Fumatul in spatii publice - numai in custi special amenajate
* In spitale de stat sau private, fumatul nu va fi permis nici in locuri special amenajate * Spatiile pentru fumat trebuie sa fie dotate cu ventilatoare, scrumiere si extinctoare * Pachetele cu mai putin de 20 de tigarete mai pot fi comercializate pana la sfarsitul anului viitor, dar vanzarea tigaretelor la bucata este deja interzisa
Guvernul a aprobat, joi, forma finala a ordonantei pentru modificarea si completarea Legii nr. 349/2002, pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Potrivit actului normativ, in toate spatiile publice inchise - institutii, societati comerciale, baruri, restaurante, discoteci etc. - fumatul este interzis, cu exceptia locurilor special amenajate in acest scop si care trebuie sa indeplineasca unele conditii obligatorii, cum ar fi dotarea lor cu aparatura de ventilatie, cu scrumiere si cu extinctoare etc. In plus, aceste spatii speciale trebuie construite si amenajate in asa fel incat "sa nu permita patrunderea aerului viciat in spatiile publice inchise". In privinta pachetelor de tigarete cu mai putin de 20 de bucati (considerate mai accesibile ca pret copiilor si adolescentilor - n.n.), guvernul a hotarat ca, pentru epuizarea stocurilor existente, acestea vor mai putea fi comercializate pana la 31 decembrie 2004, dupa care productia si vanzarea lor vor fi interzise. In schimb, vanzarea tigaretelor la bucata este interzisa odata cu intrarea in vigoare a actului normativ (incepand cu data publicarii sale in Monitorul Oficial - n.n.). O modificare adusa formei initiale a Ordonantei consta in faptul ca, in spitale, fie ele de stat sau private, fumatul va fi complet interzis, deci aici nu vor putea fi amenajate nici macar spatii speciale pentru fumat. De asemenea, a fost introdusa o noua definitie pentru "spatii inchise de la locul de munca" (unde fumatul este interzis - n.n.), in sensul ca aceasta include toate spatiile functionale din imobile, precum hale industriale, spatii de depozitare, sali de sedinta, holuri, coridoare, toalete, lifturi, birouri sau camere utilizate de doua sau mai multe persoane.




















































