În jur de 30.000 consumatori de droguri în Bucureşti
În prezent, în Bucureşti există aproximativ 28.000 - 30.000 de consumatori de droguri, aproape trei sferturi din numărul consumatorilor la nivel naţional, a declarat azi preşedintele Agenţiei
În prezent, în Bucureşti există aproximativ 28.000 - 30.000 de consumatori de droguri, aproape trei sferturi din numărul consumatorilor la nivel naţional, a declarat azi preşedintele Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), Pavel Abraham.
"Bucureştiul se constituie în placa turnantă a drogurilor. Deşi heroina injectabilă rămâne principala problemă pentru Capitală, cu cei aproximativ 24.000 de dependenţi, nu ar fi exclus ca la studiul pe care îl efectuăm în prezent să constatăm că a crescut numărul consumatorilor de cannabis, marijuana sau haşiş, după caz, şi a drogurilor sintetice, lucru care se întâmplă, practic, în toată Europa", a precizat oficialul ANA, la finalizarea proiectului "Întărirea capacităţii instituţionale a agenţiilor române implicate în reducerea cererii de droguri".
El a afirmat că această tendinţă se manifestă îndeosebi în Transilvania, ca urmare a influenţei pe care o are circulaţia foarte uşoară a acestor droguri spre sau dinspre Ungaria, unde, potrivit lui Abraham, "consumul este mult mai dezvoltat".
Şeful ANA a adăugat că în ceea ce priveşte heroina se constată o ofertă mai mare pe piaţă decât nevoile curente ale consumatorilor bucureşteni, ceea ce conduce la reducerea preţului, "în condiţiile în care puritatea heroinei care se comercializează în România şi în Bucureşti este una foarte mică".
"Pentru această categorie de dependenţi, noi am mărit numărul centrelor de tratament substitutiv cu metadonă, cu încă trei, până la sfârşitul acestui an, când vom avea şase astfel de centre. De asemenea, am deschis centre de seringi de unică folosinţă pentru a-i sprijini pe consumatori şi acordăm asistenţă medicală prin cele şase centre ale ANA", a arătat Abraham.
Potrivit acestuia, filiera principală de traficare a heroinei este cea balcanică, pe traseul Iran - Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - Cehia spre Europa de Vest.
El a subliniat că se mai face trafic de stupefiante din Moldova şi Ucraina şi că, din această perspectivă, trebuie regândit modul de intervenţie pentru a bloca intrarea drogurilor pe piaţa românească.
Pe de altă parte, Pavel Abraham a explicat că, în Bucureşti, un consumator cronic de heroină are nevoie de şase până la opt doze pe zi, la preţul de 25 de lei/bucata, având nevoie de aproximativ 250 de lei pentru a-şi asigura consumul zilnic. Aceasta în condiţiile în care aceste persoane nu au un loc de muncă, nu au venituri stabile, trăiesc din expediente şi îşi câştigă existenţa zilnică din activităţi care pot îmbrăca şi forme infracţionale, de la furturi mărunte până la tâlhării.
"Portretul unui consumator de droguri din România, în 2007, este următorul: o persoană de sex masculin, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, necăsătorit, fără un loc de muncă stabil, fără venituri curente şi, în cele mai multe situaţii, suferind de anumite boli, cum ar fi hepatita C", a mai precizat preşedintele ANA.





















































