Efecte ale furtunilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Efecte ale furtunilor puternice şi ploilor torenţiale au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în patru judeţe, informează un buletin al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative

Efecte ale furtunilor puternice şi ploilor torenţiale au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, în patru judeţe, informează un buletin al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).

Astfel, autorităţile au intervenit în Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Argeş, pentru sprijinirea populaţiei.

În judeţul Mehedinţi, 10 gospodării din localitatea Iloviţa, riverane pârâului Racovăţ, au rămas izolate, din cauza precipitaţiilor abundente căzute în ultimele 24 de ore, blocând accesul auto, care se efectua prin albia pârâului. Pe drumul judeţean 607C, tot la Iloviţa, din cauza precipitaţiilor abundente, s-a reactivat o alunecare de teren la km 9+200, care a blocat suprafaţa carosabilă pe o lungime de 15 metri. Prefectul judeţului a dispus întreruperea circulaţiei pe acest drum şi devierea acesteia pe o rută ocolitoare (Brezniţa de Ocol - Jidoştiţa - Cireşu).

Podul provizoriu de pe râul Topolniţa (DJ 607 A), ce asigură circulaţia între municipiul Drobeta Turnu Severin şi satul Cerneţi - comuna Şimian, este inundat, circulaţia efectuându-se pe o rută ocolitoare de aproximativ şapte kilometri.

În comuna Căzăneşti, din cauza creşterii debitului pe râul Coşuştea, au fost inundate o gospodărie şi 145 ha de teren arabil (45 ha grâu şi orz, 80 ha fâneţe, 20 ha lucernă).

În judeţul Gorj, lucrătorii MIRA, împreună cu reprezentanţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă din judeţ, au intervenit pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor în 11 gospodării din mai multe comune.

În judeţul Argeş, se intervine pentru deblocarea drumului forestier dintre comuna Brădeţ şi zona turistică Poienile Vâlsanului, blocat din cauza unei alunecări de teren.

În judeţul Vâlcea, pe DN 7A, între Km 63- 81( Vidra-Obârşia Lotrului), circulaţia a fost închisă din cauza ninsorii abundente şi viscolite; pe DN7, între Km 198-207, sunt căderi izolate de pietre.

MIRA, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, va continua intervenţia, cu întreg personalul şi tehnica din dotare, pentru înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteorologice şi pentru sprijinirea populaţiei, se precizează în încheierea comunicatului MIRA.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite