Fabrica din marginea Capitalei - distrusa de un incendiu de proportii
0Sambata dupa-amiaza, jumatate din cartierul bucurestean Militari a fost acoperit de o perdea neagra de fum. In apropierea autostrazii spre Pitesti, circulatia a fost blocata, iar vizavi de complexul
Sambata dupa-amiaza, jumatate din cartierul bucurestean Militari a fost acoperit de o perdea neagra de fum. In apropierea autostrazii spre Pitesti, circulatia a fost blocata, iar vizavi de complexul Metro, langa uzinele chimice Victoria, flacari inalte de cativa metri cuprinsesera depozitele unei fabrici de produse din fibra de sticla. Incendiul s-a declansat in jurul orei 17.30 si in doua ore, focul mistuise aproape toata fabrica. "Eram in ghereta mea si am simtit o caldura mare. Dogorea in camera de ziceai ca sunt peste patruj' de grade. Cand am iesit, am vazut uzina de langa noi cum ardea. Focul s-a intins repede, fiindca acoperisurile erau din fibra de sticla. Un depozit s-a facut scrum imediat, iar cateva butoaie cu motorina au explodat si au intins vapaia", povestea unul din paznicii de la uzina Victoria - societate invecinata cu S.C Pafs SRL, unde a izbucnit focul. La o jumatate de ora de la izbucnirea incendiului, flacarile amenintau benzinaria Shell din apropiere si depozitele cu materiale chimice, usor inflamabile, de la uzinele Victoria. Pompierii au sosit la fata locului in scurt timp insa datorita faptului ca in depozitele aprinse se aflau materiale chimice, usor inflamabile, apa nu prea a avut efect. In fumul negru, pompierii isi dadeau seama ca un nou hangar a fost cuprins de foc dupa bubuiturile exploziilor. Zgomotul sirenelor era acoperit de trosnetul acoperisurilor care se prabuseau, iar pompierii erau impinsi inapoi de valvataia care izbucnea odata cu exploziile. La un moment dat, pericolul unei explozii de proportii a fost atat de mare incat jandarmii adusi in zona a trebuit sa ia pe sus multimea curiosilor si sa inchida circulatia pe tot Bulevardul Iuliu Maniu. In sprijinul celor 4 autospeciale care au intervenit initial au sosit alte 11 echipate cu tunuri cu apa si spuma. Actiunea pompierilor a fost ingreunata fiindca in zona cel mai apropiat hidrant se afla tocmai la complexul Metro. Generalul de brigada Aurel Udor, seful Brigazii de Pompieri "Dealul Spirii", ne-a declarat ca focul s-a intins pe 3.000 de metri patrati si a distrus atelierele de productie ale societatii Pafs si trei depozite. Au ars si produse care aveau in componenta fibra de sticla. Conform declaratiilor generalului Udor, incendiul a fost lichidat in 3 ore. Pompierii si doua echipaje de criminalisti au declansat imediat ancheta pentru a stabili cauzele incendiului. Se pare ca flacarile s-au declansat simultan in doua dintre depozite, "ceea ce te face sa te gandesti si la ceva necurat". Pe langa mobilizarea celor 90 de militari din cadrul Brigazii de Pompieri, la fata locului a aparut toata conducerea Bucurestiului. Printre primii sositi a fost Gabriel Oprea, prefectul Capitalei, avand inca proaspata in memorie imaginea incendiului din Drumul Taberei. De altfel, toata sefimea sectorului 6 a ajuns in zona cu indicatii si tactici de stingere a incendiului. Generalul Gheorghe Mihai, seful Politiei Capitalei, supraveghea intreaga actiune spunand ca incendiul a fost de mare amploare: "Flacarile erau atat de mari incat puteau sa ajunga la benzinaria din apropiere. Fumul se vedea din centrul Bucurestiului. A fost o situatie grava. Am declansat deja cercetarile pentru a stabili cauzele". Foto: Ramona Suteu























































