Gheorghiţă, despre vaccinarea anti- COVID a copiilor între 5 şi 11 ani: Probabil pe 25 noiembrie vom şti opinia Agenţiei Europene a Medicamentului
0
Coordonatorul campaniei de vaccinare (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că în ce priveşte vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor cu vârste de 5-11 ani cu vaccinul de la Pfizer, probabil că pe data de 25 noiembrie vom avea opinia Agenţiei Europene a Medicamenteului. Iar la jumătatea lunii decembrie este aşteptată opinia autorităţilor europene şi în ce priveşte vaccinul produs de Moderna.
„La vaccinarea grupei de vârstă 5-11 ani, a copiilor din această grupă de vârstă. Am spus săptămâna trecută că se aşteaptă autorizarea din partea Agentiei Europene a Medicamentului la jumătatea lunii decembrie, însă ultimul calendar practic devansează acest termen şi ne aşteptăm ca în a doua parte a lunii noiembrie, sfârşit de noiembrie să avem această autorizare, mai exact foarte probabil că undeva pe data de 25 noiembrie vom avea opinia Agenţiei Europene a Medicamenteului. Iar pentru vaccinul de la compania Moderna care de asemenea a depus documentaţia pentru evaluare la Agenţia Europeană a Medicamentului se aşteaptă ca autorizarea să se acorde la jumătatea lunii decembrie”, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.
Medicul militar a amintit că sunt deja demarate campanii de vaccinare pentru această grupă de vârstă în Statele Unite, Israel şi Autria.
„Sunt deja demarate campanii de vaccinare pentru această grupă de vârstă, în Statele Unite în Israel. În Statele Unite, în prima săptămână, au fost vaccinaţi peste 900.000 de copii din grupa de vârstă cuprinsă între 5-11 ani. De asemenea în Europa Austria a decis debutul campaniei de vaccinare pentru 5-11 ani, înainte de a se acorda autorizarea din partea Agenţiei Europene a Medicamenteului, că urmare a situaţiei epidemiologice”, a menţionat el.
Valeriu Gheorghiţă: Am demarat activitatea de organizare a campaniei de vaccinare
Coordonatorul CNCAV a declarat că a fost demarată organizarea logistică şi organizarea cabinetelor şi a centrelor de vaccinare pentru vaccinarea acestei grupe de vârstă şi se aşteaptă ca la sfârşitul acestei luni pregătirile să fie gata.
„Am demarat activitatea de organizare a campaniei de vaccinare în sensul în care la acest moment centralizăm solicitările din fiecare judeţ de înfiinţare a unor cabinete de vaccinare în unităţile sanitare cu paturi sau ambulatorii care au secţii sau compartimente de pediatrie. De asemenea, în centrele de vaccinare unde există în momentul de faţă vaccin de la compania Biontech Pfizer pentru vaccinarea persoanelor de peste 12 ani vom organiza un cabinet de vaccinare în cadrul acelui centru care va fi destinat pentru această grupă de vârstă pentru 5-11 ani, tocmai pentru că ne dorim foarte mult să încurajăm vaccinarea la nivelul întregii familii pentru a crea acea barieră de protecţie imună a familiei. Aşteptăm la sfârşitul acestei săptămâni colectarea din fiecare judeţ şi sperăm ca până la finalul lunii să fim gata cu pregătirile logistice.
De asemenea la cabinetul medicilor de familie va exista posibilitatea de vaccinare pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani. Sunt în curs de elaborare procedurile şi instrucţiunile aferente, de asemenea se lucrează la optimizarea platformei de programare şi la optimizarea Registrului Electronic Naţional de Vaccinare, care să permită celor din grupa de vârstă 5-11 ani să facă programarea prin intermediul unui cont de adult aşa cum se face pentru grupa de vârstă 12-17 ani inclusiv”, a declarat medicul militar.
Vor fi utilizate doze specifice pentru populaţia tânără
Valeriu Gheorghiţă a afirmat de asemenea că pentru grupa de vârstă 5 - 11 ani sunt folosite doze specifice de vaccin Pfizer Biontech.
„Pe lângă organizarea logistică şi organizarea cabinetelor şi a centrelor de vaccinare este foarte important să avem dozele specifice pentru populaţia tânără, pentru copii, ţinând cont de faptul că vorbim de flacoane diferite, flacoane mulţi-doză cu 10 doze, vorbeam de o stabilitate la două grade timp de 10 săptămâni în loc de 4 săptămâni cât este la acest 3, iar doza este de circa 10 micrograme, practic reprezintă o treime din doza care se foloseşte în acest moment.”, a afirmat medicul militar,
Coordonatorul CNCAV a reamintit de asemenea şi faptul că datele din studiile clinice efectuate arată un profil de siguranţă foarte bun şi o eficacitate de peste 90% în prevenirea bolii simptomatice.