Dosarul prăbuşirii FNA, trimis spre rejudecare
0După aproape şapte ani, fugarul Nicolae Popa cere retrimiterea cauzei la Parchet
Curtea de Apel Bucureşti a decis, ieri, ca dosarul prăbuşirii Fondului Naţional de Acumulare (FNA) să se rejudece la Tribunalul Bucureşti. La aproape şapte ani de la căderea Fondului, judecătorii au dat curs cererilor procurorului de şedinţă şi a mai multor învinuiţi din acest dosar, inclusiv cea a Ioanei Maria Vlas, nemulţumiţi de modul în care s-a făcut cercetarea judecătorească la tribunal. Fostul partener de afaceri al lui Sorin Ovidiu Vântu, Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 18 ani de închisoare în această cauză, a făcut o solicitare inedită, prin avocat, de retrimitere a acestei cauze la procurori pentru refacerea urmării penale. În cererea depusă la instanţă, el a arătat că procurorii nu i-au adus la cunoştinţă niciun act procedural, că nu a fost citat corect la judecarea cauzei şi astfel i s-a încălcat dreptul la apărare. Fost director general la Gelsor, Nicolae Popa este dat în urmărire internaţională de şase ani, iar ancheta procurorilor din dosarele prăbuşirii fondurilor FNI şi FNA s-a realizat în lipsa lui. Sorin Ovidiu Vântu a fost trimis în judecată, în acest dosar, pentru instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, dar tribunalul a considerat, în iunie 2004, că dosarul trebuie să se întoarcă la Parchet pentru cercetări. (Ionel Stoica)























































