Extrema dreaptă declară Berlinul capitala Reichului
Primul congres al NPD a fost huiduit de doar 400 de protestatari
Primul congres al extremei drepte (NPD), organizat la Berlin, a provocat proteste slabe şi s-a finalizat cu cererea colegilor din Bundestag ca Partidul Naţional German (NPD) să fie interzis prin lege. Instanţele şi-au dat cu greu acordul pentru organizarea întâlnirii în centrul capitalei. Susţinători cu capete rase au umplut sala de congres şi au strigat sloganuri extremiste. Cei circa 500 de reprezentanţi ai NPD în landuri, prezenţi la congres, l-au reales preşedinte pe actualul lider extremist, Udo Voigt. "Vom conduce într-o bună zi ţara", a afirmat acesta în faţa susţinătorilor. Membrii extremei drepte au declarat Berlinul capitala Reichului (Reichshauptsstadt), ceea ce nu a făcut decât să alarmeze politicienii din celelalte partide. Gestul NPD aminteşte de vremuri ruşinoase, Germania este astăzi o ţară deschisă şi tolerantă, s-au auzit anemic protestele social-democraţilor şi creştin-democraţilor germani. Demonstraţiile antiextremiste organizate pe străzile Berlinului au fost slabe, aceasta deşi toate partidele parlamentare chemaseră populaţia la protest faţă de politica NPD.
Datorie la stat de circa 800.000 de euro
Potrivit autorităţilor germane, au participat la contrademonstraţie doar circa 400 de persoane, care au fost întâmpinate de semnele injurioase ale liderilor extremei drepte.
Contrademonstranţii au fost păziţi de circa 600 de poliţişti. În acest timp, Bundestagul cere NPD restituirea a 870 de mii de euro, primiţi prin programul de finanţare a partidelor politice pentru nereguli găsite la capitolul donaţii. (Magda Crişan)
Arsenal la domiciliul unui skinhead
Un important arsenal, format din două kilograme de TNT (trinitrotoluen) şi patru pistoale mitralieră (AKM), a fost descoperit la domiciliul unui extremist de dreapta, în regiunea de est a Germaniei, au declarat autorităţile berlineze. "Două kilograme de TNT reprezintă o cantitate considerabilă de explozibil, dar nu se poate presupune că se pregătea comiterea iminentă de acte criminale", a explicat un purtător de cuvânt oficial german.El a spus că la domiciliul împricinatului, la Thale, a mai fost găsită şi o mitralieră cu 228 de cartuşe. Presa germană scrie că individul obişnuia să scoată la vânzare pe internet asemenea arme, pe care le considera relicve ale celui de-al Doilea Război Mondial. El a declarat că le-a găsit ascunse într-o pădure din vecinătate.





















































