Fondurile pentru medicina de familie vor creşte an de an, astfel încât să se ajungă la un procent de 10% până în 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
10% din totalul fondurilor pentru Sănătate ar putea ajunge la medicii de familie FOTO Adevărul
10% din totalul fondurilor pentru Sănătate ar putea ajunge la medicii de familie FOTO Adevărul

Medicina de familie ar putea primi 10% din totalul fondurilor pentru Sănătate până în anul 2016. Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, acesta precizând că în momentul de faţă procentul alocat medicilor de familie variază între 6,4 - 6,8%, insuficient în condiţiile în care actuala reformă sanitară pune un mare accent pe componenta de prevenţie.

„Ne-am propus să ajungem la anul la 8,5%, anul următor să ajungem undeva la 9,2% şi în 2016 să ajungem la 10%”, a explicat ministrul Sănătăţii într-o emisiune televizată.

Potrivit acestuia, prin transferarea unor servicii medicale din sistemul spitalicesc către medicina de familie şi cea de ambulator s-ar face o economie de peste 500 milioane euro anual.

„Credem că am putea să recuperăm între 500 milioane şi un miliard de euro pe an, ceea ce ar fi cam 9-10% din ce poate să ofere sistemul sanitar românesc ca finanţare, prin transferarea unor servicii medicale din sistemul spitalicesc care costă foarte mult. Noi ne-am propus pentru 2014, intrând pachetul cu 1 februarie, sperăm noi, în funcţiune, să reducem undeva între 10% şi 12% din acest 40% pierderi prin internări în spitale care nu sunt necesare, ceea ce ar însemna cam 25% din 40% sperăm să le ducem din internare continuă din spitale pe partea de ambulator. Dacă facem un calcul vom vedea că este de vreo 25 de ori mai ieftin să consulţi în ambulator. Am făcut un calcul şi vom avea cam de şase ori mai mulţi pacienţi în partea de pre-spital, ducând aceste servicii în pre-spital”, a completat ministrul, conform Agerpres.

El a precizat că prin noua legislaţie în domeniul sănătăţii doreşte ca sistemul să fie dirijat în folosul pacientului. De altfel, Nicolăescu a precizat că se va face o evaluare a stării de sănătate cetăţenilor.

„Prin partea de prevenţie din pachetul de bază vom face o evaluare gen acel tip de program naţional de evaluare a stării de sănătate, astfel încât fiecare cetăţean să participe la un asemenea program. Că programul acesta este anual sau la 3 ani, este în funcţie de specificul medical, de riscurile pe care le avem fiecare dintre noi”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite