Judeţ cu judeţ:Drumul forestier care face legătura între cartierele Trivale şi Găvana din Piteşti va fi asfaltat
0
Primăriile principalelor oraşe din judeţul Constanţa sunt dezinteresate de problemele localnicilor.Peste 100 de pescari din Petroşani au organizat ieri o acţiune de ecologizare a râului Jiu.Personalul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie din Botoşani este nevoit să aducă de acasă materiale sanitare.
ALBA. O expoziţie cu fotografii de arhivă, realizate în timpul vizitelor regilor României în Alba Iulia, a fost vernisată ieri la Muzeul Naţional din municipiu.
ARAD. A doua ediţie a Festivalului Copiilor are loc azi, în Parcul Copiilor din Arad, de la ora 10.00. Cei mici se pot distra alături de clovni, prinţese şi specialişti în pictură pe faţă. Intrarea este liberă.
ARGEŞ. Drumul forestier care face legătura între cartierele piteştene Trivale şi Găvana va fi asfaltat până la toamnă. Lucrarea va costa 400.000 de lei şi va include montarea unor stâlpi pentru iluminatul public.
BACĂU. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă pune la dispoziţie, începând de azi, 132 de posturi vacante. Dintre acestea, 65 sunt în domeniul confecţiilor.
BIHOR. Doar două blocuri din Oradea au fost cuprinse în programul de reabilitare termică. Pentru judeţ au fost repartizaţi 686.000 de lei, bani ce reprezintă cofinanţarea lucrărilor de reabilitare a blocurilor.
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Zilele Municipiului Bistriţa se vor desfăşura în această vară în oborul din Cartierul Viişoara. Anul trecut, după cele trei zile de sărbătoare, pietonalul din centru arăta ca după război.
BOTOŞANI. Personalul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie din Botoşani este nevoit, din lipsă de fonduri, să aducă de acasă materiale sanitare pentru tratamentul pacienţilor. Unitatea medicală are datorii de peste 1,8 milioane de lei.
BRAŞOV. A 57-a stagiune a concertelor estivale de orgă de la Biserica Neagră va fi deschisă mâine, la ora 18.00. Cu prilejul acestui concert se sărbătoreşte şi împlinirea a 170 de ani de la inaugurarea celei mai mari orgi mecanice din România.
BRĂILA. Opt autospeciale de intervenţie tip SMURD vor ajunge în judeţ în perioada următoare. Două maşini vor rămâne în municipiul Brăila, celelalte şase urmând să meargă în localităţile Ianca, Făurei, Măxineni, Măraşu şi Tufeşti.
BUZĂU. În urma filtrelor rutiere organizate pe raza judeţului timp de două ore, poliţiștii au constatat trei infracţiuni, 161 de contravenţii la regimul circulaţiei și au reţinut 14 permise.
CARAŞ-SEVERIN. Începând de ieri, în Centrul Civic din Reşiţa şi în Parcul Tricolorului din zona Victoria doritorii se pot conecta la internet gratuit, graţie reţelei wireless Free HotSpot 1.
CLUJ. Poliţiştii au descoperit săptămâna trecută, pe raza judeţului, patru autovehicule furate din alte ţări. În cadrul operaţiunii, poliţiştii au verificat 16 parcuri care vând autovehicule din import.
CONSTANŢA. Potrivit Centrului pentru Resurse Civice, primăriile principalelor oraşe din judeţ sunt dezinteresate de problemele localnicilor. Studiul arată că petiţiile sunt rezolvate încet, iar atitudinea funcţionarilor trebuie îmbunătăţită.
COVASNA. La „Festivalul Bujorului”, organizat ieri în localitatea Budila, au participat fanfare din localităţile Ozun, Brateş, Târgul Secuiesc, Arcuş, Baraolt şi Zagon. Acestea au concurat cu instrumentişti din judeţele Braşov şi Harghita.
DOLJ. La cea de-a XXVI-a ediţie Expoflora, deschisă până miercuri în Piaţa „Mihai Viteazul“ din Craiova, participă
60 de societăţi din ţară şi din străinătate. Acestea oferă plante şi flori cu preţuri cuprinse între doi şi 2.400 de lei.
DÂMBOVIŢA. Moiceanu Ion (41 de ani) din judeţul Argeş a ajuns sâmbătă noapte, în stare de coma şi în şoc hipotermic, la Spitalul de Urgenţă Târgovişte. Ciobanul a fost găsit de salvamontişti în zăpada din zona Padina a munţilor Bucegi.
CĂLĂRAŞI. Judeţul Călăraşi s-a asociat cu alte cinci judeţe pentru un proiect ce vizează dotarea tehnică a Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă cu echipamente de prim-ajutor. Valoarea proiectului este de 14 milioane de euro, iar judeţele asociate sunt Argeş, Giurgiu, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Teleorman.
GALAŢI. Începând de azi, ArcelorMittal Galaţi va fi condus de un nou director general: francezul Thierry le Gall. El îl înlocuieşte pe indianul Agustin Kochuparampil şi va coordona activitatea tuturor combinatelor din Europa ale grupului ArcelorMittal.
GIURGIU. Marian M. (39 de ani), din localitatea Videle, angajat ca şofer al unei bănci din judeţ este cercetat în stare de libertate, fiind suspectat că a comis un furt dintr-un bancomat care aparţine agenţiei bancare la care acesta era angajat.
GORJ. Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a desfăşurat ieri, în Parcul Central din Târgu-Jiu, proiectul „Orăşelul Copiilor“. În cadrul acestuia au fost prezentate materiale video privind apărarea împotriva incendiilor şi măsuri de acordare a primului ajutor.
HARGHITA. Zece tineri voluntari din localităţile învecinate Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, vor fi instruiţi, în vară, în tehnici de lucru specifice pădurarilor.
HUNEDOARA. Peste 100 de pescari sportivi din Petroşani, membri ai Asociaţiei „Lostriţa”, au organizat ieri o acţiune de ecologizare a râului Jiu. La acţiune au participat şi elevii unei şcoli din Petroşani.
IALOMIŢA. Agenţia de Protecţia Mediului organizează, săptămâna aceasta, mai multe acţiuni de ecologizare. Vor fi adunate deşeurile din parcurile şi pădurile de pe raza judeţului, iar joi este programată ecologizarea malulului stâng al râului Ialomiţa.
IAŞI. Pieţele agroalimentare de la Hala Centrală şi Tătăraşi din Iaşi vor fi închise astăzi pentru acţiuni de deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie. Duminică, 14 iunie, de la ora 14.00, va fi închisă şi Piaţa Independenţei, din acelaşi motiv.
ILFOV. La nivelul ţării, cea mai mare scădere a numărului autorizaţiilor de construcţie s-a înregistrat în Bucureşti - Ilfov. Acestea s-au redus de la 795 în aprilie 2008, la 450 în luna aprilie a acestui an.
MARAMUREŞ. Palatul Culturii din Sighetu Marmaţiei a fost retrocedat, sâmbătă, episcopiei ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. În urmă cu 60 de ani, clădirea a fost preluată abuziv de către autorităţile comuniste.
MEHEDINŢI. Începând de sâmbătă, circulaţia se desfăşoară normal pe DN 57. Timp de două săptămâni, drumarii au îndepărtat peste 30.000 de metri cubi de rocă dislocată în zona Dubova.
MUREŞ. Cei care doresc să viziteze Parcul de distracţii de pe Platoul Corneşti au la dispoziţie un autobuz special, care va circula azi pe traseul Unirii - Platoul Corneşti - Centrofarm şi retur. Copiii sub 10 ani circulă gratuit, iar pentru ceilalţi călători un bilet costă 1,5 lei.
NEAMŢ. Autorităţile din judeţ au adoptat un plan antisecetă. Cele mai importante măsuri sunt eliminarea consumului de apă pentru spălatul străzilor şi stropitul zonelor verzi.
OLT. Compartimentul „Telefonul copilului“, la care pot fi reclamate cazuri de abuzuri asupra minorilor, va funcţiona în cadrul complexului de servicii „Sfântul Ştefan“, inaugurat azi la Slatina Numărul gratuit de telefon este 08008200200.
PRAHOVA. Prima etapă din campania de dezinsecţie a zonelor verzi de pe domeniul public din Ploieşti va ţine de azi până pe 12 iunie. Până la sfârşitul anului, se vor derula încă două etape similare.
SATU MARE. Alexandra Tătăran (15 ani), elevă la Grupul Şcolar Industrial „Traian Vuia”, a câştigat, sâmbătă seara, premiul de Miss Satu Mare 2009. Vremea nefavorabilă a făcut ca numărul de spectatori să fie foarte mic.
SĂLAJ. Pescari sportivi din întreaga ţară au participat în weekend la Cupa Profimix, la Barajul Vârşolţ. Concursul este inclus în programul competiţional naţional de pescuit staţionar.
SIBIU. Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu a fost vizitat, în primele cinci luni ale anului, de 60.000 de oameni, cu 10.000 mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă din 2008.
SUCEAVA. A doua ediţie a Târgului de jucării vechi, organizat în curtea Bibliotecii Judeţene „IG Sbiera” din Suceava, este deschisă azi între orele 11.00 şi 16.00. Vor avea loc vizionări de filme pentru copii şi teatru de păpuşi.
TELEORMAN. Direcţia de Sănătate Publică din judeţ a montat ieri, în centrul municipiului Alexandria, un cort în cadrul căruia s-au distribuit pliante, fluturaşi şi alte materiale informative privind consecinţele nefaste ale fumatului.
TIMIŞ. ,,Tramvaiul copiilor” va circula azi în Timişoara între orele 9.00 şi 19.00, pe traseul liniei 6. Cei mici vor primi bomboane şi ciocolată.
TULCEA. Consiliul Local a aprobat, zilele trecute, un studiu de fezabilitate care vizează transformarea lacului Ciuperca în port turistic. Vor fi construite o ecluză între lac şi Dunăre şi un pod rutier, costul estimat fiind de cinci milioane de euro.
VÂLCEA. Peste două milioane de lei vor fi alocaţi pentru începerea lucrărilor de izolare termică la cele 12 blocuri aprobate pentru programul de reabilitare. Banii vor veni de la bugetul local.
VASLUI. Peste 300 de angajaţi din judeţ au rămas fără locuri de muncă în luna mai. Cele mai multe disponibilizări s-au înregistrat în domeniul confecţiilor, aproape 250, şi cel al mecanicii fine, 54. Cu o rată a şomajului de 12% şi peste 19.500 de persoane fără un loc de muncă, judeţul se află pe primul loc în ţară.
VRANCEA. Aproximativ 900 de locuitori ai judeţului au apelat, în ultimele şase luni, la consilierea Biroului pentru Cetăţeni. Cele mai multe informaţii au fost solicitate de cetăţenii din Focşani, Odobeşti şi Adjud privind serviciile publice şi asistenţa socială sau medicală la domiciliu.























































