Funeriu: "Mai avem ceva probleme, însă examenul de bacalaureat se va desfăşura normal"
0
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, vineri, că examenul de bacalaureat se va desfăşura în condiţii normale din 31 mai, precizând că acum ar fi probleme în judeţele Suceava, Iaşi, Harghita şi Dolj, dar crede că acestea vor fi rezolvate.
Reprezentanţii Inspectoratelor Şcolare Judeţene Suceava, Iaşi, Harghita şi Dolj au anunţat, vineri, în videoconferinţa cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, că există probleme cu organizarea examenului de bacalaureat, dar speră că până la sfârşitul săptămâni acestea să fie rezolvate fie prin înlocuirea profesorilor din comisiile de examen care merg la grevă cu alte cadre didactice, fie prin comasarea unor centre.
Craiova: Profesorii vor asista la examenul de bac pentru câteva sute de lei
Funeriu: "Legea Educaţiei este o victorie a raţiunii"
Funeriu aşteaptă sindicatele din învăţământ la negocieri: Dascălii ameninţă cu blocarea anului şcolar
"Probleme calde sunt în continuare în judeţele Suceava, Iaşi, Harghita şi Dolj, de aceea vă rog să sunaţi continuu la Minister pentru a şti care este situaţia şi a rezolva problema chiar prin trimiterea unor directori şi directori generali din minister în zonele cu probleme", le-a spus ministrul Daniel Funeriu inspectorilor generali şcolari din cele patru regiuni, în videoconferinţa organizată vineri dimineaţă.
La Bucureşti, inspectorul general şcolar a hotărât comasarea centrelor astfel încât de 113 unităţi în care va avea loc bacalaureatul începând de luni acesta să se desfăşoare în 111. De asemenea, au fost cinci înlocuiri ale membrilor comisiilor, iar trei au anunţat că vor participa la bacalaureat.
Ministrul Educaţiei anunţa, joi, că proba de de competenţe lingvistice a bacalaureatului, programată pentru perioada 31 mai - 4 iunie, se va organiza conform graficului stabilit, 77 la sută dintre cadrele didactice anunţând că vor participa la examen.
Funeriu a prezentat şi măsurile care se vor lua în centrele în care profesorii nu se vor prezenta la examenul de bacalureat. În astfel de situaţii, elevii vor fi arondaţi la alte centre, iar profesorii vor fi înlocuiţi cu alţii. În acest context, ministrul a precizat că nu este ilegal să înlocuiască profesorii pentru că schimbarea metodologiei se poate face printr-un ordin de ministru, mai ales că în acest caz este vorba despre interesul elevilor.
Profesorii care vor participa la grevă nu vor fi plătiţi pentru această perioadă, în schimb, cei care vor fi prezenţi la bacalaureat vor primi între 275 şi 600 de lei, în funcţie de responsabilităţi, a spus Daniel Funeriu.
Funeriu a apreciat că elevii vor putea să susţină examenul de bacalaureat, iar în cazul în care, din diverse motive, nu vor participa la aceste probe, va exista o nouă sesiune, pentru care va fi întocmită metodologia.
Federaţiile din învăţământ au arătat, joi, într-un comunicat de presă, că înlocuirea membrilor de sindicat participanţi la grevă cu alte persoane este ilegală.
Sindicaliştii din educaţie intră în grevă generală din 31 mai, zi în care are loc proba de competenţe lingvistice într-o limbă străină din cadrul examenului de bacalaureat.























































