Esenţialul săptămânii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

4,28% este rata anuală a inflaţiei înregistrată în luna aprilie în România, potrivit datelor Eurostat. România se situează pe locul al treilea în clasamentul inflaţiei din statele UE, după Ungaria şi Grecia.

Angela Gheorghiu, declarată „artista anului"

Soprana română Angela Gheorghiu a primit titlul de „artista anului" la cea de-a 11-a ediţie a Classical Brit Awards, desfăşurată la Royal Albert Hall din Londra, informează Mediafax. Celebra soprană română primeşte acest premiu pentru a doua oară în ultimii zece ani, ea fiind laureata aceluiaşi trofeu şi în 2001. La ediţia din acest an, Angela Gheorghiu a concurat pentru acest titlu cu soprana rusă Anna Netrebko şi cu violonista şi dirijoarea americană Marin Alsop.

La fiecare 16 minute, un român omorât de ţigară

33.000 de români mor anual din cauza fumatului, anunţă Societatea Română de Pneumologie, citată de Hotnews. La fiecare 16 minute, un român moare din cauza fumului de ţigară, iar în lume, la fiecare opt secunde, un om moare din pricina acestui viciu. 70% din aceştia au vârste cuprinse între 35 şi 69 de ani. Conform Eurobarometer Report, 25% din decese au survenit la persoanele bolnave de cancer provocat în urma fumatului.

Reportofon

În 1990, statul funcţiona cu mai puţin de un milion de bugetari. Erau circa 800.000 cu tot cu cei din Comitetul Central. După 20 de ani avem 1,4 milioane şi ne întrebăm unde este problema.

Mugur Isărescu,
guvernator BNR

La noi: AC/DC a „băgat în priză" 50.000 de spectatori

PROTESTE. Peste 30.000 de oameni au participat miercuri la mitingul din Piaţa Victoriei, organizat de sindicate ca formă de protest faţă de măsurile de austeritate anunţate de guvern, informează NewsIn. La protest au participat funcţionari publici şi angajaţi din sănătate, educaţie şi energie, CFR şi Metrorex, dar şi studenţi, poliţişti, angajaţi ai Ministerului de Interne şi pensionari. Acţiunea a fost organizată de sindicatele CNSLR Frăţia, Meridian, Cartel Alfa, BNS şi CSDR.

SUPERSHOW. Celebra formaţie australiană de hard-rock AC/DC (foto mare) a electrizat duminica trecută peste 50.000 de spectatori, adunaţi lângă scena uriaşă, ridicată în faţa Casei Poporului. Trupa a ajuns în Capitală în cadrul turneului „Black Ice", care promovează cel de-al 15-lea disc al formaţiei, lansat în octombrie 2008. Formaţia a ţinut publicul în priză timp de două ore şi cu ajutorul efectelor grandioase: o locomotivă cu aburi de 3,5 tone, un clopot uriaş, tunuri, confetti şi efecte pirotehnice.

VACCIN. Ministerul Sănătăţii cumpără, prin UNICEF, un milion de doze de vaccin BCG împotriva tuberculozei, în valoare de peste 80.000 de dolari, în vederea asigurării imunizării specifice a copiilor, în anul 2010, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, informează Mediafax. Costurile determinate de achiziţionarea vaccinului împotriva tuberculozei, în valoare totală de 81.732,50 dolari (259.877 de lei), se achită în lei, la cursul de schimb din ziua efectuării plăţii, din fondurile alocate Ministerului Sănătăţii pentru Programul Naţional
de Imunizare.

În lume: Google a colectat date private ale utilizatorilor săi

FORTĂREAŢĂ. Autorităţile din capitala irakiană Bagdad vor recurge la una dintre cele mai vechi metode de apărare, construind în jurul oraşului un zid pentru a menţine insurgenţii afară, relatează „The Times" în ediţia electronică, citat de Mediafax. O serie de atentate sinucigaşe cu bombă, comise recent, l-au determinat pe guvernatorul capitalei irakiene să propună ridicarea acestei bariere de beton, care va avea o înălţime de 4,5 metri şi o lungime de 112 kilometri.

ANCHETĂ. Autorităţile de ambele părţi ale Atlanticului au declanşat investigaţii împotriva celui mai mare motor de căutare din lume, Google (foto mare), după ce grupul a dezvăluit că a înregistrat date de comunicare trimise prin intermediul reţelelor wireless din locuinţele oamenilor, relatează „Financial Times" în ediţia electronică, informează Mediafax. Comisarul german pentru protecţia datelor, Peter Schaar, a cerut efectuarea unor „investigaţii detaliate", de către autorităţi independente, asupra acestei practici a Google.

AVERE. Preşedintele american Barack Obama a menţionat în declaraţia sa de venit pe anul 2009 inclusiv câinele familiei, botezat Bo, un cadou special în valoare de 1.600 de dolari, relatează BBC News Online, citat de Mediafax. Bo, un câine de apă portughez oferit familiei Obama de fostul senator Edward Kennedy şi soţia sa, a fost evaluat la 1.600 de dolari în declaraţia de venit a preşedintelui. Printre activele preşedintelui figurează conturi bancare, bonuri de trezorerie, economii pentru educaţia fiicelor sale şi fonduri de pensie.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite