Judeţ cu judeţ:Trei oameni au decedat ieri în comuna Forăşti, judeţul Suceava, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un podeţ
0
Peste 440 de elevi din judeţul Bistriţa-Năsăud beneficiază de programul educaţional „Euro 200“.În judeţul Sibiu, 1.075 de elevi au rămas repetenţi anul acesta, iar peste 2.400 sunt corijenţi la una sau la mai multe materii.Zeci de voluntari din Miercurea-Ciuc au colectat, în weekend, deşeuri reciclabile.
ALBA. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă pregăteşte o serie de cursuri de calificare şi recalificare pentru şomeri. Înscrierile se fac până la data de 15 iulie, la agenţie.
ARAD. Zece localităţi din judeţ au fost selectate pentru extinderea reţelelor de apă. Valoarea lucrărilor este de 140 de milioane de euro, banii provenind din fonduri europene, din fonduri guvernamentale sau din bugetul Consiliului Judeţean.
ARGEŞ. Consiliul Local Piteşti se va întruni, astăzi, în şedinţă extraordinară pentru a aproba înfiinţarea serviciului public de termoficare. Noul serviciu va funcţiona cu aproximativ 500 de angajaţi.
BACĂU. Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” oferă zilnic, până la 15 septembrie, un program special de vacanţă. Între orele 11.00 şi 13.00, pot fi vizionate desene animate, piese de teatru, filme istorice și documentare.
BIHOR. Orădenii au participat, ieri, la serbările Cetăţii. Meşterii populari i-au învăţat pe copii să facă oale din lut, coşuri din nuiele, podoabe, icoane pe sticlă şi linguri din lemn.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Peste 440 de elevi din judeţ beneficiază de programul educaţional „Euro 200”. Aceştia au fost selectaţi la sfârşitul săptămânii, dintr-o listă cu 886 de cereri, şi vor primi câte 200 de euro de la Guvern pentru a-şi cumpăra un calculator.
BOTOŞANI. Viceprimarul municipiului Botoşani, Florin Ghiorghiţă, a sugerat firmei de ecarisaj să ofere cetăţenilor câte 10 lei pentru fiecare câine maidanez prins. Măsura ar putea fi pusă în aplicare în maximum o lună.
BRAŞOV. Poliţiştii au confiscat, ieri, un tir încărcat cu 22 de tone de soia modificată genetic, la un control efectuat între localităţile Braşov şi Cristian. Marfa provenea din Danemarca.
BRĂILA. Din 81.577 de hectare însămânţate cu grâu pe raza judeţului în toamna anului trecut, au fost recoltate până acum doar aproximativ 1.000 de hectare. Cauza: ploile frecvente care au căzut în judeţ în ultima perioadă.
BUZĂU. La Tabăra Naţională de Matematică „Cangurul” participă, începând de azi, 300 de elevi din toată ţara. Un sejur de șapte zile la Centrul de Tineret de la Poiana Pinului costă 342 de lei.
CARAŞ-SEVERIN. Patru gospodării din comuna Bozovici au fost afectate de ploile torenţiale din ultima perioadă. Oamenii sunt avertizaţi să urmărească în permanenţă starea de funcţionare a canalelor.
CĂLĂRAŞI. Autorităţile locale din Lehliu Gară şi-au propus să construiască un Parc de Afaceri până la jumătatea anului 2011. Acesta va fi poziţionat lângă Autostrada Soarelui, pentru un acces sporit la reţeaua de drumuri naţionale şi europene.
CLUJ. Peste 30 de persoane au construit, sâmbătă, la Iulius Mall din Cluj-Napoca, un mozaic al drapelului american din 20.000 de capace de PET-uri, adunate în cadrul campaniei „Pune capac. Reciclează”. Evenimentul a avut ca scop educarea publicului în privinţa reciclării.
CONSTANŢA. În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii au aplicat şoferilor 80 de amenzi în valoare totală de peste 12.000 de lei. Au fost reţinute 11 permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare.
COVASNA. În staţiunea Şugaş Băi vor fi amenajate, anul viitor, terenuri de golf şi de tenis şi o pârtie de schi. Suma totală necesară modernizărilor este de 200 de milioane de lei.
DOLJ. Pâinea se ieftineşte, de astăzi, în Craiova. Pan Group, cel mai mare producător de pâine din Bănie, a redus preţul franzelei de 370 de grame de la 1,2 lei la un leu. Pâinea feliată va costa 1,1 lei, faţă de 1,6 lei până acum. Reprezentanţii fabricii au decis ieftinirea pâinii din cauza situaţiei economice dificile prin care trec locuitorii Băniei.
DÂMBOVIŢA. Poliţiştii de la Rutieră au organizat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o acţiune de control pe şoselele din judeţ. Aceştia au reţinut 24 de permise auto şi au aplicat amenzi în valoare totală de 48.000 de lei.
GALAŢI. Regionala CFR Galaţi a trimis, vineri, 795 de salariaţi în şomaj tehnic. Aceştia vor reveni la muncă la începutul lunii septembrie, când se va decide câte persoane vor fi concediate colectiv.
GIURGIU. F. Ion (62 de ani), din comuna Buturugeni, este cercetat penal pentru infracţiunea de deţinere fără drept a armelor neletale supuse autorizării. Zilele trecute, la domiciliul acestuia a fost găsită o puşcă cu aer comprimat.
GORJ. Serviciul Judeţean de Ambulanţă organizează, azi, un concurs pentru ocuparea posturilor vacante de asistenţi medicali la Târgu Jiu şi Turceni. Nouă candidaţi vor susţine proba teoretică şi proba practică.
HARGHITA. Zeci de voluntari din Miercurea-Ciuc au colectat, în weekend, deşeuri reciclabile. Aceştia au strâns 230 de litri de ulei de bucătărie folosit, 35 de saci cu hârtie şi 15 saci cu obiecte din plastic.
HUNEDOARA. Ieri, la Deva, s-a dat startul în raliul off-road „Transilvania Adventure Trophy”. Peste 120 de echipaje din 16 ţări se vor întrece, timp de cinci zile, pe un traseu lung de 1.200 de kilometri.
IALOMIŢA. Municipalitatea din Feteşti va dezvolta, până la finele anului 2011, mai multe proiecte în zona braţului Borcea. Vor fi amenajate baze de agrement, hoteluri şi malurile canalului pentru pescuit sportiv.
IAŞI. De astăzi şi până la 12 iulie are loc, la Iaşi, Festivalul de Artă Stradală. În principalele pieţe ale oraşului se vor desfăşura spectacole de teatru, muzică, dans, workshop-uri, graffiti, artă contemporană şi circ.
ILFOV. Marin Mihai (19 ani), din Bucureşti, a fost accidentat grav sâmbătă seară, în oraşul Pantelimon. Maşina în care se afla s-a răsturnat din cauza vitezei excesive.
MARAMUREŞ. Pentru că în Baia Mare funcţionează doar un ştrand şi un bazin descoperit, mulţi dintre băimăreni şi-au petrecut weekendul la lacurile din localităţile Iojib şi Apa din judeţul Satu Mare.
MEHEDINŢI. Muzeul Judeţean al Regiunii Porţile de Fier I va scoate la licitaţie, azi, 48 de obiecte care ar trebui casate. Majoritatea bunurilor sunt vechi de peste 30 de ani, iar preţurile sunt cuprinse între 4 şi 360 de lei.
MUREŞ. 42 de producători din judeţ şi-au înregistrat la OSIM produsele tradiţionale. Caşcavalul împletit Therezia, Caşcavalul Pănet sau Rulada Dalmy sunt acum protejate şi vor fi promovate în străinătate.
NEAMŢ. Din cauza datoriilor de peste cinci milioane de lei la societatea de apă, 17 asociaţii de proprietari din oraşele Piatra Neamţ şi Roznov şi din comuna Săvineşti vor fi debranşate între 13 şi 15 iulie.
OLT. Primăria Slatina începe, azi, lucrările la reţeaua de canalizare şi la amenajarea străzii Panselelor. Investiţia a fost estimată la 1,8 milioane de lei.
PRAHOVA. Cel mai mare combinat de sucuri de fructe din Europa de Sud-Est va fi inaugurat la 15 iulie, în localitatea Vălenii de Munte. Fabrica este patronată de un concern polonez, iar investiţia a fost de 145 de milioane de euro.
SATU MARE. Festivalul Samfest Rock, organizat în cadrul Zilelor Culturale Sătmărene în perioada 10 - 11 iulie, se va desfăşura la ştrandul din localitate. Preţul unui bilet va fi de 35 de lei pentru o zi şi de 50 de lei pentru două zile.
SĂLAJ. Lucrările de restaurare a trei biserici din lemn s-au încheiat la sfârşitul acestei săptămâni. Este vorba despre “Sfântul Nicolae” din Fodora, “Sfânta Maria” din Letca şi “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Sârbi.
SIBIU. În judeţ, 1.075 de elevi au rămas repetenţi anul acesta, iar peste 2.400 sunt corijenţi la una sau la mai multe materii. Alţi 1.024 de elevi au situaţia neîncheiată şi aproape 500 sunt cu risc de abandon din cauza absenţelor.
SUCEAVA. Trei oameni au decedat ieri, după ce maşina în care se aflau a intrat într-un podeţ în comuna Forăşti. Şoferul a încercat să evite impactul cu un autoturism care a virat brusc la stânga.
TELEORMAN. Un inel medieval, descoperit într-o criptă din zona bisericii Mănăstirii Aluniş-Plăviceni, este exponatul lunii la Muzeul Judeţean din municipiul Alexandria. Obiectul a aparţinut ctitorului bisericii, marele vornic Dragomir.
TIMIŞ. Dansatorii din Mexic au fost atracţia zilei de ieri la Festivalul Inimilor de la Timişoara. A XII-a ediţie a festivalului s-a încheiat aseară, cu o gală care a avut loc în Parcul Rozelor.
TULCEA. Noul inspector-şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie este comisarul-şef Vasile Şofan. Fost comandant al Poliţiei Sulina, acesta îl va înlocui pe interimarul Viorel Oltu.
VASLUI.Doi părinţi au reclamat la poliţie, vineri, cazurile unor profesori, membri în comisiile de bacalaureat, care ar fi cerut bani pentru a da note mai bune candidaţilor. La un centru de examinare din municipiul Huşi, profesorii ar fi pretins între 500 şi 800 de lei pentru a le acorda copiilor note mari la proba de educaţie fizică.
VÂLCEA. Reprezentanţii Primăriei Râmnicu Vâlcea vor sigila, astăzi, hala societăţii Rovimet S.A., din cartierului Râureni. Construcţia a fost executată fără respectarea prevederilor legale.
VRANCEA. Sute de copii din România, Ucraina, Ungaria, Bulgaria şi Republica Moldova participă, începând de azi, la Festivalul-concurs de dans „Ritm“. Manifestarea se desfăşoară la Sala Polivalentă din Focşani.