Fiecare minister vrea o Securitate

Suspectul e prins ca intr-o plasa de ofiterii de informatii: echipa operativa are trei masini agatate de coada lui, lustra din casa e infestata de "ganganii" si, in spatele icoanei, o camera video

Suspectul e prins ca intr-o plasa de ofiterii de informatii: echipa operativa are trei masini agatate de coada lui, lustra din casa e infestata de "ganganii" si, in spatele icoanei, o camera video miniaturala toarce usor. Contraspionii si superspionii Romaniei lucreaza la greu. Dar spionii astia nu sunt nici de la SRI, nici de la SIE, n-au carte de munca la UM 0962 - unitatea specializata a Internelor -, nu sunt de la Directia de Informatii a Armatei si nici macar nu sunt angajatii Serviciului de Transmisiuni Speciale. Acum, dupa un HG ambiguu emis de Guvern, baietii astia pot tine si de Ministerul Justitiei, mai precis de Serviciul Independent de Protectie si Anticoruptie (SIPA). SIPA trebuia reorganizat, pentru ca s-a dovedit un organism ineficient, implicat in numeroase scandaluri. Dar reorganizarea SIPA a insemnat rebotezarea sa in Directia Generala de Protectie si Anticoruptie (DGPA) si inaltarea in grad prin acordarea unor competente sporite, la care celelalte structuri de informatii nici macar nu indraznesc sa viseze. Dupa megascandalul de la sfarsitul anului trecut - cand fostul director al SIPA, generalul Marian Ureche, a fost nevoit sa-si dea demisia din functie, fiind dat in vileag de presa si CNSAS ca a facut politie politica - era de asteptat ca Executivul sa reglementeze cat mai clar activitatea acestei structuri. Si aceasta din cel putin doua motive: in primul rand pentru ca SIPA a functionat pana acum doar in baza unui ordin emis in 1997 de catre Valeriu Stoica, al carui continut nu a fost facut public niciodata si, in al doilea rand, pentru ca, in numeroase randuri, o serie de magistrati si avocati au afirmat ca sunt filati si ascultati telefonic de catre SIPA. Pana la aceasta ambigua hotarare de guvern, pozitia oficiala a Ministerului Justitiei a fost aceea ca SIPA, desi subordonat direct ministrului, se ocupa doar de obtinerea de informatii din penitenciare. In aceste conditii, sfera sa de activitate trebuia limitata exclusiv la Directia Generala a Penitenciarelor. Nu a fost asa, SIPA iesind din aceasta afacere mai puternica decat oricand, castigand cel putin doua atributii care ii dau putere informationala absoluta peste tot ceea ce misca in Justitie si nu numai. Iar beneficiarul direct al acestor competente extinse este ministrul Justitiei, om politic care coordoneaza direct activitatea DGPA. Este vorba de faptul ca ofiterii DGPA pot executa actiuni operative in sprijinul investigarii si documentarii unor dosare de urmarire penala, tot acestia avand obligatia de a controla aplicarea reglementarilor privind informatiile clasificate in Ministerul Justitiei, parchete, instante de judecata. Astfel, indirect, ministrul Justitiei se poate implica in activitatea parchetelor si instantelor de judecata, facand din reforma Justitiei o vorba goala. De ce tine oare cu dintii Ministerul Justitiei sa aiba o structura informativa proprie, atata vreme cat in sistemul sigurantei nationale mai exista inca sase asemenea servicii, respectiv SRI, SIE, UM 0962, DIA, STS si SPP? Raspunsul e simplu si dureros: dintr-o mentalitate care se perpetueaza de la Pacepa si Postelnicu incoace, din dorinta de protejare a teritoriului propriu, a "structurii", care sa le spioneze pe celelalte si sa-i apere pe "ai nostri" de structurile lor. Probabil ca si Justitia, si Internele, si Armata s-ar simti oloage daca nu ar avea propriul organ care sa le dea raportul si ar trebui sa stea la "mila" SRI si SIE. Ca este asa, respectiv ca structurile se toarna una pe alta si ca, adesea, cand li se permite, printr-o legislatie incompleta, se ocupa si cu chestii colaterale, a demonstrat-o cazul "Tigareta 2". O "afacere" a SPP-ului, petrecuta pe sestache pe "teritoriul" Armatei - Aeroportul Militar de la Otopeni - si data in vileag de SRI. Daca tot a decis mentinerea structurii informative de la Justitie, guvernul trebuia sa-i dea o zona de activitate bine definita, o reglementare clara, fara echivocuri, de natura a permite abuzuri si un posibil control, fie si indirect, asupra actului de justitie. Ca sa nu mai vorbim de aspectul financiar, de costurile pe care le presupune intretinerea de la buget a unui serviciu de informatii, mai ales a unui serviciu lasat de capul lui. E inca proaspat in memoria opiniei publice scandalul declansat la STS in '99-2000. Acesta, cu bani multi pe mana, s-a apucat sa construiasca un centru de rezerva in localitatea Vata, cu un cost total de 2.000 de miliarde de lei. Centrul incepuse sa semene cu o statiune balneoclimaterica si a fost nevoie de o decizie a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii pentru stoparea acestui proiect inutil, care apucase sa inghita 27 de miliarde de lei. In concluzie, controlul activitatii DGPA - ca si al celorlalte servicii de informatii - de catre comisiile de specialitate ale Parlamentului este o pura formalitate atata vreme cat, chiar prin actul de infiintare, exista posibilitatea unor multiple interpretari vizavi de rolul si atributiile acestuia.