Hot de masini - prins la volanul masinii furate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un hot de masini a fost prins de politisti dupa ce a provocat un accident rutier pe raza Sectorului 3 al Capitalei. In noaptea de vineri spre sambata, Barbu Ionut, de 19 ani, din comuna Selaru,

Un hot de masini a fost prins de politisti dupa ce a provocat un accident rutier pe raza Sectorului 3 al Capitalei. In noaptea de vineri spre sambata, Barbu Ionut, de 19 ani, din comuna Selaru, judetul Dambovita, se afla la volanul unei Dacii 1310, cu numarul de inmatriculare B-05-ZFC. Ajuns la intersectia dintre strada Trapezului si strada Prevederii, tanarul a pierdut controlul masinii, care s-a izbit de un autoturism apartinand firmei "Diacon Dist 2000". La volanul acestei masini, parcate in apropierea trotuarului, se afla D.C., angajat al firmei sus-amintite. Vazand ca soferul Daciei se indeparteaza in plina viteza de locul accidentului, D.C. a pornit in urmarirea fugarului. In apropiere de Bucur-Obor, el a reusit sa blocheze masina lui Barbu, la scurt timp sosind si politistii de la Brigada Rutiera. In urma verificarilor, s-a stabilit ca Dacia fusese furata dintr-o parcare din strada Patriotilor. Barbu, care nici macar nu avea permis, legase firele de la contact, pentru a putea porni masina. Hotul a fost retinut pentru continuarea cercetarilor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite