Între „invazia gândacilor” şi „atacul şobolanilor”. Cele mai importante comentarii despre linşarea lui Andrei Pleşu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Pleşu FOTO Mediafax
Andrei Pleşu FOTO Mediafax

După ce scriitorul Andrei Pleşu a fost insultat şi atacat dur în emisiunea „Sinteza zilei”, de la Antena 3, s-a creat o adevărată mişcare de solidaritate cu omul de cultură, pornită cu un apel semnat de câteva mii de oameni, în frunte cu nume importante din lumea culturală, şi încheiată cu un protest de stradă la care au luat parte câteva sute de persoane.

Pe această temă s-au scris, de asemenea, o sumedenie de comentarii. Istoricul Vladimir Tismăneanu a publicat, în „Revista 22”, un text cu titlul „Linşajul lui Andrei Pleşu, idioţia morală şi spaţiul libertăţii”, afirmând: „Ceea ce este scandalos ţine de un linşaj mediatic al unei personalităţi pe drept cuvânt respectată şi admirată. Dacă acest lucru se poate petrece împotriva lui Andrei Pleşu, înseamnă că nu mai există limite ale neruşinării şi infamiei”.

Şi jurnalistul Cătălin Tolontan s-a declarat „Solidar cu Andrei Pleşu”, motivându-şi opţiunea printr-un citat din cartea „Despre îngeri”.

Scriitorul Ioan T. Morar a comentat pe blogul personal situaţia în care a fost pus Andrei Pleşu: „Am semnat scrisoarea de protest, aşadar, să se ştie că protestăm. Şi n-aş vrea ca, peste nişte ipotetice sute de ani, când vreun ipotetic pasionat va cerceta istoria României de azi, să ajungă la concluzia: Andrei Pleşu, un scriitor român, a fost atacat de golani şi nimeni nu a zis nimic”.

Jurnalistul Vlad Mixich a scris pe Hotnews un comentariu intitulat “România e invadată de gândaci”, în care analizează modul în care “Andrei Pleşu a fost executat la Antena 3”. Tot în “Revista 22”, şi tot pe această temă, a scris şi Dragoş Paul Aligică, sub titlul “Andrei Pleşu, secăturile lui Voiculescu şi opiniile la români”.

Despre atacurile la adresa lui Andrei Pleşu a scris şi istoricul Ioan Stanomir: “Prin execuţia în direct a lui Andrei Pleşu, această cultură a abjecţiei şi calomniei mediatice îşi atinge punctul culminant. Nimeni nu mai poate să invoce necunoaşterea, nimeni nu mai poate să invoce naivitatea- răul care macină comunitatea noastră este dezvăluit, în toată monstruozitatea lui”. Textul integral poate fi citit aici.

Jurnalistul Laurenţiu Ciocăzanu a comentat manifestaţia organizată, ieri, în Piaţa Universităţii în semn de solidaritate cu Andrei Pleşu: “Exerciţiul civic petrecut ieri, în Piaţa Universităţii, în sprijinul lui Andrei Pleşu, mi-a adus aminte de frumoasele dimineţi ale democraţiei româneşti”.

Pe platforma de bloguri contributors.ro, jurnalistul Dragoş Ghiţulete a scris, pornind de la atacurile lansate la adresa lui Andrei Pleşu, un comentariu despre prestaţiile tot mai îndoielnice ale unor oameni de televiziune: “Seară de seară, noii şobolani dau din gheare pentru a satisface această nevoie de mocirlă, îşi dau ochii peste cap, scuipă şi maculează tot în jur pentru ca nouă ciumă să se reverse şi să infecteze tot in jur. Nu se vor opri, satisfacţia e uriaşă pentru că sînt încurajaţi”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite