Geoană: Olteanu ar trebui să-şi ceară scuze
0Liderul PSD, Mircea Geoană, consideră că preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, ar trebui să-i ceară scuze ambasadorului SUA, 'în condiţiile în care a făcut o gafă diplomatică
Liderul PSD, Mircea Geoană, consideră că preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, ar trebui să-i ceară scuze ambasadorului SUA, 'în condiţiile în care a făcut o gafă diplomatică de proporţii'.
Cu toate că nu crede că Bogdan Olteanu va trebui să dea explicaţii Comisiilor parlamentare de politică externă, Mircea Geoană afirmă că acesta 'are obligaţia de a-şi cere scuze ambasadorului american'.
'Una este să răspunzi la o critică şi alta este să faci un atac personal la adresa unui stat aliat. Bogdan Olteanu a făcut o gafă diplomatică de proporţii. Este o greşeală de începător şi trebuie să corecteze acest lucru, să-şi ceară scuze şi, dacă sunt lucruri pe care le are de reproşat, să le facă printr-o critică pe proiecte, şi nu pe persoane', a spus Geoană.
În opinia liderului PSD, 'nu este normal ca 'omul numărul trei din stat' să se lanseze în astfel de atacuri puerile'.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, a declarat, joi, că ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, ar trebui să se cantoneze în limitele mandatului său în ceea ce priveşte calitatea legislaţiei româneşti şi l-a invitat să comenteze legislaţia americană dată în ultimii ani.
Ambasadorul Nicholas Taubman a declarat joi, la ceremonia de închidere a conferinţei 'Societatea civilă: perspective', că propunerile de amendamente aduse de parlamentari Codului penal ar reprezenta un adevărat pas înapoi în eforturile României de a combate numeroase tipuri grave de infracţiuni şi corupţie.























































