Hoti din tiruri, prinsi de politistii ilfoveni din Voluntari | adevarul.ro

Hoti din tiruri, prinsi de politistii ilfoveni din Voluntari

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Trei hoti specializati in furtul de marfa si obiecte de valoare din autotiruri au fost prinsi in flagrant de catre politistii ilfoveni din orasul Voluntari, in timp ce luau banii gasiti in cabina unui

Trei hoti specializati in furtul de marfa si obiecte de valoare din autotiruri au fost prinsi in flagrant de catre politistii ilfoveni din orasul Voluntari, in timp ce luau banii gasiti in cabina unui autovehicul stationat in apropierea unui complex comercial din localitate, informeaza IPJ Ilfov. Sambata, in jurul pranzului, subcomisarul de politie Liviu Nedelcu, seful Politiei orasului Voluntari, insotit de doi inspectori din cadrul Biroului Politiei de Investigatii Criminale, se afla intr-un control de rutina, pentru asigurarea masurilor necesare bunei desfasurari a referendumului care urma sa aiba loc a doua zi in localitate. In apropierea unui complex comercial de pe DN 2, politistii au observat un autoturism Dacia 1310 de culoare neagra, inmatriculat in Bucuresti, care era stationat in imediata apropiere a unui autotir parcat la marginea drumului. Ei au intrat intr-o benzinarie si au supravegheat masina, in care astepta o persoana. Politistii au observat, apoi, doi barbati care au urcat in cabina tirului, au luat ceva, dupa care s-au dus la autoturism. Imediat, politistii au blocat masina si, dupa o lupta corp la corp cu suspectii, au reusit sa-i imobilizeze. Cei trei, respectiv Doru C., Petre N. si Nicolae C., cu varste cuprinse intre 25 si 29 de ani, au fost identificati ca fiind din comuna Tunari, iar ultimii doi aveau antecedente penale. La controlul corporal al lui Petre N., anchetatorii au gasit 27 de bile de heroina si trei capsule de metadol, iar in autoturism, o pereche de manusi negre din material textil si un casetofon marca Domotec, a carui provenienta nu a putut fi justificata. Doru si Nicolae mai sunt suspectati ca, in data de 26 octombrie, au furat un telefon mobil marca Ericsson din cabina unui autotir stationat pentru alimentare la o benzinarie din comuna Tunari. Cei trei au fost prezentati Parchetului Tribunalului Bucuresti, iar instanta a emis pe numele lor mandate de arestare preventiva pe 30 de zile, sub acuzatiile de furt calificat, complicitate la aceeasi infractiune si detinere de droguri.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite