Două bunicuţe, arestate pentru că nu şi-au putut plăti amenda

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două bătrâne, mamă şi fiică, au ajuns la închisoare pentru o lună de zile din cauza unei amenzi de şase milioane de lei, neplătită la timp. Diamanta Botezatu, în vârstă de 86 de ani, şi

Două bătrâne, mamă şi fiică, au ajuns la închisoare pentru o lună de zile din cauza unei amenzi de şase milioane de lei, neplătită la timp. Diamanta Botezatu, în vârstă de 86 de ani, şi fiica ei, Ecaterina Macarie, 66 de ani, din satul Vetrişoaia, Vaslui, au fost judecate pentru tulburare de posesie la Judecătoria Huşi. Ministrul justiţiei, Monica Macovei, impresionată de cazul celor două pensionare, le-a consiliat în ceea ce priveşte procedurile de graţiere. Ascultând-o, bătrânele au întocmit câte o cerere individuală de eliberare din penitenciar. Cererile vor fi prezentate preşedintelui României, Traian Băsescu.

Descindere cu mascaţi pentru "ridicarea" bătrânelor
Arestarea, operată la sfârşitul săptămânii trecute, a şocat întreg satul Vetrişoaia, de unde erau cele două femei. Pensionarele au fost duse în duba poliţiei de o escortă înarmată. După cum au decurs "ostilităţile" la arestarea celor două bătrâne, sătenii au avut impresia că la mijloc este vorba de un act de terorism. "Nu voiau să lase femeia nici să îşi schimbe broboada. Că ziceau că e arestată şi, gata, să nu opună rezistenţă. Tanti Tinca a zis da' staţi, măi nebunilor, şi nu mă trageţi aşa, că-s femeie bătrână, dar ei i-au zis că aşa zice legea", a povestit Gabriel P., un consătean care a asistat la scenă. Un alt consătean, Cristi Neacşu, adjunctul şefului de post al comunei Vetrişoaia, a afirmat că bătrânele sunt paşnice şi n-au tulburat niciodată liniştea publică.
Cu toate referinţele bune pe care bătrânele le-au primit din partea cunoscuţilor, acestea sunt totuşi la închisoare, urmând ca şi Toader Macarie, soţul Ecaterinei, să fie închis o lună, fiind lăsat deocamdată în libertate pentru că legea prevede că locuinţa nu trebuie să fie lăsată nesupravegheată.

Aruncată în închisoare de fratele vitreg
Din Penitenciarul Vaslui, cu lacrimi în ochi, Ecaterina Macarie povesteşte: "Acum doi ani, prin toamnă, eram pe terenul mamei, de la Baltă, lângă Vetrişoaia. Ne-am dus să punem fasole, când a venit Constantin Botezatu şi a început să ne batjocorească. Era singur, cu căruţa. Acest Botezatu este fiul bărbatului cu care mama mea a trăit 50 de ani. Botezatu a început să ne înjure, să plecăm de pe pământul lui. I-am strigat: Ce, e pământul lui tac-tu?, iar el mi-a spus: Da' ce, e al mă-tii?. Mama era în căruţă, a auzit totul. Când a văzut că noi vrem să muncim, a strigat că ne arată el nouă, ne învaţă minte. Vă rog să reţineţi, nu a chemat poliţia, nu l-am lovit, nu i-am făcut nimic", spune Ecaterina Macarie, speriată de locul îngrozitor în care a ajuns. Tot scandalul a pornit de la o suprafaţă de 49 de ari. Ecaterina Macarie şi mama ei, Diamanta Botezatu, spun că au acte, că terenul este al lor, iar Botezatu nu are niciun drept. De 17 ani, cele două femei se luptă cu Botezatu prin justiţie. Proces după proces, instanţele au încercat să facă dreptate în aceste diferende funciare. În ultimul caz însă, judecătorii au condamnat la închisoare cele două femei. Diamanta, la 86 de ani, suportă mai greu regimul de detenţie şi plânge întruna.

Bărbatul din comuna Vetrişoaia care a reclamat întreaga familie Macarie pentru tulburare de posesie, Constantin Botezatu, susţine că pedeapsa dată bătrânelor este prea mică pentru ceea ce au făcut. "Este prea puţin pentru cât şi-au bătut joc de mine. Să mă lase să mă mut în bârlogul lui tata care mi l-a lăsat", spune Constantin Botezatu. Bărbatul spune că nu a vrut să bage femeile la închisoare, dar, dacă instanţa a hotărât aşa, atunci să îşi ispăşească pedeapsa pentru că sunt vinovate.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite