Grupa I de muncă a fost reintrodusă. Persoanele care lucrează în condiţii grele vor ieşi la pensie mai devreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat marţi o propunere legislativă prin care grupa I de muncă a fost reintrodusă. Potrivit propunerii, persoanele care au lucrat în condiţii grele, de exemplu în minerit sau siderurgie, vor fi încadraţi în această grupă. Vizate sunt peste 60.000 de persoane.

Concret, persoanele din această grupă vor fi pensionate mai devreme, dat fiind faptul că deputaţii au aprobat marţi modificarea legii pensiilor care eliminase acest drept.

Dacă înainte se lua în calcul o perioadă de şase ani, la care se adăuga o perioadă de 1 an şi 3 luni, acum lucrurile s-au simplificat. În calcul se ia o perioadă de 3 ani în câmpul muncii, la care se adaugă aceeaşi perioadă de 1 an şi 3 luni.

Camera Deputaţilor, for decizional

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, pe articole, propunerea legislativă potrivit căreia cei care au lucrat în condiţii grele se încadrează în grupa I de muncă şi se pot pensiona mai devreme, reprezentanţii tuturor grupurilor parlamentare susţinând acest proiect.

Proiectul prevede reintroducerea grupei I de muncă astfel încât cei care au lucrat în condiţii grele de muncă şi au stagiu complet de cotizare, pentru fiecare an lucrat, se pot pensiona cu 6 luni mai devreme, a spus Florin Iordache, preşedintele Comisiei de muncă.

Toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare au susţinut acest proiect, deputatul UDMR Kerekeş Karoly a spus că UDMR a iniţiat acest proiect care este o reparare a unei greşeli comise prin legea pensiilor, Marian Neacşu a arătat că PSD a susţinut întotdeauna acest proiect necesar, iar Bogdan Ciucă (PC) a spus că în Galaţi sunt foarte multe persoane afectate şi că prin acest proiect se face un pas uriaş în repararea situaţiei.

În schimb, Cezar Preda (PDL) a menţionat că prin acest proiect nu se face dreptate până la capăt, ci se îndreaptă o discriminare prin altă discriminare.

Deputaţii urmează să dea votul final tot în cursul zilei de marţi. Camera Deputaţilor este forul decizional la acest proiect.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite