Energia din gunoaie, o sursă pe care nu o mai putem ignora

Politica Uniunii Europene obligă statele membre să reconsidere problema deşeurilor astfel încât, în cel mai scurt timp, tot ce aruncăm să fie refolosit. Încă de la începutul acestui an,

Politica Uniunii Europene obligă statele membre să reconsidere problema deşeurilor astfel încât, în cel mai scurt timp, tot ce aruncăm să fie refolosit.

Încă de la începutul acestui an, Parlamentul European a încercat să scape Uniunea de pericolul de a se scufunda în propriile gunoaie.

Legile de mediu adoptate la Bruxelles prevăd că nivelul producţiei de deşeuri ar trebui să fie stabilizat, până în anul 2012, la nivelul preconizat pentru 2008. În plus, statele membre se confruntă şi cu noi limitări în domeniul gestionării deşeurilor.

În multe ţări se fac studii, se caută soluţii. Între cele descoperite deja se numără ideea unui inginer olandez, care a iniţiat un nou mod de abordare a problemei. W.M. Sierhuis a considerat că gunoiul este o materie primă şi, în loc să fie aruncat pe câmpuri, trebuie să fie folosit. Pornind de aici, cercetătorul a proiectat şi a realizat, cu banii primăriei din Amsterdam, cea mai mare centrală electrică din lume ce foloseşte drept combustibili gunoaiele.

După o analiză atentă, oficialii de la Bruxelles au decis că cea mai bună soluţie este eliminarea gropilor de gunoi, până cel mai târziu în 2020, pentru că altfel ele vor fi mereu o soluţie ieftină şi tentantă pentru municipalităţi. În Europa, de pildă, în fiecare an, sunt produse 3,5 tone de deşeuri pe cap de locuitor. Din imensele cantităţi de gunoaie produse de europenii care stau în oraşe, 49% ajung la gropi de gunoi şi numai 33% sunt reciclate.

România face parte dintre statele care trag înapoi aceste statistici. Şi nu doar ea. În general, noile state membre ajung la o rată de trimitere a deşeurilor la groapa de gunoi în proporţie de 90%, doar 10% luând calea reciclării.

În Olanda însă, 89% din deşeuri sunt reciclate şi numai 11% merg la gropile de gunoi. Din cauza acestor diferenţe imense, Comisia Europeană a prevăzut ţinte diferite pentru statele membre. România, de pildă, a primit derogări în ce priveşte nivelul de reciclare a deşeurilor. Până în 2010, rata de reciclare a deşeurilor trebuie să ajungă la 48%, iar până în 2012, la 50%.

Banii vin de la Bruxelles

Pentru că politicile de mediu sunt considerate prioritare, cea mai mare parte a banilor necesari construirii de incineratoare va veni de la Bruxelles.

Începând din 2008, sumele alocate pentru politicile de mediu pot fi deja accesate şi guvernul român are, din acest punct de vedere, doar datoria de a folosi aceşti bani într-un mod cât mai eficient cu putinţă. Până aici totul e foarte clar. Avem bani şi trebuie să luăm măsuri.

Desfiinţăm gropile de gunoi, pentru că sunt veritabile focare de infecţie şi o sursă imensă de poluare a solului. Închidem incineratoarele primitive, care, deşi ard deşeurile, nu fac decât să mute poluarea, de la nivelul solului, la nivelul aerului. Dar ce punem în loc?

Soluţia recomandată este utilizarea gunoiului drept materie primă într-un nou tip de industrie, bazată pe principiul: deşeurile sunt valoroase, deci trebuie să le folosim, nu să le aruncăm.
Din acest punct de vedere, experienţa unor ţări ca Olanda, Franţa sau Norvegia ne poate fi de mare folos.

Aurul din gunoi

La Amsterdam, de pildă, uzina electrică pe bază de gunoaie a intrat în funcţiune în anul 1993.
Conform celor care au construit-o, ea a întâmpinat numeroase dificultăţi de ordin practic în primii ani de existenţă. "Noi am făcut o mulţime de greşeli înainte de a obţine performanţele de azi. Ar fi păcat ca şi alţii să le repete. Orice specialist dornic să dezvolte astfel de tehnologii e bine-venit la Amsterdam.

Ţările de Jos au o experienţă de management eficient al gunoaielor de aproape 85 de ani", spune mândru inginerul Sierhuis.
Performanţele uzinei create de el se exprimă mai bine în cifre. Astfel, din cantitatea totală de gunoaie care intră pe poarta uzinei, numai 11% merge la aşa-numitele gropi de gunoi, sub forma unui pământ ars, ce poate fi utilizat pentru asanarea zonelor degradate de inundaţii.

Restul se transformă în energie electrică şi termică (prin arderea biogazului care transformă apa în aburi, iar acesta învârteşte turbina generatorului şi apoi încălzeşte un întreg cartier din Amsterdam), cenuşă uşoară (care se încorporează în asfalt), cenuşă grea (folosită la fundaţia drumurilor sau la turnarea pavelelor folosite la construirea trotuarelor) şi importante cantităţi de metale. Per total, uzina aduce un profit anual de 100 milioane de euro.

Gunoiul este, iniţial, separat

Trebuie spus că ambalajele de plastic sau de sticlă nu sunt incluse în deşeurile care se ard în acest tip de uzină, ele fiind colectate separat de către compania care adună gunoiul menajer din Amsterdam.
Deşeurile de sticlă se pun într-un container special, montat la intrarea în supermarketuri, fiind separate în funcţie de culoare: sticlă albă, verde şi maro.

Obiectele din materiale plastice sunt colectate, ambalate şi trimise în China, care importă astfel de ambalaje şi le transformă în "pelete" (firimituri de plastic), ce pot fi folosite pentru turnarea unor noi obiecte din plastic.
Eficienţa unei astfel de uzine este asigurată de un sistem foarte eficient de curăţire a cuptoarelor. O firmă specializată detonează, din când în când, cantităţi mici de dinamită, tot ceea ce se depune pe pereţi fiind imediat înlăturat.

Inginerul W.M. Sierhuis e convins că acest sistem este, deocamdată, cel mai eficient din lume. "Am dovedit că gunoiul e cel mai bun minereu. Metalele pe care le extragem le vindem foarte bine, iar restul materialelor sunt achiziţionate la preţuri corecte de către firme de profil cu care municipalitatea din Amsterdam a făcut contracte prealabile. Per total, avem un profit de 100 milioane de euro pe an, iar primăria e foarte mulţumită", explică el.

Materiale refolosite

În zonele de recuperare a substanţelor chimice prezente în aer se produc mai multe substanţe vandabile. Astfel, acidul clorhidric, care ar coroda imediat instalaţia, se transformă în clorură de calciu şi se trimite către fabricile de asfalt, unde se încorporează în stratul final al şoselelor, întrucât este o substanţă cu rol în împiedicarea formării gheţii pe timpul iernii.

Apoi se recuperează sulful, sub formă de dioxid de sulf, care se foloseşte la fabricarea gipsului, atât de necesar în construcţii. Metalele se scot din prima cenuşă, anual reuşindu-se obţinerea a peste 17.000 tone de metale, feroase şi neferoase, între care se numără şi aurul, ce reprezintă cam 1% din întreaga cantitate.

>> Capacitatea instalaţiei din centrala electrică este atât de mare încât, cinstit vorbind, Olanda ar putea importa gunoi din ţările vecine. Am obţine profit,
în ciuda faptului că gunoiul ar costa un pic mai mult, din cauza transportului.
W.M. Sierhuis
inginer

Uzina funcţionează după un ciclu tehnologic studiat atent

Doar în zona unde camioanele îşi descarcă "marfa" miroase a gunoi (1). Dar nu ca la o groapă de gunoi. Incinta în care se colectează gunoiul adus din oraş are uşi metalice automate, care se închid imediat ce maşinile de gunoi şi-au golit conţinutul (2). În hala gunoaielor lucrează un singur angajat, care poartă pe figură o mască de gaze, pentru că este necesar un om la coordonarea braţului macaralei (4).

Marele cleşte de metal poate prinde aproximativ 8 tone la un singur transport. Cu ajutorul macaralei se pune gunoiul pe rampă (5), de unde acesta alunecă direct pe grilajul cuptorului de uscare (7).

Deşi scopul primului cuptor este de a usca gunoiul, o bună parte din el chiar arde şi cenuşa colectată se strânge într-un container special (8). Deasupra se află furnalul în care gunoiul, suflat de nişte compresoare de aer, arde la temperaturi de până la 11.000 de grade Celsius (6), încingând instalaţia de producere a aburilor (16).

Ca la orice termocentrală, aburul acţionează o turbină (17) care generează curent electric, iar restul e trimis prin conducte către cartierul New West, unde încălzeşte 120 de birouri şi 25.000 de locuinţe. Sistemul de distribuţie este închis şi apa răcită se întoarce în centrală, fiind folosită la răcirea sistemului (20).

Dioxinele sunt descompuse

Când gunoiul parţial ars ajunge în zona de ieşire din cuptorul principal (14), unde - apropo - e cărat de benzi transportoare alcătuite din materiale termorezistente, se face o nouă încălzire a acestuia, astfel încât să fie arse complet dioxinele.

Consumul suplimentar de energie, necesar pentru eliminarea dioxinelor, a fost impus printr-o lege de mediu, care nu permite eliberarea în atmosferă a acestor substanţe toxice. Scandalul dioxinelor, din anii '80, când s-a constatat că vitele din Olanda se îmbolnăveau pe capete din cauza toxinelor din iarbă, a generat măsuri aspre şi noua uzină, ridicată în 1993, a ţinut cont de noile pretenţii ale autorităţilor.

Azi, din furnalul uzinei de ars gunoaie nu mai iese decât aburul rezidual (12), centrul de control al aerului evacuat (13), unde se fac analize chimice zilnice, fiind o garanţie în acest sens. Analizele sunt făcute de autorităţile de mediu, nu de angajaţii uzinei.