Howard Dean este noul lider al democratilor americani
Eternul pretendent la functia de presedinte al Statelor Unite, Howard Dean, a fost ales, sambata, in functia de presedinte al Comitetului National al Partidului Democrat din Statele Unite. El a avut
Eternul pretendent la functia de presedinte al Statelor Unite, Howard Dean, a fost ales, sambata, in functia de presedinte al Comitetului National al Partidului Democrat din Statele Unite. El a avut sprijinul a sute de membri ai formatiunii politice, dupa o campanie de doua luni, relateaza "New York Times", in editia electronica de duminica. "Daca mi-ati fi spus in urma cu un an ca voi deveni presedintele Comitetului National al Partidului Democrat, nu as fi crezut si sunt convins ca multi nu ar fi crezut", a declarat Dean, ales in unanimitate in aceasta functie. Dean, singurul candidat pentru aceasta functie, a profitat de eveniment pentru a acuza Partidul Republican de "neglijenta fiscala", subliniind ca democratii sunt cunoscuti pentru abilitatea de a echilibra bugetul. El l-a inlocuit pe Terry McAuliffe, care i-a predat o situatie financiara buna a partidului, in pofida esecului inregistrat de democrati la alegerile prezidentiale si cele parlamentare de anul trecut.





















































