România, printre cele 15 țări UE expuse presiunii migratorii în 2027. Ce sprijin poate primi de la Bruxelles
Comisia Europeană a inclus România pe lista statelor UE aflate în risc de presiune migratorie în 2027. Țara noastră va avea acces prioritar la sprijin european, dar nu se numără printre cele patru beneficiare ale Rezervei de solidaritate.

România se află pe lista statelor membre ale Uniunii Europene care riscă să se confrunte cu o presiune migratorie în 2027, potrivit celei mai recente evaluări realizate de Comisia Europeană. Clasificarea face parte din al doilea ciclu anual de gestionare a migrației, lansat la începutul lunii noiembrie, și stabilește ce țări ar putea avea nevoie de sprijin suplimentar pentru gestionarea sosirilor de migranți și a cererilor de azil.
Comisia Europeană a împărțit statele membre în trei categorii, în funcție de situația migratorie: țări aflate efectiv sub presiune migratorie, state considerate în risc de presiune migratorie și țări care se confruntă cu o situație migratorie semnificativă, din cauza presiunilor acumulate în ultimii cinci ani. România se află în cea de-a doua categorie, alături de alte 14 state membre, respectiv Belgia, Cehia, Germania, Estonia, Irlanda, Franța, Croația, Letonia, Lituania, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia, Slovenia și Finlanda.
În această categorie, România va avea acces prioritar la mecanismul permanent de sprijin al UE pentru migrație, dar momentan nu beneficiază de acesta. Mecanismul poate pune la dispoziția statelor membre asistență tehnică și operațională, precum și alte forme de sprijin pentru gestionarea situațiilor migratorii. Comisia va monitoriza evoluția situației și poate reevalua rapid încadrarea unei țări dacă presiunile se intensifică.
De ce a ajuns România pe lista statelor cu risc
În evaluarea sa, Comisia Europeană arată că România se confruntă cu dificultăți tot mai mari în ceea ce privește capacitatea de primire a migranților, iar situația ar putea deveni mai dificilă dacă vor continua să sosească persoane care fug din Ucraina, pe fondul războiului declanșat de Rusia.
Raportul european menționează că România s-a situat pe locul al cincilea între statele membre în ceea ce privește înregistrările pentru acordarea protecției temporare. Este vorba despre persoanele care au fugit din calea războiului și beneficiază de un statut de protecție în Uniunea Europeană, nu despre solicitanții de azil înregistrați în România.
În acest context, atrage atenţia comisia, numărul acestor persoane pune presiune asupra capacității de primire, iar o eventuală creștere a sosirilor ar putea accentua dificultățile. Evaluarea ia în calcul perioada iulie 2025 - iunie 2026 și urmărește atât datele privind migrația, cât și capacitatea statelor de a gestiona cererile de protecție și cazarea persoanelor venite din afara Uniunii.
Cine beneficiază de mecanismul de solidaritate
Cu toate acestea, România nu se află în grupul statelor considerate efectiv sub presiune migratorie, care vor putea accesa Rezerva de solidaritate pentru 2027. Din această categorie fac parte Grecia, Spania, Italia și Cipru, care au înregistrat un număr disproporționat de sosiri în raport cu capacitatea lor de gestionare a migrației.
Acord politic în UE privind rezerva de solidaritate. Uniunea Europeană „avansează rapid” către o înăsprire a politicii migraţieiÎn cazul Italiei, evaluarea ia în calcul numărul mare de persoane ajunse pe teritoriul său în urma operațiunilor de căutare și salvare desfășurate pe mare, în timp ce pentru Grecia, Spania și Cipru concluzia se bazează pe amploarea sosirilor din ultimul an și pe presiunea exercitată asupra sistemelor de azil și primire.
O a treia categorie cuprinde Bulgaria, Cehia, Estonia, Croația, Austria și Polonia, state care se confruntă cu o situație migratorie semnificativă din cauza presiunilor acumulate în ultimii cinci ani. Acestea vor putea cere o reducere totală sau parțială a contribuțiilor la Rezerva de solidaritate pentru anul următor.
Cum funcționează Rezerva de solidaritate și cine contribuie
Rezerva de solidaritate este mecanismul prin care statele membre ale UE împart responsabilitatea pentru gestionarea migrației. Țările care se confruntă cu un număr disproporționat de sosiri și cu presiuni asupra sistemelor de azil și primire pot primi ajutor din partea celorlalte state. Contribuția este obligatorie, însă fiecare țară poate alege forma în care o oferă.
Ajutorul nu presupune neapărat primirea unor solicitanți de azil. Un stat poate accepta transferul unor persoane dintr-o țară aflată sub presiune migratorie, poate contribui financiar sau poate oferi sprijin operațional, prin personal, echipamente și alte resurse. Există și varianta numită „compensare de responsabilitate”: statul care contribuie preia examinarea cererii de azil a unei persoane aflate deja pe teritoriul țării care are nevoie de sprijin, fără ca solicitantul să fie transferat fizic. Statele pot combina aceste forme de contribuție.
Contribuțiile nu sunt stabilite arbitrar. Fiecare stat are o cotă calculată în funcție de populație și de produsul intern brut, cei doi indicatori având ponderi egale. Pe baza acestei formule și a evaluării situației migratorii, Comisia Europeană propune anual dimensiunea rezervei și nivelul de solidaritate necesar. Regulamentul prevede un reper anual de cel puțin 30.000 de relocări și contribuții financiare de 600 de milioane de euro la nivelul Uniunii, ca valori de referință pentru propunerea Comisiei.
Statele membre discută apoi contribuțiile în cadrul Forumului de solidaritate și își anunță angajamentele. Consiliul UE ia decizia finală, stabilind dimensiunea rezervei și contribuția fiecărei țări. Abia după adoptarea acestei decizii sunt făcute publice angajamentele naționale, care devin obligatorii din punct de vedere juridic. Pentru 2027, propunerea Comisiei nu este publică, astfel că nu se cunosc încă nici dimensiunea exactă a rezervei, nici contribuțiile fiecărui stat.
Există însă și situații în care unele țări pot obține reducerea sau chiar anularea contribuției. Este cazul statelor încadrate în categoria celor care se confruntă cu o „situație migratorie semnificativă”, din cauza presiunilor acumulate în ultimii cinci ani. Bulgaria, Cehia, Estonia, Croația, Austria și Polonia pot solicita o deducere totală sau parțială din contribuția care le-ar reveni. Scutirea nu este automată: fiecare stat trebuie să o ceară, Comisia evaluează solicitarea, iar decizia finală aparține Consiliului UE.




















































