EXCLUSIV Becali şi Neţoiu au publicat cărţi plagiate de pe internet! Cum funcţionează afacerea care îi transformă pe puşcăriaşi în oameni de ştiinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oameni de ştiinţă români
Oameni de ştiinţă români

„Adevărul“ a consultat cărţile scrise în penitenciarele din România şi vă prezintă în această săptămână o serie de articole despre neregulile din jurul acestui fenomen. Nu e vorba de sume uriaşe de bani, ci de o atitudine îngrijorătoare: corupţii încearcă să fenteze legile chiar şi din spatele gratiilor. Scopul: eliberarea condiţionată.

În ultimii ani, pe măsură ce numărul condamnaţilor celebri a crescut, România s-a îmbogăţit cu o serie de aşa-zise lucrări ştiinţifice semnate de oameni care, până să ajungă la închisoare, au sfidat tot ce ţine de educaţie. Indivizi care se lăudau că n-au citit în viaţa lor nicio carte şi care îi dădeau zor cu şcoala vieţii au devenit peste noapte experţi în istorie, religie, economie, jurnalism sau ştiinţe exacte.

În timp ce în România se vorbeşte despre apusul marilor corupţi, în penitenciare aceştia continuă să profite de nişte legi incomplete şi să-şi cumpere zile de libertate. Copiază cuvânt cu cuvânt pagini întregi, cumpără lucrări gata făcute, înşiră tot felul de consideraţii personale fără nicio valoare ştiinţifică, scriu chiar rânduri în care înfierează justiţia. În schimbul acestei maculaturi primesc, conform Legii 254/2013, o scutire de pedeapsă de 30 de zile pentru fiecare carte scoasă. Cartea poate conţine orice, pentru că legea nu stabileşte cine ar trebui să decidă dacă este sau nu lucrare ştiinţifică. Comisiile de eliberare condiţionată din penitenciare avizează orice carte care vine cu recomandarea unui profesor universitar. Legea nu obligă profesorul şi pe nimeni altcineva să citească şi să evalueze lucrarea deţinutului.

„Adevărul“ vă arată astăzi traseul prin care o carte se transformă în zile de libertate şi lista deţinuţilor celebri care, în ultimii ani, şi-au atribuit cărţi la foc automat.

Cum se face o carte pentru un deţinut

Am vrut să vedem cât e de greu să intermediezi obţinerea unei cărţi pentru un deţinut, aşa că am apelat la Editura Sitech, din Craiova. E cea mai activă editură pe piaţa cărţilor „de puşcărie“, publicând în ultimii doi ani peste 25 de titluri cu autori aflaţi în închisoare. L-am sunat pe Aurel Popa, directorul editurii, şi i-am spus că avem o rudă închisă la Rahova şi am vrea să-i facem o carte. Omul a fost receptiv şi ne-a explicat totul în detaliu.


„Primul pas este să găsiţi un profesor îndrumător în domeniul în care e scrisă lucrarea. Acest profesor trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere, dar nu neapărat la notar. Să scrie pe o coală de hârtie că îl cunoaşte pe condamnat şi că îl poate îndruma să realizeze lucrarea. Cu această hârtie, omul dumneavoastră de la închisoare depune cerere de carte“.

I-am spus directorului de editură că omul nostru n-are studii superioare, a fost consilier local la primăria unui oraş de provincie, iar textul pe care am vrea să-l publicăm e o lucrare de licenţă despre şomaj. El ne-a sfătuit: „Mai bine băgaţi ceva cu relaţii sociale, intercooperare între consiliul local şi oameni, adică să dea aşa o tentă mai populară, ca să arate că… da, domne, ar fi posibil să scrie, chiar dacă n-are studii. Am mai avut un caz care n-avea studii superioare şi am găsit un profesor de la Facultatea de Agronomie care i-a dat aviz. De, e o oarecare cheltuială cu dascălul că trebuie să te duci acolo cu o floare, cu ceva, cu o chestie. Altfel nu se bagă pe degeaba în treaba asta. Îi spui omului «hai, domne, ajută-ne şi pe noi…». Deci dacă faceţi chestia cu profesorul şi el zice «Da», s-a terminat, nu mai sunt probleme. Penitenciarul nu mai are treabă, nu s-a întâmplat niciodată să ne întoarcă vreo carte“.

În ceea ce priveşte posibila descoperire a plagiatului, Aurel Popa ne linişteşte: „Dacă e lucrarea dumneavoastră de licenţă, dumneavoastră trebuie să vă văitaţi de plagiat. Dacă nu vă văitaţi dumneavoastră, n-are cine să se vaite. Nu stă nimeni să-l caute. Sunt căutaţi numai ăştia care sunt nume celebre“. 

Aurel Popa a spus că nu costă mult tipărirea cărţii: „Dacă e o carte mai mică vine cam 7-8 milioane (n.r. – lei vechi) pentru 40 de exemplare. În mod normal ar trebui să facem 300 de exemplare, dar facem şi noi 40 şi zicem că e prima tranşă“.Dacă am urma paşii lui Aurel Popa, într-o lună i-am putea livra deţinutului nostru fictiv o carte şi, în consecinţă, o eliberare cu 30 de zile mai devreme.

După ce ne-am declinat identitatea de jurnalişti, Aurel Popa a oftat: „Asta-mi mai lipsea acuma!“

Experimentul Piteşti: Penescu a scris patru tratate de jurnalism într-un an


Profesorii universitari sunt veriga cea mai importantă în lanţul de corupţie al scrierii de cărţi în penitenciare. Printr-un profesor universitar binevoitor, afaceristul piteştean Cornel Penescu, condamnat în şapte dosare penale, s-a făcut autorul a patru cărţi de jurnalism. Cea care i-a dat recomandarea este Carmen Nicolescu, conferenţiar universitar doctor în jurnalism la Universitatea din Piteşti.

 Profesoara spune că nu e treaba ei să verifice capacităţile intelectuale ale lui Penescu: „Mi s-a cerut o recomandare că sunt de acord ca domnul Penescu să scrie, dacă eu consider că e ok. Ştiam că a început nişte cursuri ceva pe la Româno-Americană, dar nu ştiu dacă le-a terminat. Am zis că e ok să scrie o lucrare ştiinţifică, că doar nu e un analfabet. Ce era să fac? Să-i dau eu examen, să-l testez?! El e răspunzător pe ce a scris, nu eu“.

De menţionat că tratatele lui Penescu sunt nişte lucrări de licenţă mediocre, iar în bibliografie se regăsesc foarte multe surse de pe internet, în condiţiile în care deţinuţii nu au acces la internet.

Îndrumătoarea n-a citit nicio carte

În prefaţa cărţii „Presa online din Argeş“, semnată de Penescu, Carmen Nicolescu a scris câteva rânduri mai mult decât elogioase: „Domnul Penescu ne face o invitaţie la o lectură incitantă pentru cei pasionaţi de domeniul Ştiinţele Comunicării – Jurnalism. […] Ziariştii obiectivi şi open-minded vor vedea că au ce învăţa, că această lucrare le apreciază efortul ce îl fac zi de zi. […] Închei prin a vă ura dumneavoastră, cititorilor, lectură plăcută, iar domnului Penescu felicitări pentru efortul făcut, şi – de ce nu? – succes şi în alte demersuri de cercetare ştiinţifică viitoare“. Carmen Nicolescu spune că altcineva a scris prefaţa în numele ei. „Eu nici n-am citit vreuna din cărţile semnate de Cornel Penescu, angajaţii de la televiziunea lui s-au ocupat de prefaţă şi alte detalii“. Întâmplător sau nu, în ultimele luni, Carmen Nicolescu, care este şi patroana unei firme de turism, a apărut de mai multe ori la televiziunea familiei Penescu, unde şi-a promovat afacerea.


 

Într-o situaţie asemănătoare celei în care se găseşte Cornel Penescu a fost şi George Copos în urmă cu câteva luni. Copos este în mijlocul unui scandal de plagiat pentru cartea scrisă în închisoare „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV-XVI“. Profesorul care i-a girat cartea, istoricul Stelian Brezeanu, spune că n-a citit lucrarea lui Copos, doar a răsfoit-o puţin. Culmea, acelaşi profesor a fost, în urmă cu 10 ani, dascălul îndrumător al istoricului Cătălin Parfene pentru o lucrare de master care a avut exact aceeaşi temă.

O mare hibă legislativă: nimeni nu riscă nimic

În prezent, nu există un precedent legal cu privire la un deţinut eliberat condiţionat în baza unei lucrări ştiinţifice plagiate. Experţii consultaţi de „Adevărul“ susţin că în această speţă există o hibă legislativă. Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut o cerere la CSM şi la Ministerul Justiţiei pentru completarea legii, neprimind însă niciun răspuns până acum.

Deşi scot infractorii din închisori, nici profesorii şi nici editurile nu răspund în faţa legii pentru neregulile pe care le comit în publicarea cărţilor. Profesorii îndrumători nu sunt obligaţi să-şi pună numele pe copertă, alături de autor. De multe ori, profesorii giranţi rămân în anonimat, întrucât nici penitenciarele nu le divulgă numele, invocând caracterul secret al dosarelor condamnaţilor. La rândul lor, editorii nu riscă nimic în afară de ştirbirea reputaţiei, care, în cazul editurilor mici, nu înseamnă mare lucru.

Cum scriu şmecherii închisorilor?

DESEN Vali Ivan 

SERIAL Caricatura - carti contra liberare DESEN Vali Ivan

De cele mai multe ori, unicul motiv pentru care deţinuţii scriu cărţi este liberarea condiţionată. Nu e nimic ştiinţific în lucrările lor, nimic cu adevărat util societăţii. Unii recunosc asta. „De voie, de nevoie, am ajuns să scriu cărţi, ceva de neînchipuit pentru mine”, scrie Gigi Becali, în cartea sa „Becali şi politica“. Lucrările apar în tiraje de câteva zeci de exemplare, pe care, de regulă, şi le cumpără integral chiar autorii, pentru a nu atrage atenţia opiniei publice. Se eludează astfel tocmai scopul legii: eliberarea din închisoare în schimbul unei contribuţii intelectuale utile societăţii.

Cu câteva excepţii, cărţile publicate în închisoare nu respectă rigorile academice. Nu citează nicio sursă, nu au bibliografie, nu au note de subsol. „Nu stau eu acum să dau referinţe bibliografice, îi las pe specialişti să o facă”, spune acelaşi Gigi Becali într-una din cărţile sale. Acest tip de abordare e sinonim cu plagiatul. În cazul în care plagiatul nu e semnalat de mass-media, nu există însă nicio instituţie care să se pronunţe vizavi de acest aspect, întrucât penitenciarele şi judecătoriile nu au comisii de experţi care să citească şi să evalueze lucrările. Abia după „scandalul Copos“, Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a cerut schimbarea regimului de scriere pentru lucrările ştiinţifice elaborate de deţinuţi.

Alternativa: eliberarea condiţionată pentru cărţi citite, nu scrise

În Italia, deţinuţii adună câte trei zile considerate executate pentru fiecare carte citită. Cartea trebuie să aibă cel puţin 400 de pagini, să nu fie benzi desenate şi să aibă un procent redus de fotografii. La finalul fiecărei cărţi, deţinutul trebuie să scrie un raport despre carte. În această schemă pot intra cel mult 16 cărţi pe an. Asta înseamnă o reducere totală de 48 de zile într-un an. Un sistem asemănător se aplică şi în Brazilia.

Gigi Becali a plagiat din „Gazeta Sporturilor“

Gigi Becali a fost eliberat din închisoare la începutul lunii aprilie. Judecătorii au admis cererea sa de eliberare condiţionată pentru că, între altele, scrisese trei cărţi în penitenciar. Una dintre ele se numeşte „Becali şi Steaua“. Gigi Becali consideră ca a scris o carte ştiinţifică, deşi capitolul I începe în felul următor: „Aşa, tată, să pornim la drum!“.

image

„Becali şi Steaua“ e o carte de 260 de pagini din care peste 180 conţin poze cu chipul lui Becali, instantanee din meciurile Stelei, sau facsimile din „Gazeta Sporturilor“. Becali nu menţionează cine a făcut pozele şi dacă are drept de publicare asupra lor. Cartea nu străluceşte nici la texte. Am găsit pagini întregi copiate cuvânt cu cuvânt din „Gazeta Sporturilor“, fără a fi citată sursa. Grosso modo, cartea lui Becali este un fel de almanah „Gazeta Sporturilor“. Deşi plagiatul este clar ca lumina zilei, Becali nu mai poate fi tras la răspundere şi trimis înapoi după gratii. Conducerea ziarului „Gazeta Sporturilor“ ne-a menţionat că: „în urmă cu câteva luni, ziaristul Cătălin Oprişan a solicitat şi a obţinut acceptul «Gazetei Sporturilor» de a folosi câteva fotografii din arhivă, în scopul publicării unei cărţi despre Steaua. Acesta este singurul accept pe care «Gazeta» l-a dat“. Contactat de „Adevărul“, Cătălin Oprişan spune că nu are nicio legătură cu cartea lui Becali, pozele invocate fiind folosite într-o carte despre istoria Stelei, lansată în 2008.

plagiat becali1

CLICK PE FOTOGRAFIE PENTRU A MĂRI. Gigi Becali a copiat cuvânt cu cuvânt din articolul „Ramon Calderon a luat prânzul cu Becali“, publicat pe gsp.ro la 14 ianuarie 2012

image

CLICK PE FOTOGRAFIE PENTRU A MĂRI. Gigi Becali a copiat masiv din articolul „Steaua lui Hagi“, publicat pe gsp.ro în data de 3 iulie 2007

Gigi Neţoiu a plagiat de peste tot

Un alt caz scandalos este cel al fostului deputat şi om de afaceri Gheorghe Neţoiu. Cartea lui, „Finanţarea agriculturii româneşti înainte şi după aderarea României la Uniunea Europeană“, e un monument de inutilitate: să compari, în anul 2015, oscilaţiile producţiei animaliere din anii 2000 şi 2001 este o maximă sfidare. Unul dintre capitolele cărţii începe cu un plagiat de pe site-ul Ministerului Agriculturii, dar şi cu o virgulă între subiect şi predicat. „Aderarea României la Uniunea Europeană, a marcat o epocă nouă în economia agricolă“.Virgula de mai sus este una dintre puţinele contribuţii personale ale lui Neţoiu la această aşa-zisă lucrare ştiinţifică.

netoiu

Gigi Neţoiu a copiat cuvânt cu cuvânt fragmente întregi de pe site-ul Ministerului Agriculturii şi nu a citat sursa

Pentru a încropi cartea despre agricultura României, afaceristul oltean a copiat integral, fără să citeze sursele, pasaje întregi de pe paginile de internet ale Comisiei Europene, Guvernului României, Institutului Naţional de Statistică, din raportul Băncii Naţionale a României pe anul 2000, sau de pe site-ul Fondului Social European. A plagiat şi de pe portaluri obscure, cum ar fi documentareonline.ro. Ca o încununare a dezinteresului şi a imposturii, Neţoiu a copiat de pe internet un fragment întreg care se referea la politica agricolă a Republicii Moldova, atribuindu-l României.

netoiu plagiat 2

Gigi Neţoiu a copiat cuvânt cu cuvânt pasaje din documente ale Uniunii Europene pentru România şi nu a citat sursa.

Plagiatul din surse oficiale a fost practicat şi de Sorin Ovidiu Vîntu, în 2012, când a scris în penitenciar cartea „România - studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziţie şi perspectivele comunitare“. Deşi s-a dovedit că lucrarea a fost copiată din diverse documente ale Guvernului şi ale Parlamentului, Vîntu a beneficiat de o eliberare condiţionată cu 33 de zile mai devreme.

Ioan Becali, om de ştiinţă şi el

Legea eliberării condiţionate a făcut ca personaje cu mari carenţe de exprimare să-şi pună numele pe nişte cărţi care trec drept lucrări ştiinţifice. Ioan Becali (foto dreapta), impresarul de fotbalişti care are la bază şcoala de bişniţari din faţa cinematografului Patria, omul care a şocat prin ieşirile sale televizate (a înjurat şi a scuipat ziarişti în direct), este astăzi autorul a două cărţi în care dă lecţii de manageriat sportiv: „Manualul investitorului în fotbal“ şi „Statutul jucătorilor de fotbal, prin prisma regulamentelor interne şi internaţionale“.

Speriaţi de perspectiva închisorii, unii încep să-şi pregătească cărţile în ultimele zile de libertate. Un asemenea caz este Ioan Niculae. Condamnat la închisoare în urmă cu numai două luni, cel mai bogat om din România a semnat deja o carte în penitenciar: „Bioetanolul, combustibilul viitorului“. Bioetanolul este un combustibil produs de Bio Fuel Energy, companie deţinută de Niculae.

Şi Antonie Solomon a fentat legea. Cartea sa „Consideraţii privind comerţul exterior al României în a doua jumătate a secolului XX“ este, de fapt, o variantă uşor modificată a tezei sale de doctorat, „Comerţul exterior al României în noile tendinţe mondiale“, pe care a scris-o în 2003.

SCRIITORII DIN ÎNCHISOARE

Ioan Niculae (om de afaceri, cel mai bogat român). În urmă cu două luni şi jumătate a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul „Mită la PSD“. A scris deja o carte despre un combustibil produs de Bio Fuel Energy, companie pe care o patronează.
-    Bioetanolul, combustibilul viitorului (Editura Aius)

Sorin Roşca Stănescu (fost senator). În octombrie 2014 a fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare în „Dosarul Rompetrol“. A fost eliberat la finalul săptămânii trecute, după ce a scris trei cărţi:
-    Analiza vieţii politice din România 2014-2015 (Editura BREN)
-    Criza financiară a presei scrise în România (Editura BREN)
-    Un sfert de secol de presă postcomunistă (Editura BREN)


Ioan Becali (fost impresar de fotbalişti). În martie 2014 a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor“. Două cărţi despre manageriat sportiv au apărut deja sub semnătura sa:
-    Manualul investitorului în fotbal (Editura Oscar Print)
-    Statutul jucătorilor de fotbal, prin prisma regulamentelor interne şi internaţionale (Editura Oscar Print)

Dinel Staicu (fost patron al clubului de fotbal Universitatea Craiova). A fost condamnat, în aprilie 2011, la 7 ani de închisoare în „Dosarul Banca Internaţională a Religiilor“ şi la 5 ani de închisoare pentru mituirea judecătoarelor care în 2012 îi anulaseră prima condamnare. În urmă cu câteva săptămâni, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la nouă ani de închisoare pentru fraudarea Transgaz. În prezent, Dinel Staicu se află la puşcărie, unde scrie cărţi pe bandă rulantă, sperând la o eliberare condiţionată. Are deja zece, după ce în ultimele 6 luni a scris nu mai puţin de 5 cărţi.
-    Interacţiunea electromagnetică şi cogenerarea energiei electrice (Editura Sitech)
-    Ascensiunea şi prăbuşirea băncilor în contextul globalizării (Editura Sitech)
-    Concept atipic şi inedit sub impactul globalizării economice (Editura Sitech)
-    Creditul social fiscalizat, factor mobilizator de relansare a economiei (Editura Sitech)
-    Foreign policy (Editura Sitech)
-    Golden action (Editura Sitech)
-    Piaţa de capital fiscalizat (Editura Sitech)
-    Reforma bancară şi fiscală (Editura Sitech)
-    Raportul de cauzalitate între creditare şi criza economico-financiară (Editura Sitech)
-    Pandemia crizei capitaliste după 24 ani de eră ceauşistă (Editura Sitech)


Nicolae Mischie (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj). A fost condamnat în martie 2013 la 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi luare de mită. După un an a fost eliberat condiţionat, în motivarea judecătorilor fiind menţionate şi cele două cărţi pe care fostul baron de Gorj le-a scris în penitenciar:
-    Construcţia europeană şi creştinătatea (Editura Academică Brâncuşi)
-    Godineşti, file de istorie (Editura Academică Brâncuşi)


Relu Fenechiu (fost ministru al Transporturilor). A fost condamnat în ianuarie 2014 la cinci ani de închisoare în „Dosarul Transformatorul“. Până acum a scris o singură carte:
-    Ingineria avansată - soluţie strategică pentru o dezvoltare durabilă a regiunii de Nord-Est (Editura Performantica)

Dan Voiculescu (fost senator). A fost condamnat în august 2014 la 10 ani de închisoare în „Dosarul ICA“. În mai puţin de un an sub semnătura sa au apărut cinci cărţi:
-    A patra cale (Editura Bibliotheca)
-    Dezvoltare economică durabilă (Editura Monitorul Oficial)
-    Economia românească (Editura Bibliotheca)
-    Investiţiile străine directe - vector al dezvoltării economice (Editura Niculescu)
-    Omenirea, încotro? (Editura Niculescu)


Gigi Neţoiu (fost investitor la echipele de fotbal Universitatea Craiova şi Dinamo Bucureşti). A fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor“. Până în prezent a scris trei cărţi:
-    Finanţarea agriculturii româneşti, înainte şi după aderarea României la Uniunea Europeană (Editura Sitech)
-    Evoluţia exploataţiilor agricole în România (Editura Sitech)
-    Evoluţia economică a Olteniei (Editura Sitech)


Antonie Solomon (fost primar al Craiovei). A fost condamnat în septembrie 2013 la 3 ani de închisoare într-un dosar de luare de mită de la omul de afaceri Cornel Penescu. A fost eliberat condiţionat în decembrie 2014, după ce a scris trei cărţi:
-    Consideraţii privind comerţul exterior al României în a doua jumătate a secolului XX (Editura Sitech)
-    Politica comercială a României ca ţară membră a Uniuni Europene (Editura Sitech)
-    Principii europene în administraţia publică (Editura Sitech)


Cristian Borcea (fost preşedinte al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti). A fost condamnat în „Dosarul Transferurilor“ la 6 ani şi 4 luni de închisoare. Până acum a scris o singură carte:
-    Am fost preşedintele unui vis - Dinamo Bucureşti (Editura Gutenberg Univers)

George Copos (fost vicepremier). Condamnat la 3 ani şi 8 luni de închisoare  în „Dosarul Transferurilor“ (martie 2014) şi la 4 ani de închisoare în „Dosarul Loteria I“ (august 2014). A fost eliberat condiţionat în aprilie 2015. În penitenciar a scris cinci cărţi, pentru care a ieşit din închisoare cu 150 de zile mai devreme. Una dintre cărţi este suspectă de plagiat.
-    Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova (Editura Niculescu)
-    Franciză vs management în industria hotelieră (Editura Niculescu)
-    Tăşnadul medieval (Editura Niculescu)
-    Turismul european durabil şi provocările lui (Editura Meteor Press)
-    Turismul - vector de interculturalitate (Editura Niculescu)


Sorin Ovidiu Vîntu (fost mogul media). În perioada în care şi-a ispăşit pedeapsa cu închisoarea pentru şantajarea lui Sebastian Ghiţă, SOV a scris o carte pentru care a primit o reducere a pedepsei cu 33 de zile. Cartea este un plagiat din mai multe documente guvernamentale.
-    România - studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziţie şi perspectivele comunitare (Editura C.H. Beck)

Ioan Avram Mureşan (fost ministru al Agriculturii). În mai 2012 a fost condamnat la 7 ani de închisoare într-un dosar de deturnare de fonduri. A scris şi el o carte în penitenciar:
-    Federalism în Europa Centrală (Editura Marist)

Gigi Becali (patronul clubului de fotbal Steaua). A fost condamnat la închisoare cu executare în două dosare: „Schimbul de terenuri cu MApN“ şi „Dosarul Valiza“. Deşi cele două pedepse însumau peste 6 ani de închisoare, Gigi Becali a stat după gratii mai puţin de doi ani. A fost eliberat condiţionat la 3 aprilie 2015. În detenţie a scris patru cărţi:
-    Parlamentul Europei şi Parlamentul României (Editura Saeculum I.O.)
-    Becali şi politica (Saeculum I.O.)
-    Becali şi Steaua (Saeculum I.O.)
-    Muntele Athos - patria ortodoxiei (Saeculum I.O.)


Gică Popescu (fost căpitan al echipei naţionale de fotbal a României şi fost asociat al firmei de impresariat deţinută de fraţii Victor şi Ioan Becali). În martie 2014 a fost condamnat la 3 ani, o lună şi 10 zile de închisoare în „Dosarul Transferurilor“. După gratii, Popescu a scris patru cărţi de teorie fotbalistică:
-    Abordări teoretice şi practico-metodice ale predării jocului de fotbal în centrele de copii şi juniori din perspectivă interdisciplinară (Editura Scrisul Românesc)
-    Consideraţii privind optimizarea strategiei de promovare a jocului de fotbal la nivel şcolar (Editura Scrisul Românesc)
-    Fotbal pentru viitori fotbalişti profesionişti (Editura Scrisul Românesc)
-    Personalitatea sportivului (Editura Scrisul Românesc)


Mihai Stoica (fost manager general al echipelor de fotbal Oţelul Galaţi, Unirea Urziceni şi Steaua Bucureşti). În martie 2014 a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor“. A scris o carte despre fotbal:
-    Ultimii 11 (Editura Oscar Print)

Cornel Penescu (fost patron al echipei de fotbal FC Argeş şi fost proprietar al unui lanţ de supermarketuri). Din 2013 şi până acum a fost condamnat în şapte dosare penale şi a primit o pedeapsă contopită de cinci ani de închisoare. Sub semnătura lui Penescu au apărut în ultimul an patru cărţi de jurnalism:
-    Comunicarea în spaţiul public (Editura Sitech)
-    Managementul mass-media. Şedinţa de redacţie în presa locală (Editura Sitech)
-    Jurnalismul de investigaţie şi particularităţile sale în presa locală românească (Editura Sitech)
-    Presa online din Argeş (Editura Sitech)


Decebal Traian Remeş (fost ministru al Agriculturii). A fost condamnat, în februarie 2013, la 3 ani de închisoare în dosarul „Caltaboşul“. A fost eliberat condiţionat un an mai târziu. În perioada de detenţie a scris o carte:
-    Izbituri şi izbutiri (Editura Jurnalul)

Nicolae Vasilescu (fost deputat PSD). Condamnat în decembrie 2013 la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru trafic de influenţă, social-democratul a scris două cărţi pe teme politice.
-    Referendumul european (Editura Sitech)
-    Etica parlamentară (Editura Sitech)


Bogdan Popovici (fost patron de presă). Condamnat la 6 ani de închisoare în „Dosarul Trofeul Calităţii“, Popovici a scris până în prezent două cărţi despre şansele cooperării României cu ţările din Golf şi din Orientul Mijlociu.
-    Viziune 2020 - Oportunităţi de afaceri cu ţările din Consiliul de Cooperare al Golfului – apă, hrană, securitate alimentară (Editura Sitech)
-    Dubai 2020 (Editura Sitech)


Corneliu Păltănea (fost şef al SRI Prahova). A fost condamnat în decembrie 2012 la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită. După gratii, fostul colonel SRI a scris o carte:
-    Medierea conflictelor în relaţiile umane (Editura Pro Universitaria)

Gheorghe Mencinicopschi (fost director al Institutului de Cercetări Alimentare). În urmă cu mai puţin de un an a fost condamnat la 8 ani de închisoare în „Dosarul ICA“. A scris, până acum, patru cărţi:
-    Alimentaţia şi patogeneza bolilor cardiovasculare (Editura Medicală)
-    Bolile informaţionale  (Editura Medicală)
-    Carenţe nutriţionale şi bolile cronice (Editura Medicală)
-    Cerealele glutenice şi boala celiacă sau Când grâul poate să ne îmbolnăvească (Editura Medicală)


Adrian Năstase (fost prim-ministru al României). A fost condamnat la 2 ani de închisoare în „Dosarul Trofeul Calităţii“ (iunie 2012) şi la alţi doi ani de închisoare în „Dosarul Zambaccian“ (ianuarie 2014). A fost eliberat condiţionat în august 2014. În cele două perioade de detenţie trei cărţi au apărut sub semnătura sa:
-    Cele două Românii (Editura Niculescu)
-    Reprezentarea României la Uniunea Europeană în contextul reglementărilor interne şi europene (Editura Monitorul Oficial)
-    Lumea, americanii şi noi (Editura Tiparg)

 

Citiţi mâine în „Adevărul“:  Fragmente din „operele ştiinţifice“ ale lui Gigi Becali, Cristian Borcea şi Dinel Staicu


 



 
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite