După ce a postat pe Facebook o provocare „Ice Bucket”, un american dat în urmărire a fost găsit de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua modă de strângere a fondurilor pentru diverse cauze umanitare prin turnarea unei găleţi de gheaţă în cap, „Ice Bucket Challenge”, a avut un final ghinionist pentru un american eliberat condiţionat din închisoare, relatează The Smoking Gun.

După ce a înregistrat un videoclip în care a provocat o altă persoană să îşi toarne gheaţă în cap, pentru un scop umanitar ce-i drept, Jesean Morris, în vârstă de 20 de ani, a încărcat filmuleţul pe contul său de Facebook.

Aflând că tânărul a încălcat regimul de eliberare condiţionată, un locuitor din oraşul Omaha, Nebraska, a contactat poliţia locală şi i-a anunţat pe ofiţeri că l-a identificat pe bărbat într-un filmuleţ postat pe Facebook.

Poliţiştii americani au ajuns la locul unde a fost făcută respectiva filmare şi l-au observat pe Jesean Morris plecând cu un autoturism. Oprit în trafic, acesta s-a prezentat sub o identitate falsă, s-a opus arestării şi chiar a scuipat un poliţist, dar în cele din urma tânărul a fost dus înapoi la penitenciar.

Potrivit presei americane Jesean Morris a fost condamnat în 2010 la şase ani de închisoare pentru crimă, precum şi pentru utilizarea unei arme de foc în timpul comiterii unei infracţiuni.

La sfârşitul lunii martie, Jesean Morris a fost eliberat condiţionat într-un mod „discreţionar”, potrivit politiştilor. Recent, acesta a fost acuzat de încălcarea mandatului de eliberare condiţionată şi somat să revină în închisoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite