În Anglia, performanţa studenţilor are prioritate în faţa banilor

Mulţi tineri români se-ntreabă, poate, cum o fi să studiezi în afara ţării şi cum o fi să studiezi la cele mai bune universităţi din lume, gen Harvard, Oxford, Yale sau MIT. Andreea Weisl,

Mulţi tineri români se-ntreabă, poate, cum o fi să studiezi în afara ţării şi cum o fi să studiezi la cele mai bune universităţi din lume, gen Harvard, Oxford, Yale sau MIT. Andreea Weisl, de 23 de ani, ştie răspunsul. şi încă, în detaliu. De mai bine de cinci ani învaţă la universitatea numărul 2 în lume, potrivit celor mai importante topuri internaţionale în domeniu - Cambridge University. Contrar aşteptărilor, nu face informatică sau matematică la Cambridge - domenii în care românii sunt recunoscuţi, ci studiază ştiinţele umane, iar din octombrie anul acesta e doctorand în franceza şi spaniola medievală. Andreea Weisl a acordat un interviu în exclusivitate ziarului Adevărul.
- Cum ai ajuns la Cambridge?
- În Anglia sunt din octombrie 2001, dar înainte de a ajunge la Cambridge, am petrecut un an de zile la Dublin, în Irlanda. Când eram în clasa a X-a, după cum era "moda" la noi pe atunci, am intrat şi eu, ca şi alţi colegi de-ai mei, în competiţia al cărui premiu urma să fie o bursă Soros în Marea Britanie sau în Statele Unite. Eu am vrut doar Marea Britanie, unde singura bursă posibilă era de 1 an (în State, erau şi burse de perioade mai scurte). şi, în ciuda părinţilor mei, care îmi interziseseră să optez pentru o bursă mai mare de 6 săptămâni, am scris pe formular "Marea Britanie", în ultima clipă. şi, deşi competiţia a fost extrem de acerbă (doar pentru etapa de interviu au fost selectaţi peste 300 de candidaţi, pe 30 de locuri, dintre care doar 10 în Marea Britanie), am obţinut ceea ce cerusem. Probabil pentru că eram sigură că aşa ceva era imposibil! Am fost repartizată la singura şcoală din program care nu era în Marea Britanie propriu-zis, ci în Irlanda, şi aşa am ajuns să petrec un an (1999-2000) la Colegiul St. Columba's, din Dublin, în regim strict de internat (boarding school). Acolo am dat şi bacalaureatul irlandez (Irish Leaving Cert), obţinând 590 puncte din 600 posibile - adică al doilea rezultat din toată Irlanda. La Cambridge am ajuns pentru că profesorii de la şcoala irlandeză m-au îndemnat să încerc să obţin un loc la la această universitate. Aşa că, în vara lui 2000, am venit la Cambridge pentru un interviu şi în ianuarie 2001 am primit scrisoarea care mă anunţa că am fost acceptată să studiez franceza şi spaniola la Trinity College, Cambridge. Apoi a trebuit să fac cerere pentru o bursă, pentru că altfel nu mi-aş fi permis să plătesc cele 15.000 de lire sterline necesare anual. şi abia în mai 2001 am primit confirmarea unei burse complete de studiu, care mi-a asigurat venirea aici. Între timp, în anul în care am stat acasă, în România, mi-am echivalat diploma de bacalaureat irlandeză şi am predat engleza, ca profesoară suplinitoare, la prima mea şcoală, Liceul de Artă "Sabin Drăgoi" din Arad. Am ajuns, deci, în octombrie 2001 la Cambridge, ca studentă aparţinând, în acelaşi timp, Facultăţii de Limbi Moderne şi Medievale şi Colegiului Trinity. Ca să explic cum stau lucrurile, universitatea e compusă, în acelaşi timp, din colegii şi facultăţi. Colegiile funcţionează ca un fel de case, unde studenţii locuiesc, mănâncă, au acces la biblioteca lor, au un tutore care îi îndrumă şi îi ajută în caz de nevoie. Facultăţile organizează cursurile şi examenele şi fiecare student e, în acelaşi timp, membru al unei facultăţi şi al unui colegiu.
- Ce înseamnă să fii student la Cambridge?
- Evident, să fii la Cambridge, a doua universitate din lume în momentul acesta, e absolut incredibil. Profesorii mei din facultate sunt printre cei mai buni din lume în domeniul lor. Adesea, pe lista noastră de lecturi erau cărţi sau articole publicate de ei, şi asta nu din vreo dorinţă de-a lor de a-şi face reclamă, ci pentru că aceste cărţi sunt cu adevărat printre cele mai importante din domeniu. şi câteva detalii de interior... Toţi studenţii care locuiesc în colegiu au acces la internet şi la reţeaua universităţii chiar din camera unde locuiesc, atât timp cât au un computer al lor. Pentru cei care nu au computerul lor, sunt săli de computere extrem de bine dotate pe care le pot folosi. Studenţii locuiesc în majoritate singuri, în cazul în care doi studenţi aleg să împartă o cameră (pentru că aşa chiriile sunt mai mici), ceea ce împart e doar sufrageria, pentru că fiecare are dormitorul lui. Bibliotecile de aici sunt incredibile. Facultăţile şi colegiile au, în general, tot ceea ce un student trebuie să citească în facultate. Pentru studenţii la doctorat şi cercetători există, în plus, Biblioteca Universităţii, care e o universitate cu copyright (adică primeşte automat cel puţin o copie din toate cărţile academice care se publică în Marea Britanie), şi care are mai bine de 8 milioane de cărţi. Cât îi priveşte pe profesori, am fost absolut frapată de modul în care se poziţionează faţă de elevi: atmosfera la cursuri e una foarte prietenească, în general, foarte relaxată. Studenţii le spun adesea pe nume profesorilor, iar profesorii sunt întotdeauna deschişi la întrebări şi comentarii în timpul cursurilor, fără a privi studenţii de sus.
- E corupţie la Cambridge?
- ştiu că acasă situaţia căminelor e complicată, mita e în floare etc., în timp ce aici, dacă primeşti o cameră mai bună, e mulţumită rezultatelor. Prioritatea se acordă studenţilor celor mai buni, şi nu celor care au cei mai mulţi bani. După cei 5 ani pe care i-am petrecut la Cambridge, plus anul din Irlanda, mi se pare că, cel puţin în ceea ce priveşte condiţiile care sunt oferite studenţilor, tinerii din Anglia sunt net avantajaţi. Am impresia că atmosfera la cursuri acasă e mult mai rigidă decât în Anglia, studenţilor li se acordă mult mai puţină atenţie personalizată. Iar examenele de aici din Anglia, şi mai ales de la Cambridge, se iau doar pe merit: nici nu se pune problema să copiezi sau să plăteşti pentru ca să fii trecut! Fiecare student primeşte un număr de examen, care abia după corectarea lucrărilor este identificat cu numele persoanei respective. Iar dacă s-ar întâmpla să îi dea prin minte cuiva să copieze, colegii ar fi primii care ar raporta situaţia supraveghetorului! Dacă m-aş opri asupra proiectelor studenţeşti, deja din anul petrecut în Franţa, când a trebuit să pregătesc o lucrare mai lungă, am avut libertate deplină în a alege despre ceea ce voiam să scriu şi modul în care urma să îmi construiesc proiectul de cercetare. De asemenea, pe tot parcursul facultăţii (şi evident, după aceea şi mai mult), am fost liberă să îmi aleg cursurile care m-au interesat cel mai mult, şi chiar şi în cadrul lor, am ales să studiez textele ce mi-au plăcut cel mai mult. Concret, programa e doar schiţată, iar studenţii îşi aleg, în general, singuri drumul în cadrul ei, sub îndrumarea neagresivă a profesorului, evident.