Judeţ cu judeţ: Primăria Sighişoara va contracta un credit pentru reabilitarea Turnului cu Ceas

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 90% din medicii de familie din judeţul Bistriţa-Năsăud au primit anul trecut avertismente scrise de la Casa de Asigurări de Sănătate. Femeia cu trei facultăţi din Baia Mare care anul trecut şi-a ucis logodnicul a fost condamnată la 20 de ani de închisoare. Un poliţist din Gura Humorului a fost reţinut după ce a furat din camera de corpuri delicte cele peste 80.000 de pachete de ţigări de contrabandă confiscate.

ALBA. Angajaţii unei firme de construcţii au început ieri să cureţe lacul format în urma surpării unei mine de sare în Ocna Mureş. Produsele de la supermarketul prăbuşit vor fi distruse. 

ARAD. Actorii Teatrului de Marionete din Arad au început ieri pregătirile pentru primul spectacol în format 3D. Marionetele, care sunt de aproximativ 80 de centimetri, vor evolua în spatele unui ecran transparent pe care sunt proiectate imagini tridimensionale. Spectatorii vor purta ochelari speciali la piesa „Tovarăşul de drum". Premiera va avea loc în martie.

ARGEŞ. Cinci braconieri au fost reţinuţi de poliţişti, în noaptea de duminică spre luni, în comuna Hârseşti, unde participau la o vănătoare ilegală cu ogari. Agenţii au tras mai multe focuri de armă pentru a-i opri pe braconieri.

BACĂU. Combinatul de îngrășăminte Amurco, din cauza căruia în localitatea Galbeni emisiile de amoniac depăşesc de 17 ori limita admisă, va fi închis în primăvară. La combinat lucrează aproape 700 de persoane.

BIHOR. Ortacii de la Băiţa au oprit lucrul şi au lăsat să se inunde mina şi apa care spală metale grele va ieşi la suprafaţă. Contractul de muncă al celor 25 de angajaţi ai minei de molibden de la Băiţa a expirat ieri.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Peste 90% din medicii de familie din judeţ au primit anul trecut avertismente scrise de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru nerespectarea legii privind acordarea concediilor medicale.

BOTOŞANI. Consilierii judeţeni vor investi 12,6 milioane de lei în reabilitarea Casei Ventura, monument istoric din secolul al XIX-lea. În imobil învaţă elevii de la Şcoala Populară de Arte, care vor fi mutaţi într-o clădire a Spitalului de Psihiatrie.

BRAŞOV. Încă un bancomat al BCR a fost jefuit la Braşov. Ieri-dimineaţă, cinci persoane au tăiat cu flexul ATM-ul, după ce l-au bătut pe agentul de pază. Un alt bancomat al BCR a fost jefuit în decembrie, iar hoţii nu au fost prinşi.

BRĂILA. Protecţia Copilului i-a luat în grijă pe cei doi fraţi, de 7 respectiv 10 ani, ai fetiţei de 4 ani care s-a înecat într-un lac de la marginea oraşului Brăila. Poliţia va stabili dacă a fost vorba de neglijenţă.

BUZĂU. O grupare de spărgători a fost anihilată. Cei patru bărbaţi erau căutaţi de aproape doi ani şi sunt suspectaţi de producerea a peste 50 de spargeri.

CARAŞ-SEVERIN. Proiectul de aproape trei milioane de euro pentru reabilitarea muzeului de locomotive de la Reşiţa a ratat finanţarea europeană. Primăria nu a rezolvat problema proprietăţii terenului pe care sunt amplasate acum locomotivele.

CĂLĂRAŞI. Peste 9.000 de şomeri speră să obţină unul dintre cele 150 de locuri de muncă oferite în această săptămână de Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cele mai căutate servicii sunt în domeniul confecţiilor. 

CLUJ. Ceaţa a dat peste cap traficul aerian. Patru curse au fost anulate, ieri, la aeroportul din Cluj-Napoca, iar alte cinci au avut întârzieri între o oră şi trei ore. Două curse au fost direcţionate spre Timişoara.

CONSTANŢA. Directorul Direcţiei Domenii Portuare din cadrul Administraţiei Porturilor Maritime a fost reţinut. Eugen Bogatu este învinuit de favorizarea infractorului în dosarul UCM Reşiţa, pentru o fraudă de 60 de milioane de euro.

COVASNA. Datoriile la întreţinere îi duc în instanţă. Un sfert din cele 168 de asociaţii de proprietari din Sfântu Gheorghe au datorii totale de 1,5 milioane de lei către firma de salubrizare, iar conducerea societăţii a trecut la executări silite.

DOLJ. Semafoarele, ornamente de un milion de lei. Dispozitivele montate în 2008 în cinci intersecţii din Craiova nu funcţionează pentru că nu sunt sincronizate. Semafoarele trebuiau incluse în proiectul „Undă Verde", aflat de doi ani în evaluare.

DÂMBOVIŢA. O femeie de 41 de ani şi băieţelul ei de 2 ani, din satul Viforâta, au murit ieri intoxicaţi cu monoxid de carbon. Potrivit anchetatorilor, în casă se aflau mai mulţi membri ai familiei, însă gazul ucigător s-a răspândit doar în camera în care se aflau cei doi. În imobilul cu un etaj s-au acumulat gaze de la centrala termică.

GALAŢI. Un gălăţean condamnat în Franţa la patru ani de închisoare a fost arestat în weekend. Marcel Leocă (20 de ani) este acuzat că, în 2008, la închisoarea Gradignan, l-a violat şi l-a torturat pe colegul său de celulă, francezul Patrice Vinet.

GIURGIU. Măsuri de precauţie împotriva apariţiei febrei aftoase. Specialiştii de la Direcţia Sanitar-Veterinară au decis ca medicii veterinari să participe la partidele de vânătoare pentru a recolta probe.

GORJ. Divorţurile, tranşate ieftin la Primăria Târgu-Jiu. Desfacerea căsătoriei pe cale amiabilă poate fi obţinută cu 50 de lei prin intermediul ofiţerului de stare civilă. Soţii se pot răzgândi în 30 de zile.

HARGHITA. O sală de sport destinată în special antrenamentelor de baschet ale copiilor şi juniorilor va fi inaugurată în această lună la Miercurea-Ciuc. Investiţia este de aproximativ 800.000 de euro, bani de la buget.

HUNEDOARA. Investiţie inutilă. La opt luni de la terminarea construirii halelor comerciale, dezvoltatorul BELROM nu are client pentru „European Retail Park" de la Deva. Construirea halelor a costat 70 de milioane de euro.

IALOMIŢA. Patru angajate ale fermei de pui Avicola SA, din localitatea Ciulniţa, s-au intoxicat cu monoxid de carbon din cauza unui arzător folosit pentru încălzirea puilor din fermă. Inspectorii de Muncă au deschis o anchetă.

IAŞI. Un bărbat a murit după ce a fost călcat de tren în Gara Iaşi. Potrivit primelor cercetări, victima, care nu avea asupra sa niciun document, este un om al străzii care a adormit pe şine.

ILFOV. Accident la Otopeni. O persoană a fost grav rănită ieri după ce două maşini s-au ciocnit din cauza unui şofer care nu s-a asigurat la schimbarea benzii de drum.

MARAMUREŞ. Criminala cu trei facultăţi, după gratii. Ioana Roman (22 de ani), care în martie 2010 şi-a ucis logodnicul cu 80 de lovituri de cuţit, a fost  condamnată, ieri, la  20 de ani de închisoare.  Sentinţa nu este definitivă.

MEHEDINŢI. Crescătorii de animale nu sunt interesaţi de banii europeni. Doar 64 de fermieri din judeţ s-au înscris până acum în programul prin care vor primi câte 250 de euro pentru fiecare vacă. Cererile se pot depune până la finalul lunii.

MUREŞ. Primăria Sighişoara va contracta un credit pentru reabilitarea Turnului cu Ceas din Cetate. Împrumutul va fi de 8,2 milioane de lei, iar banca va fi desemnată în urma unei licitaţii publice.

NEAMŢ. Un bar din Piatra Neamţ a fost incendiat, în noaptea de duminică spre luni, de o mână criminală. Localul aparţine Oanei Vicol, care deţine şi centrul comercial ce a ars în noiembrie.

OLT. Primăria Morunglav are de şase luni conturile blocate şi nu poate plăti datoria de 1,1 milioane de lei pentru lucrările de deviere a Olteţului şi pentru consolidarea malurilor. Lucrările au fost făcute în 2007.

PRAHOVA. 13 şcoli şi grădiniţe din judeţ vor fi desfiinţate de la 1 septembrie din cauza numărului foarte mic de copii înscrişi. Copiii vor fi nevoiţi să înveţe la unităţile de învăţământ din satele apropiate.

SATU MARE. O stradă din oraşul Satu Mare este inundată de mai bine de trei săptămâni. Locuitorii spun că apa s-a revărsat pentru că lucrările de modernizare a străzii au fost făcute de mântuială.

SĂLAJ. 1,3 milioane de lei pentru Judecătoria Şimleu Silvaniei. Tribunalul Sălaj a cumpărat de la o bancă imobilul în care Judecătoria funcţionează de 30 de ani. Sediul urma să fie scos la vânzare.

SIBIU. Aglomeraţie la ghişeele Casei de Asigurări pentru Sănătate după ce instituţia a trimis peste 17.000 de somaţii de plată. Majoritatea persoanelor au obţinut venituri din închirierea imobilelor.

SUCEAVA. Un poliţist din Gura Humorului a fost reţinut după ce a furat din camera de corpuri delicte cele peste 80.000 de pachete de ţigări de contrabandă confiscate. Dumitru Drelciuc este acuzat de delapidare şi uz de fals.

TELEORMAN. Vor fi reabilitaţi, în acest an, 99 de kilometri de drumuri judeţene. Consiliul Judeţean a primit de la buget 9,7 milioane de lei, bani din care va fi reparat şi drumul care face legătura cu Autostrada Bucureşti - Piteşti.

TIMIŞ. Ziua de naştere, la Tribunal. Cosmin Săvescu a fost chemat la Tribunalul Timiş chiar în ziua în care a împlinit 29 de ani. Tânărul este acuzat că a luat cu acte false un credit de 10.000 de euro.

TULCEA. Poliţist scandalagiu la Tulcea. După ce a parcat abuziv pe spaţiul unei firme private, Cosmin Bujoreanu a intrat în magazinul societăţii şi i-a ameninţat şi înjurat pe angajaţi. Agentul este cercetat pentru abuz.

VASLUI. Un tânăr de 14 ani din localitatea Berezeni a fost găsit spânzurat într-o cameră din casa în care locuia. Părinţii spun că băiatul era un elev bun, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a afla cauzele sinuciderii.

VÂLCEA. Consiliul Superior al Magistraturii a decis să-l suspende din funcţie pe şeful Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Teodor Trancă este cercetat într-un dosar de mită la CEC Râmnicu Vâlcea.

VRANCEA. Primăria Focşani a aprobat un proiect de reabilitare a sistemului de termoficare urbană. Până în 2013 va fi construită o nouă centrală termică şi vor fi înlocuite toate conductele. Investiţia este de 37 de milioane de euro. 

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite