Grosul importurilor de carne fara taxe se face de catre firme cu sediul in Bucuresti
Mihai David, secretar de stat la Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, a contracarat dur afirmatiile omologului sau de la Ministerul Agriculturii, Mihai Lungu, care a declarat miercuri ca situatia
Mihai David, secretar de stat la Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, a contracarat dur afirmatiile omologului sau de la Ministerul Agriculturii, Mihai Lungu, care a declarat miercuri ca situatia importurilor detaxate de carne prin zonele defavorizate este ingrijoratoare. Oficialul MDP a caracterizat aceasta declaratie drept "greseala majora si dezinformare", fapt care denota "lipsa de profesionalism". "Problema d-lui Lungu nu este ca exista importuri de carne prin zone defavorizate, ci ca exista alte reglementari legale care permit importuri fara taxe vamale si Ministerul Agriculturii sta si se uita la luna" - apreciaza Mihai David. Potrivit lui David, secretul importurilor masive de carne fara taxe vamale consta in aplicarea unui paragraf al Legii 35/1991 care permite societatilor comerciale sa aduca in tara materii prime detaxate, in primii 2 ani de la inceperea activitatii. El a dezvaluit ca au existat unii care au speculat o slabiciune a legii, in sensul ca si-au deschis societati comerciale pe care le-au activat apoi in cascada pentru a beneficia incontinuu de taxe vamale zero la import. Astfel, numai in primele 10 luni din anul 2001, potrivit datelor obtinute de la Directia Generala a Vamilor, importurile de carne care au beneficiat de prevederile Legii 35/1991, adica au fost scutite de la plata de taxe vamale, s-au ridicat la 28.433 de tone. Taxele vamale aferente acestei uriase cantitati ar fi fost de 423 miliarde lei. Pentru comparatie, totalul facilitatilor fiscale acordate prin sistemul zonelor defavorizate pe o perioada de 2 ani, iunie 1999 - iunie 2001, au insumat 490 miliarde lei la nivelul intregii tari. Printre campionii importurilor detaxate pe Legea 35/1991 se remarca, potrivit lui Mihai David, Antrefrig cu 5.190 de tone, IntegraImportExport cu 4.986 tone, cu sediul in Bucuresti, Promesse Salonta din Bihor cu 4.648 tone. Secretarul de stat a afirmat ca este absolut aberant, in aceste conditii, sa se dea vina pe zonele defavorizate. De asemenea, a precizat ca aceste zone au creat un efect pozitiv pentru economie, creandu-se in acelasi timp peste 22.000 de locuri de munca, iar, din punct de vedere bugetar, taxele indirecte platite de agentii economici beneficiari depasesc suma facilitatilor acordate.




















































