Fabrica de poveşti de la Săftica

Cel mai mare producător de obiecte ornamentale de la periferia Capitalei a devenit milionar în euro din vânzarea de pământ şi vrea să-şi mute afacerile cu pitici şi personaje de basm în

Cel mai mare producător de obiecte ornamentale de la periferia Capitalei a devenit milionar în euro din vânzarea de pământ şi vrea să-şi mute afacerile cu pitici şi personaje de basm în Franţa

Povestea afacerilor cu pitici şi obiecte ornamentale de la marginea Capitalei a familiei lui Constantin Becu merge mai departe. Cel mai mare producător de pe piaţa autohtonă intenţionează să îşi mute cartierul general în Franţa, la unul dintre fiii săi. În patria lui Moliere speră să umple curţile caselor cu personaje de basm. În România îşi va lăsa un alt urmaş care deja a pus ordine de câţiva ani în businessul familiei.

Este celebru pentru replicile spuse într-un spot publicitar "Yes! Ai andărstend!" şi "A murit americanu`!". Denumirea firmei pe care o patronează, FPS, se confunda la un moment dat cu instituţia guvernamentală care se ocupa de privatizare în România.

Activitatea însă era într-un cu totul alt domeniu. Pentru unii - kitch. Pentru el, afacere în bună regulă, care s-a extins la mai multe porţi de intrare ale Bucureştiului. Pe Constantin Becu, făcătorul de pitici din Săftica, l-am găsit la începutul săptămânii în atelierul lui improvizat de acasă, din propria curte. Nimic surprinzător pentru el. Făcea matriţe pentru pitici.

Aşa cum l-am găsit, bărbatul, trecut de 60 de ani, părea un pitic mai mare. Avea pe cap un fes larg care se asemăna izbitor cu căciulile piticilor aruncaţi parcă la întâmplare prin toate colţurile încăperii. Omul de-abia se vedea de fumul care scăpa dintr-o sobă veche.

Ne-ncurajează cu un semn al mâinii să ne acomodăm cu mediul înconjurător zicându-ne că tot ce-i afumat ţine mai mult. "Bani, bani, dacă vreţi să povestim. Aici, totul se învârteşte în jurul banului, aruncă zâmbind din toţi muşchii feţei peste umăr o glumă, fără să se uite la noi. Pare să aibă dreptate, de vreme ce şi-a postat la intrarea în curte o femeie-pirat sexy cu mână-ntinsă către muşterii.

Povestea a început cu mult timp înainte, încă de dinainte de revoluţie, când era profesor de desen într-un liceu din Capitală. "Aveam salariul mic şi încercam, ca tot omu', să mai câştig un ban în plus. Aşa că mă apucasem de acvaristică. Făceam acvarii de îţi stătea mintea-n loc. Cu obiecte ornamentale naturale mici de îţi de era mai mare dragul. Ajunsesem să câştig bine" , începe nea Becu povestea în timp ce continua să meşterească la o formă din câlţi.

Asta i-a oferit cel mai mare lux. Detaşarea de sistem. "Nu ştiu cum mă puneau de servciu taman de sărbătorile mari. Îmi zicea directoarea: sunteţi de serviciu pe şcoală de Crăciun. Eu îi ziceam: Vedeţi-vă de treabă că nu mă sui eu pe şcoală să fac de serviciu. Acolo e curent. Aşa am ajuns să predau chiar şi prin sate", râde cu poftă acum nea Becu.

Bani de la un "investitor strategic"

A abandonat acvaristica din cauza concurenţei produselor chinezeşti, care veniseră pe piaţă cu tehnologie nouă. Dar a rămas să-şi câştige banii tot de pe urma înclinaţiilor spre artele plastice. Ideea cu fabricarea de pitici i-a venit în urma sfaturilor de la unul dintre copiii săi aflaţi prin stăinătate. Povestea cu americanu' este adevărată.

După vreo şase luni de când începuse să facă pitici ornamentali, lucrurile nu prea erau chiar bune. Ba lipseau banii pentru materie primă, ba pentru vopseluri. Până când afacerea s-a relansat cu ajutorul unui "investitor străin", care a făcut prima infuzie de capital în afacerea lui fără intenţie. "Se ducea la băi, că era destul de în vârstă. A oprit în poartă, cu trabucul lui mare. Pufăia.

Voia nişte cadouri pentru ai lui. I-au plăcut. Mi-a propus să importe în America piticii mei. Mi-a dat atunci o mie de dolari pentru un prim transport de opt sute de pitici. După aia am primit telefon că a murit. Nu ştiam ce să fac. Am rămas cu banii şi cu piticii, pe care i-am vândut, în timp", întăreşte glasul Constantin Becu să nu credem că întâmplarea e doar o născocire a ăstora de la televiziune.

Aşa s-a descătuşat spre zările capitalismului celebra asociaţie familială FPS, care, în traducere liberă, înseamnă Fabrica de Pitici Săftica. După 10 ani de activitate, a ajuns acum să fabrice peste patru sute de modele de pitici şi personaje de basm. În plus, fiul său, pe care l-a iniţiat în această afacere, a adus dezvoltarea ofertei de produse şi cu obiecte ornamentale din fier forjat.

Lupta dintre generaţii în afaceri

În faţa casei lui Becu, piticii nu intră nici noaptea în casă. Moşii Crăciunii agăţaţi prin copaci sau piraţii şi bucătarii mai înalţi ca un om normal îşi aşteaptă noii stăpâni. În curtea lui Constantin Becu găseşti ornamente la toate preţurile, pentru toate buzunarele.

Am ieşit afară în curte din atelier, cu ochii injectaţi de fum. Nea Becu începe să se strecoare printre "copiii" lui din curte. "Găseşti pitici şi de 50 de lei, dar am şi de o sută. Dar piesele de rezistenţă sunt bucătarii sau soldaţii teutoni, mari cât un om, care ajung şi la 1.500 de lei", arată meşteşugarul bătrân.

De muşterii nu duce lipsă însă, cu toate că zice că, de vreo un an şi ceva, în zonă au mai apărut şi alţii care au început să-i copieze munca. "Mulţi opresc şi se uită din curiozitate, dar mai şi cumpără. Ajung să strâng, numai aici, în Săftica, pe lună, vreo douăzeci de milioane bani curaţi", spune Becu, care îşi aşază fesul mai bine pe cap.

Din când în când mai are parte şi de surprize neplăcute. Pentru că unii uită să mai plătească şi pleacă cum maşinile încărcate. Făuritorul de personaje colorate de poveste mai are însă şi mici devieri de "comportament" comercial. "Au venit şi oameni cu bani să cumpere. Pe Dinel Staicu l-am servit cu plăcere. În schimb, pe soţia lui Claudiu Niculescu, Diana, n-am vrut, că se cam zgârcea la bani. Şi nu i-am mai dat niciun pitic", se destăinuie bătrânul.

În timp ce ne prezintă marfa, în curtea lui nea Constantin piticaru' apare şi fiul său, partener în acelaşi business. Intră în vorbă şi recunoaşte că dezvoltarea afacerii i-a venit ca idee de la tatăl său. "Vreţi subiect de reportaj adevărat? Vă spun eu.

Diferenţa dintre taică-miu şi mine este că el a rămas după atâţia ani inimă de artist, pentru că el ce face face din pasiune. Eu, în schimb, am venit cu idei organizatorice, de marketing. Aşa am reşit să ne devoltăm", arată Cristian Becu. După ce s-a întors din Italia, bărbatul a învăţat de la taică-său cum să facă pitici şi personaje de basm, dar a dezvoltat plaja de produse şi s-a extins şi la producţia de garduri forjate sau fântâni arteziene. Aşa a mai deschis încă două ateliere de producţie în comuna Voluntari şi Potigrafu.

Afacerea de familie a ajuns astfel să numere trei ateliere de producţie şi trei puncte de desfacere, în comunele Voluntari, Tâncăbeşti şi Potigrafu, locuri unde muncesc peste douăzeci de angajaţi. Veniturile totale nu le poate estima, pentru că reinvesteşte banul imediat.

Îi amintim bătrânului că businessul lui de la Săftica este considerat a fi kitch. "Domnule, eu am fost primul care a facut asta cu personaje plăcute la privit. Alţii însă m-au copiat, dar cu urâţenii. Ala e kitch, domne'", apasă cuvintele Costică piticarul din Săftica.

Milionar şi cu afaceri în Franţa

Nea Costică Becu recunoaşte că personajele de basm şi ornamentele nu l-au făcut bogat, dar nici nu l-au lăsat să moară de foame. În schimb, după atâţia ani de trudit la cuptoare şi matriţe, viaţa l-a făcut, spre apus, milionar, în euro. Şi asta de pe urma unor moşteniri pe care le-a avut de recuperate de la stat de prin jurul Bucureştiului.

"Am avut nişte pământ împreună cu o verişoară de a mea, care valoarează peste două milione şi jumătate de euro. "Fiu-miu nici nu ştie cum să facă să ia "caşcavalu' mai repede de la mine, da eu nu-i dau nimic. În Elveţia am conturile.

Zice că nu mă pricep să-mi vând marfa şi vrea să vină aici să facă modificări la Săftica după cum a făcut la Voluntari. Da' eu nu vreau", dezvăluie meşteşugarul. Constantin Becu are însă planuri mari pentru viitorul apropiat. Vrea să plece la celălalt fiu al său, care este geamănul celui din România. Îl are stabilit în Franţa, pesnionar al Legiunii Franceze.

"La Avignon, are casă de la stat şi pensie frumoasă tare de tot. Mă aşteapţă să lansăm afacerea cu pitici şi acolo pentru că, mi-a zis el, merge şi mai bine ca în România, pentru că în Franţa sunt mai multe case decât blocuri. Mă gândesc ca pe la anu' să plec. Am bani, am tot ce-mi trebuie", priveşte peste piticii din curte nea Costică scăpându-şi gândul peste gard, departe.

Găseşti pitici şi de 50 de lei, dar am şi de o sută. Piesele de rezistenţă sunt bucătarii, mari cât un om, care ajung şi la 1.500 de lei
Constantin Becu, proprietar Fabrica de Pitici Săftica