Firmele de bodyguarzi se coalizeaza impotriva institutiilor statului | adevarul.ro

Firmele de bodyguarzi se coalizeaza impotriva institutiilor statului

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un anunt discret, gazduit in aceste zile de paginile de mica publicitate ale unor ziare, informeaza ca "Asociatiile profesionale au hotarat sa infiinteze Patronatul Serviciilor de Paza si Sisteme de

Un anunt discret, gazduit in aceste zile de paginile de mica publicitate ale unor ziare, informeaza ca "Asociatiile profesionale au hotarat sa infiinteze Patronatul Serviciilor de Paza si Sisteme de Securitate si invita sa adere ca membri fondatori cat mai multe societati comerciale de profil". Pentru detalii despre aceasta initiativa, anuntul trimite la un site de Internet, www.arosec.ro (AROSEC insemnand Asociatia Romana a Profesionistilor in Paza si Sisteme de Securitate). Pe site scrie, printre altele, ca la ora actuala "60 la suta din avutia nationala" e pazita prin intermediul unor firme specializate in paza sau in sisteme de alarma la efractie - de unde rezulta, se pare, ca Politia, Jandarmeria, SRI si Gardienii Publici nu mai au autoritate decat pe 40 la suta din teritoriul Romaniei. Dar cea mai interesanta informatie de pe site este statutul AROSEC. Potrivit statutului, aceasta asociatie are ca scop nu doar "reprezentarea si apararea intereselor membrilor" - lucru firesc pentru orice asociatie - ci si "asigurarea unei protectii colective a membrilor fata de terti, cat si fata de autoritatile si institutiile publice". Nu rezulta din Statut ce fel de protectie doresc sa aiba firmele de bodyguarzi fata de institutiile publice ale statului si nici care institutii anume n-ar trebui sa le mai deranjeze. E insa posibil ca printre institutiile vizate sa se afle Politia Romana, care avertiza, acum sase luni, ca o treime dintre firmele de paza au alte activitati decat cele pentru care au fost autorizate, ca unele firme de paza au angajati cu antecedente penale sau au datorii de miliarde de lei la bugetul statului. S-ar putea ca firmele de bodyguarzi sa vrea protectie chiar in fata Guvernului Romaniei, care intentiona acum un an - dupa cum declara, la vremea respectiva, ministrul Administratiei Publice, Octav Cozmanca - sa emita un act normativ care sa contina conditii mult mai drastice pentru autorizarea firmelor de paza. Ministrul Cozmanca se plangea ca firmele de protectie comit fapte ilegale, mergand pana la interceptarea telefoanelor. Potrivit unui raport prezentat, in noiembrie 2001, de presedintele comisiei parlamentare SRI, Ion Stan, din verificarile SRI rezulta ca firmele de protectie executa, printre altele, interceptarea telefoanelor unor parlamentari, culegerea de date cu caracter secret, obtinerea de informatii menite sa serveasca la santajarea sau compromiterea unor persoane, impunerea de taxe de protectie, folosirea abuziva a armamentului din dotare, sechestrari de persoane si perchezitii ilegale. Pentru a face cat mai eficienta "protectia colectiva" a firmelor de bodyguarzi in fata celor ce se amesteca in actiunile lor (fie ca e vorba de Guvern, de Politie sau de SRI), Patronatul Serviciilor de Paza si Sisteme de Securitate asteapta, acum, cat mai multi membri...

Top articole

Partenerii noștri