Gheaţa arctică a rămas mai puţină ca oricând | adevarul.ro

Gheaţa arctică a rămas mai puţină ca oricând

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Zona îngheţată de la Polul Nord se topeşte văzând cu ochii, iar zăpezile veşnice dispar. Măsurătorile făcute de specialiştii de la Centrul American pentru Studiul Gheţii şi Zăpezii

Zona îngheţată de la Polul Nord se topeşte văzând cu ochii, iar zăpezile veşnice dispar.

Măsurătorile făcute de specialiştii de la Centrul American pentru Studiul Gheţii şi Zăpezii au scos la iveală un adevăr intuit de multă vreme de activiştii de mediu: anul acesta, zăpada din zona arctică este cu 30% mai puţină decât de obicei. Oamenii de ştiinţă estimează că, de-acum încolo, recordul de topire se va modifica în fiecare an, urmând ca până în anul 2040 să nu mai existe gheaţă la Polul Nord pe timpul verii.

Chiar în acest an, având în vedere prognoza "fierbinte" pentru luna septembrie, există şanse ca minimul să se modifice şi recordul de topire din 2005 să fie schimbat. Centrul american a reamintit că vechiul record s-a înregistrat în septembrie 2005, când în Marea Arctică au rămas numai 5,32 de kilometri pătraţi de gheaţă. Acum, la pol mai sunt cam 5,78 kilometri pătraţi de gheaţă şi topirea ei se accentuează de la zi la zi.

"Dacă facem o comparaţie cu luna august a anului 2005, sigur anul acesta batem recordul. Nu văd cum s-ar putea schimba această evoluţie", a declarat pentru BBC Mark Serreze, unul dintre oamenii de ştiinţă americani plecaţi în misiune la Polul Nord. Modelul general al evoluţiei zăpezilor veşnice din zona arctică este următorul: în fiecare vară se topeşte puţin mai multă, în timp ce iarna se reface tot mai puţină.

Gheaţa are rolul ei

Suprafaţa mare de gheaţă era foarte importantă în "economia" procesului de încălzire globală, pentru că ea asigura reflectarea unei cantităţi importante de căldură înapoi, spre spaţiul cosmic. În lipsa stratului reflectorizant, căldura va fi absorbită integral de ocean care, fiind albastru închis, absoarbe căldura în proporţie de 90,8%.

În acest fel, încălzirea globală va fi mult accelerată doar prin simpla dispariţie a zăpezilor veşnice. Acest mecanism de feedback va avea un impact major asupra climei şi asupra ecosistemelor din zonele sălbatice, care sunt complet lipsite de apărare în cazul în care temperatura medie anuală va creşte cu patru grade Celsius. (Sabina Tudor)

Top articole

Partenerii noștri