Implant de stimulator cardiac la un sugar
0La Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara a fost efectuat primul implant din tara la un sugar, pe cale endovenoasa (cu sonda in interiorul inimii, stimulatorul fiind plasat intre muschii
La Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara a fost efectuat primul implant din tara la un sugar, pe cale endovenoasa (cu sonda in interiorul inimii, stimulatorul fiind plasat intre muschii pectorali stangi, aceasta procedura fiind utilizata si la adulti). Copilul cantareste 10 kilograme si suferea de bloc total AV congenital, care se manifesta printr-un ritm foarte scazut al inimii. Stimulatorul folosit este cel mai mic din lume, cantarind doar 12,5 grame. Anul trecut, aceluiasi pacient, care avea atunci doar 3 kilograme, i-a fost implantat un stimulator cardiac cu sonda epicardiaca (asezata pe inima), stimulatorul fiind plasat la nivelul muschilor abdominali. "Desi, la momentul respectiv, procedura a salvat viata copilului, solutia cea mai buna si lipsita de complicatii (exteriorizarea aparatului) este cea aplicata in prezent", ne-a spus prof.dr. Stefan Dragulescu, directorul institutului si coordonatorul tratamentului. Medicii din Timisoara spun ca evolutia postoperatorie a micutului pacient este foarte buna.