Elevii români au dominat competiţia Oracle de programare
Elevii români de la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" au câştigat premiul întâi în cadrul competiţiei internaţionale de Data Modelling organizate de Academia
Elevii români de la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" au câştigat premiul întâi în cadrul competiţiei internaţionale de Data Modelling organizate de Academia Oracle.
Competiţia de anul acesta i-a provocat pe elevi să dezvolte un model de date care să contribuie la lupta globală împotriva bolilor infecţioase, potrivit reprezentanţilor Oracle.
Elevii români au câştigat premiul întâi. Modelul lor de date intitulat "Global Medical Union" a fost dezvoltat pentru a-i ajuta pe cercetătorii din domeniul medical să stocheze datele referitoare la boli, să poată comunica între ei descoperirile pe care le fac şi să colaboreze la stabilirea tratamentelor.
Printre câştigătorii ediţiei din 2007 a competiţiei internaţionale de Data Modelling se numără echipe de elevi din România, China, Statele Unite, India şi Marea Britanie.
La concurs au participat peste 80 de echipe,iar performanţa fiecărui proiect a fost evaluată de o echipă globală de experţi voluntari din industrie şi din domeniul educaţiei.




















































