Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor

0
Publicat:

Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.

Pensionarii iau cu asalt Casa de Pensii pentru informații sau depunere documente FOTO: A.M.
Pensionarii iau cu asalt Casa de Pensii pentru informații sau depunere documente FOTO: A.M.

La casele teritoriale de pensii este forfotă mare în această perioadă, pensionarii - care au aflat din media că le-ar putea fi valorificate, pe noua lege a pensiilor, anumite sume cu care au contribuit și care nu le-au fost luate în calcul la stabilirea cuantumului pensiei - venind în valuri fie să întrebe ce documente pot să aducă, fie să afle dacă mai este nevoie să vină cu alte acte pentru recalculare.

Situațiile diferă de la un solicitant la altul, însă cei mai mulți dintre pensionari, spun reprezentanții Casei Județene de Pensii Olt, au deja la dosar documentele care vor fi valorificate pe noua lege.

Casa de Pensii: cuantumul pensiei nu va scădea 

Evaluarea pensiilor a început cu mai mult timp în urmă, din fiecare dosar documentele care vor fi valorificate conform prevederilor noii legi a pensiilor (Legea nr.360/2023) fiind înregistrate într-o bază de date care va constitui baza recalculării.

„Conform prevederilor art.144 alin.1 din Legea nr.360/2023, la data intrării în vigoare a prezentei legi, respectiv la data de 1 septembrie 2024, pensiile stabilite pe baza legislației anterioare devin pensii în înțelesul prezentei legi și se recalculeaza prin înmulțirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referință, cu excepția pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001”, precizează reprezentanții Casei Județene de Pensii Olt.

Dacă în urma procesului de recalculare rezultă un cuantum al pensiei mai mic decat cel aflat în plata sau cuvenit, se plătește pensia în cuantumul stabilit și aflat în plată anterior recalculării, până la data la care se va obține un cuantum al pensiei mai mare decat acesta ca urmare a majorarii valorii punctului de referință, mai precizează CJP Olt.

Pensiile se recalculează din oficiu în termen de 6 luni

Ce ar trebui să știe pensionarii este că dacă au înregistrat după anul 2001 sume depuse în fondul de salarii și pentru care s-a plătit contribuția la asigurările sociale de stat nu este necesară depunerea de documente suplimentare, pentru că evidența există la Casa de Pensii.

Chiar și pentru sume cu care pensionarii au contribuit înainte de 2001 cei mai mulți au depus la dosarul de pensie astfel de documente, deși acestea nu erau valorificate pe legea încă în vigoare. Dacă aceste adeverințe deja depuse îndeplinesc condițiile de valabilitate și legalitate, acestea vor fi luate în calcul la recalcularea care se realizează din oficiu în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a noii legi.

Lista sumelor care vor fi valorificate pe noua lege

Dacă aceste documente nu au fost deja depuse, trebuie menționat că acele contribuții trebuie dovedite prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la lege (vezi foto).  

Adeverința tip care trebuie completată pentru sumele neluate în calcul pe actuala lege
Adeverința tip care trebuie completată pentru sumele neluate în calcul pe actuala lege

Iată și lista sumelor care vor fi luate în calcul, conform noii legi, la determinarea punctajelor lunare:

• formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;

• premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;

• recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;

• al treisprezecelea salariu;

• formele de retribuire pentru „orele suplimentare" realizate peste programul normal de lucru;

• sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor;

• indemnizațiile de muncă nenormată;

• alte sporuri care nu au avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale.

Pensionarii care încă nu au depus la dosar aceste adeverințe pot în continuare să le depună.

În vederea realizării bazei de date, pensionarii sistemului public de pensii pot prezenta casei teritoriale de pensii adeverințe eliberate de către unitatea angajatoare ori de către deținătorul legal al arhivei, prin care se certifică venitul lunar realizat, brut sau net, după caz, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001”, au transmis reprezentanții CJP Olt.

Pentru pensionarii care au adeverințele la dosar, în schimb, nu mai este necesar să prezinte o altă adeverință decât dacă cea de la dosar este incompletă. Sunt valabile adeverințele care au fost emise și înainte de intrarea noii legi în vigoare, dacă respectă fondul și forma prevăzute de legislația de la momentul emiterii. Drepturile recalculate urmare adăugării de sporuri nepermanente se acordă de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, au mai precizat reprezentanții  CJP Olt.

Până la mijlocul lunii martie 2024, la nivelul Casei Județene de Pensii Olt au fost evaluate un număr de 85.339  dosare, din numarul total de 91.713 aflate în plată în sectorul de stat. Evaluarea presupune identificarea stagiilor de cotizare contributive, a stagiilor de cotizare asimilate și a stagiilor de cotizare necontributive valorificate la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată la data de 31 august 2024, respectiv crearea unei baze de date care cuprinde veniturile lunare, brute sau nete, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 care, conform dispozițiilor legale în vigoare la data stabilirii/recalcularii drepturilor de pensie, nu au fost valorificate/nu se valorifică la calculul drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată.

Deși cea mai frecventă întrebare este „Cât va fi pensia?”, pensionarii nu pot primi acest răspuns până în momentul emiterii deciziilor pe noua lege.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite