Două milioane de kilometri la pedală

La 70 de ani, Gheorghe Adam a intrat în legendă prin distanţele parcurse pe bicicletă Pe locuitorii din Târgu-Jiu nu-i mai miră de mult prezenţa aceea aparte, învăluită-n steaguri

La 70 de ani, Gheorghe Adam a intrat în legendă prin distanţele parcurse pe bicicletă

Pe locuitorii din Târgu-Jiu nu-i mai miră de mult prezenţa aceea aparte, învăluită-n steaguri tricolore, care bate urbea în lung şi-n lat, pe bicicletă. Unii-şi dau coate şi se-amuză, alţii o ţin pe-a lor că bătrânul e un fel de simbol al oraşului. "Nea Adam", aşa-i zice toată lumea ciclistului care a împlinit 70 de ani în februarie. Care se ţine mai bine decât un tinerel. Şi care nu renunţă cu niciun chip la mijlocul de locomoţie care l-a transformat într-o legendă locală.

S-a urcat prima dată pe bicicletă când avea vreo şase-şapte ani, în timpul războiului adică. C-un zâmbet şugubăţ în colţul gurii, îţi spune şi povestea primului "încălecat": "Bicicletă, vorba vine, că nici măcar n-avea roţi. O găsisem într-o unitate militară - că se rechiziţionaseră tot soiul de lucruri de la populaţie, pentru armată.

Şi mi-amintesc că băgam cadrul într-un gard şi pedalam". De-abia când "a ieşit cu serviciu", "pe la 15 ani, eram deja muncitor calificat, eram strungar", Gheorghe Adam şi-a permis să-şi cumpere prima lui bicicletă: "Era un Naumann nemţesc, luat la mâna a doua, un salariu întreg la vremea aceea". N-a considerat că e cazul să noteze-ntr-un carneţel anul în care s-a înscris prima dată la un concurs de ciclism, dar ştie clar că a participat la competiţii "încă de pe vremea lui Stalin".

"Am rămas şi cu bicicleta, şi cu nevasta"

Microbul, o dată instalat, nu l-a mai părăsit pe ciclist, care-n concediu şi-n zilele libere a colindat toată ţara. Plus "toate ţările socialiste, înainte de revoluţie". Apropiaţii l-au înţeles şi nu l-au mai bătut la cap. Cu mici excepţii. "Când era fata mică, soţia a pus o dată problema: <> . Şi eu i-am zis: <<Îţi dau acum răspunsul: rămân cu bicicleta!>> Păi, ea mă duce, ea m-aduce, nu-mi zice nimica, nu mă ceartă... Ei, până la urmă, am rămas cu amândouă. Soţia n-a avut ce face". Râde şi-şi trage mai pe ochi cozorocul tricolor. În tinereţe, când pleca la drum, multe nu-şi lua după el: haine de schimb, pelerină de ploaie, scule pentru bicicletă şi... cam atât.

"Mâncare nu, că se găsea la prăvălii, cort nu prea, că erau hoteluri pe drum". Nu ştie câte trasee a făcut, dar cel mai lung a fost un circuit închis de 5.500 de kilometri. La o numărătoare aproximativă, zice că trebuie să fi pedalat vreo două milioane de kilometri. A plecat şi singur, a luat după sine şi tineri de 15-16 ani, de la cluburile sportive din oraş.

"N-aveam astâmpăr, şi vara, şi iarna eram mereu în deplasare! Nu maşină, nu căruţă, doar bicicletă. Şi la serviciu, şi peste tot! Rar, când erau nămeţii prea mari, o luam pe jos ori cu altceva, dacă trebuia să ajung la serviciu".

Bicicletă-hibrid

După ce-a schimbat vreo 50 de biciclete de toate naţionalităţile - "am avut şi <> , şi <> , şi occidentale" - nea Adam circulă azi cu-o bicicletă-hibrid, în ton cu realităţile vremii: "Ea, de fapt şi de drept, e o bicicletă franţuzească, Peugeot, dar are ghidon german, roată rusească... Am mai meşterit eu la ea, doar calul şi furca au rămas franţuzeşti! Oricum, în Târgu-Jiu toţi mi-o cunosc: <> " Şi dac-ai vrea, n-ai cum să ignori mijlocul de locomoţie al gorjeanului, din moment ce răsar dintr-însul mai multe steaguri.

