"Gunoaiele de romani ar trebui trimisi de unde au venit"
"Ar trebui construit un zid in jurul Romaniei", mai citeaza publicatia Sunday Business Post online
Consiliul de Judecata al baroului irlandez investigheaza acuzatiile potrivit carora un avocat si-a numit clientii romani "gunoaie" si a destainuit informatii private despre cazurile lor, relateaza publicatia irlandeza Sunday Business Post online. Doi romani au pretins ca avocatul care le reprezinta sotiile a divulgat detalii private despre ele, intr-o convorbire telefonica. Ei sustin ca, in comunitatea romaneasca din Dublin, au circulat o inregistrare audio si o transcriere a afirmatiilor facute de avocat la adresa lor. Pe caseta, avocatul se refera la "gunoaiele de romani", care - in opinia lui - "ar trebui pusi intr-un vas si expediati din aceasta tara". El a mai afirmat ca "romanii ar trebui trimisi de unde au venit" si ca "ar trebui construit un zid in jurul Romaniei, unde sa locuiasca toti romanii, pentru ca nu sunt suficient de civilizati ca sa traiasca in lumea reala". Avocatul a continuat afirmand ca romanii merita la fel de multa incredere precum scorpionii si a facut referiri la alte cinci dosare privind dreptul familiei in care erau implicati romani si nigerieni, oferind detalii care inlesneau identificarea lor de catre membrii comunitatii din Dublin. Cauzele judecate in baza Codului familiei sunt analizate in particular si nimeni nu are dreptul sa ofere altor parti detalii despre procedura. Unul dintre cei doi romani - al carui nume nu poate fi dezvaluit din motive legale - a afirmat ca plangerea a fost trimisa Consiliului de Judecata. Un purtator de cuvant al Consiliului de Judecata a afirmat ca nu comenteaza cazul, pentru ca acesta este prezentat unui corp disciplinar, iar rezultatele unor astfel de anchete nu sunt facute publice.




















































