Fanfara Ciocârlia, primul concert de anvergură la Sala Palatului
publicul din România, la gala premiilor Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca. La Bucureşti, nu vor veni singuri, ci însoţiţi de nume celebre ale muzicii ţigăneşti
publicul din România, la gala premiilor Festivalului Internaţional de Film Transilvania de la Cluj-Napoca. La Bucureşti, nu vor veni singuri, ci însoţiţi de nume celebre ale muzicii ţigăneşti internaţionale, Esma Redzepova (Macedonia), Jony Iliev (Bulgaria), Los Gitanos Ensamble (Perpignan, Franţa). Fanfara Ciocârlia va susţine la Sala Palatului primul concert de anvergură din România, din păcate fără Ioan Ivancea, liderul grupului, care s-a stins din viaţă luna trecută, la vârsta de 66 de ani. Albumul "Gil Garabdi", lansat în primăvara lui 2005, a intrat direct pe locul 1 în topul World Music Chart. Pentru înregistrarea celui de-al cincilea album, muzicienii din Zece Prăjini i-au invitat pe cei mai faimoşi reprezentanţi ai muzicii ţigăneşti: Saban Bajramovic, Esma Redzepova, Jony Iliev, Liliana Butler, Dan Armeanca, Mitsou, Gitanos şi Gipsy Kings. Peste zece ani de carieră, peste 1.000 de spectacole susţinute peste tot în lume, în Europa de Vest, SUA sau Japonia, trofeul BBC Radio 3 World Music Award 2006 - astfel s-ar caracteriza linia artistică pe care a urmat-o Fanfara Ciocârlia. După concertul "World Music Masters: Fanfara Ciocârlia & Friends" din decembrie, grupul va pleca anul viitor într-un nou turneu european, alături de prietenii lor, Kings & Queens of gypsy music. (Nicoleta Zaharia)





















