"În mod normal, am la bicicletă doar steagul României şi al Uniunii Europene, dar atunci când plec din oraş şi merg la anumite sărbători pun steaguri mai multe şi mai mari". Că am uitat să vă spun: de când a ieşit la pensie, nea Adam şi-a făcut un obicei din a organiza "ştafete ciclistice". Cum aude de vreo festivitate, de vreo sărbătoare populară, de la sat, de la oraş, ciclistul îşi face bagajul şi-o porneşte la drum, ca să transmită gânduri bune: "Fac toate astea pentru că înţeleg frământările poporului nostru de la începuturi şi până azi. Hăituit de unii şi de alţii... Am zis să cinstesc şi eu cum pot eroii neamului care au mers până a-şi da viaţa ca să-şi apere nevoile şi neamul... De-aia sunt eu necăjit când îi aud pe unii că nu le place România. Dom'le, nu mai zice aşa, zi că nu-ţi plac nişte români, nu că nu-ţi place ţara ta!".

Când era fata mică, soţia a pus o dată problema: <>
Nea Adam

I-a făcut campanie lui Băsescu

E o prezenţă pitorească, asta e clar. Cu-o bandă tricoloră petrecută peste piept, plină cu insigne - însemne ale trecerii sale pe la diverse manifestări, cu bicicleta lui învăluită în steaguri, nea Adam a strâns, în timp, zeci de poveşti. La mineriadă, era s-o păţească, "că atunci când m-a văzut cu steagurile, un poliţist a crezut că fac parte din avangarda lui Cozma". Acum doi ani, la Ţebea, s-a pozat cu Traian Băsescu şi i-a devenit, de-atunci, susţinător. I-a făcut şi campanie, înainte de referendum: a arborat la bicicletă un steag cu poza de la Ţebea şi a venit cu ea de la Târgu-Jiu până la Bucureşti. Deşi şi-a făcut un obicei din a intra peste tot şi a cere să-i fie ştampilată foaia de drum, mărturiseşte că de data asta nu i-a fost chiar aşa uşor: "N-am luat ştampile de peste tot, că erau primăriile în campanie şi mai erau şi pesedişti... Alţii m-au văzut şi-au zis, mai în glumă, mai în serios, să nu mai vin pe la ei". Ce spune lumea când îl vede? "Păi, lumea mă salută, îmi urează sănătate. Mai e şi câte unul care râde, dar rămâne cu râsul. Mie nu mi-e frică de ei, ştiu cum să le vorbesc ca să le piară pofta de băşcălie".

De-aia sunt eu necăjit când îi aud pe unii că nu le place România. Dom'le, nu mai zice aşa, zi că nu-ţi plac nişte români, nu că nu-ţi place ţara ta!
Nea Adam

Sfaturi de cunoscător

Voinic nevoie-mare în tinereţe - "făceam şi 150 de kilometri pe zi" - Gheorghe Adam e azi mai temperat: "Parcă pe timpuri nu erau vânturile astea năroade! Eram şi eu mai tânăr. Dacă iau şi steagurile după mine, mă mai îngreunează şi ele, iar dacă e cald afară, de-abia fac 50 de kilometri pe zi. Aşa mi s-a întâmplat acum, mergeam de la Târgu-Jiu la Calafat, la manifestarea prilejuită de sărbătorirea Independenţei României, şi m-au prins nişte călduri foarte mari prin Dolj. Mai aveam şase km până la Calafat şi era să păţesc ca atleţii ăia care se prăbuşesc înainte de linia de sosire. În fine, m-am oprit într-o staţie de autobuz, m-am odihnit, am băut apă, că nu plec la drum fără apă. În rest, sfaturile doctorului: sărătură foarte puţină, consum de lichide când e căldura foarte mare... Mai forţez eu spre seară, când se răcoreşte, dar nici atunci nu pot, că vin muştele şi-mi intră-n ochi. Iar noaptea nu prea umblu că, ştiţi, mai sunt şi gropi în asfalt".