Două noi malluri pentru bucureşteni - Revista presei interne

Presa internă de astăzi scrie despre cele mai noi malluri bucureştene, numărul victimelor accidentelor de circulaţie din 1990 până în prezent sau condamnarea României la plata a 25.000 de euro familiei maiorului de Miliţie Aurel Agache. Printre alte subiecte, persoanele care beau alcool moderat au un risc scăzut să sufere de afecţiuni cardiovasculare, iar “Limbajul injurios” al lui Mircea Badea a fost amendat cu 10.000 de lei.
Două noi malluri pentru bucureşteni.
Locuitorii Capitalei vor avea în următoarele patru luni două noi centre comerciale de tip mall, care vor aduce pe piaţă circa 150.000 mp de magazine. AFI Palace Cotroceni, din zona bulevardul Timişoara, îşi va deschide porţile pe 29 octombrie, în timp ce Sun Plaza, din Berceni, va fi gata în februarie 2010. „Toţi marii chiriaşi vor avea promoţii în primele zile de la deschidere”, asigură Israel Visel, Manager al Romanian Malls Division&AFI Palace Cotroceni Mega Fun 'N Mall, scrie Evenimentul Zilei.
Oraş scos prin parbriz. Din 1990 şi până azi, în România şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere peste 62.000 de oameni. Adică a dispărut un oraş ca Alba Iulia sau Zalău... De la începutul anului au avut loc peste 90 de accidente în care au fost implicate vehicule pentru transportul călătorilor, potrivit Cotidianul.
Ţinutul anchetei la sertar va duce la faliment. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat ieri România să plătească familiei maiorului de Miliţie Aurel Agache, ucis în decembrie 1989 în faţa sediului Comitetului de Partid din Târgu-Secuiesc, de manifestanţii împotriva regimului comunist, despăgubiri de 25.000 de euro. Curtea a constatat că statul român a încălcat dreptul la viaţă, sub aspectul laturii procedurale, apreciind că în cauză ancheta nu a fost desfăşurată cu celeritate şi diligenţă, reţinând totodată că statul nu a pus în executare hotărârea de condamnare a vinovaţilor, potrivit Jurnalul Naţional.
Alcoolul – benefic sau nociv pentru sănătate. Persoanele care beau alcool moderat au un risc scăzut să sufere de afecţiuni cardiovasculare, mai ales dacă consumă vin roşu, deoarece acesta creşte nivelul colesterolului "bun" din organsim şi scade nivelul de glicemie din sânge, arată un studiu. Un pahar de vin roşu consumat după masă reduce riscul apariţiei demenţei. Băutura are şi capacitatea de a creşte speranţa de viaţă în rândul populaţiei şi de a reduce riscul apariţiei unor anumite tipuri de cancer, precum cel esofagian, relevă o altă cercetare în domeniu, informează Gândul.
“Limbajul injurios” al lui Mircea Badea, amendat cu 10.000 de lei. CNA a decis, marţi, să amendeze Antena 3 şi Antena 1 cu câte 5.000 de lei, pentru emisiunile "În gura presei" din 4 şi 8 octombrie, în care realizatorul programului, Mircea Badea, a folosit un "limbaj injurios", care a încălcat legislaţia audiovizualului privind protecţia minorilor. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, în şedinţa de marţi, emisiunea "În gura presei" difuzată pe 4 şi 8 octombrie pe Antena 3, şi în reluare, pe 5, respectiv 9 octombrie, pe Antena 3, între orele 7.00 şi 8.00, şi pe Antena 1, între orele 10.00 şi 11.00, notează Gardianul.





















































