ca şi pentru alte ţări, lansarea satelitului a fost un pretext din partea Phenianului pentru a-şi testa racheta cu rază mare de acţiune Taepodong-2, încălcând rezoluţii ale Naţiunilor Unite.
Sondajul a mai arătat că 52 % dintre americani au o opinie "foarte defavorabilă", 34 % o opinie "mai degrabă defavorabilă" despre Coreea de Nord, iar pentru 25 % dintre intervievaţi, această ţară reprezintă o "ameninţare imediată" pentru SUA .
Sondajul a fost realizat telefonic pe un eşantion de 1.023 americani adulţi, având o marjă de eroare de plus sau minus trei puncte.





















































