Iaşi: „Omul mafiei la vârful Poliţiei” condamnat la închisoare
Ovidiu Cristian Popa, fost membru al Corpului de Control al Inspectoratului General al Poliţiei, a fost condamnat ieri de judecătorii ieşeni la cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă.
Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis să îi confişte lui Popa suma de 1.700 de lei şi i-au interzis să mai fie poliţist. „Vom face recurs”, a spus avocatul Bogdan Luca, avocatul lui Ovidiu Popa.
Alături de poliţist au fost condamnaţi pentru trafic de influenţă şi interlopul basarabean Vasile Rodideal la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare şi finul acestuia, Gheorghe Mararu la trei ani de închisoare cu executare. „Sentinţa este rezonabilă. Vom discuta şi vom analiza dacă vom mai face recurs”, a declarat Luminiţa Merişescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Iaşi.
Potrivit rechizitoriului, fostul membru al Corpului de Control al Inspectoratului General al Poliţiei ar fi primit diferite sume de bani de la Rodideal şi Mararu în schimbul unor servicii. În august 2005 poliţistul ar fi luat de la interlopul basarabean 500 de euro pentru a interveni la Direcţia Poliţiei Rutiere pentru a-i reduce perioada de suspendare a permisului de la trei luni la o lună.
Acesta ar fi procedat la fel şi cu finul lui Rodideal, Gheorghe Mararu un cunoscut cap al lumii interlope nemţene. Pentru acest favor Popa ar fi cerut 200-300 euro. Mai mult, procurorii anticorupţie susţin că poliţistul ar fi intervenit de mai multe ori pentru Mararu sau cunoscuţii acestuia.
Vasile Rodideal a mai fost condamnat, anul trecut, la 18 ani de închisoare pentru că ar fi încercat să îl asasineze pe Tiberiu Cristodorescu, un alt cap al lumii interlope ieşene.
Interceptări telefonice din dosar
Discuţie între Vasile Rodideal (RV) şi Ovidiu Cristian Popa (POC) din 8 august 2005
RV: Ce faci, domnul Ovidiu?
POC: Bine. Ia zi şi mie, că nu mai reţin, ce viteză era acolo?
RV: 131.
POC: 131, nu?
RV: Da.
POC: Să vedem cum facem. Cu actele alea te descurci la şcoală sau ţi le fac eu aici?
RV: Fă-le tu acolo şi îţi dau ce trebuie, plătim peste tot, ca să meargă aceeaşi mână, să nu mai mergem prin două părti.
POC: Să-mi dai nişte acte pe un fax, nici nu ştiu cum....
RV:Să-mi dai un număr de fax ca să-ţi trimit. Ce să-ţi trimit! Trimit copie după buletin...
POC: Copie după buletin, după procesul verbal, după dovadă şi după chitanţa de plată a amenzii.
RV: Da. Îmi dai un număr de fax şi îţi trimit astăzi tot. Într-o ora, şi îţi trimit azi tot.
POC: 002133....
RV: Îţi trimit la acest număr de fax. În atenţia....
POC: Înainte să-l trimiţi, îmi dai telefon, ca să le aştept eu.
RV: Am înţeles. Te sun când sunt la telefon. Vrei să-ţi trimit ceva bani?
POC: Doamne fereşte! Trimite astea, nu mai vorbi prostii.
Discuţie între Vasile Rodideal (RV) şi finul său Gheorghe Mararu (MG) din 11 august 2005
RV: Ce faci, mai?
MG: Bine, naşu'.
RV: Pe unde eşti?
MG: La service cu maşina.
RV: Eşti în Bucureşti?
MG: Nu, sunt în Piatra!
RV: M-a sunat asta şi a zis că a rezolvat, că totul e bine, să vedem.
MG: Dacă a zis că totul e bine, ce să vezi, doar nu-i manglitor?
RV: Tu îl ştii mai bine!
MG: Stai liniştit.
RV: A zis să-i trimit pe card.
MG: Da.
RV: Mă duc acum la Banc Post să-i pun. Cât să-i trimit?
MG: 500 dă-i.
RV: Bine. De asta te-am întrebat pe tine.
MG: Dacă a zis că a rezolvat, a rezolvat, nu-i manglitor. Rezolvă dacă aveai dovada şi nu-i dădeai permisul de tot. Trebuia să te urci în maşină, nu semnai nimic şi plecai. Asta e, am greşit, trimite-l prin poşta acasă.
RV: Da, da, asta este. Mă duc acu să-i trimit, ca să nu fie discuţii.
MG: Bine, naşu'!
RV: Bine.























































