Judecatoarea oradeana Elena Pop Blaga spune ca s-a aflat tot timpul acasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

E limpede ca politia i-a fost complice

Disparuta fara urma, timp de trei luni de zile, cautata, se pare, doar de forma, de politie, care, pentru a intregi imaginea de circ, a dat-o si in urmarire generala si internationala, judecatoarea oradeana Elena Pop Blaga a aparut, brusc, la domiciliu, chiar in ziua in care Curtea Suprema de Justitie a revocat mandatul de arestare emis pe numele ei de Parchetul Curtii de Apel Oradea. Mai mult, sotul magistratei, procurorul financiar Ioan Pop Blaga, spune ca sotia sa nu s-a sustras niciodata cercetarilor si ca s-a aflat tot timpul la domiciliu. "S-a prezentat chiar la Curtea Suprema de Justitie, cand a fost citata, mai spune domnul Pop Blaga, si nu a ridicat-o nimeni". Declaratia procurorului Blaga este cu atat mai socanta, cu cat, timp de trei luni de zile, politistii bihoreni s-au dat de ceasul mortii, cerand pana si sprijinul Interpolului pentru a o gasi pe judecatoarea prinsa in flagrant de luare de mita. Unde a reusit fugara sa se ascunda atat de bine timp de aproape trei luni de zile? A cautat-o cu adevarat cineva si, daca da, au fost hotarati acestia sa o gaseasca? Conducerea Inspectoratului Politiei Judetului Bihor evita sa dea un raspuns la aceste intrebari. Cert este ca decizia Curtii Supreme de Justitie, comunicata la sfarsitul saptamanii trecute, i-a luat si pe politisti prin surprindere. Judecatoarea Elena Pop Blaga nu se mai afla sub puterea nici unui mandat de arestare. Ea urmeaza sa fie judecata in stare de libertate, pentru ca "nu reprezinta pericol social". Doamna Pop Blaga se si comporta ca un om liber, ea plecand, imediat ce a aflat marea veste de la CSJ, privind revocarea masurii de arestare preventiva, sa cumpere rechizite pentru cei doi copii, care au inceput, ieri, scoala. Judecatoare la Tribunalul Bihor, Elena Pop Blaga a fost arestata pe 24 mai a.c. de procurori ai Parchetului Curtii de Apel Oradea, in baza unui flagrant de luare de mita, realizat in urma sesizarii expertului tehnic Cornelia Huplea. Acesta a reclamat ca magistrata i-a cerut 100 milioane lei pentru a-i aproba un decont supraevaluat, al unei lucrari la o societate aflata in curs de lichidare judiciara. Pachetul cu bani tratati criminalistic a fost dus la o matusa a judecatoarei. La locuinta acesteia au descins trei procurori si ofiteri de politie, care au ridicat pachetul cu bani. Dupa o luna de arest, Elena Pop Blaga a fost pusa in libertate in baza unei hotarari contestate de cei mai multi magistrati. In aceeasi zi in care a iesit din arest, judecatoarea a disparut de la domiciliu. Circul a continuat cu darea ei in consemn la frontiere si alte asemenea masuri care au reprezentat doar praf in ochii cetatenilor, ca sa aflam acum ca una dintre cele mai cautate persoane din Romania, urmarita de politiile din toata lumea, se afla, bine mersi, alaturi de sot si copii, in locuinta ei din Oradea. Intre timp, un alt om de afaceri din Oradea, Radu Mircea Pentie, a depus un denunt impotriva Elenei Pop Blaga. Acesta arata ca judecatoarea i-ar fi cerut cate zece mii de marci germane pentru solutionarea unor litigii comerciale.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite