Doi frati din judetul Galati - batuti crunt de un consatean
Doi frati din comuna galateana Branistea au ajuns la spital, miercuri seara, dupa ce au fost batuti de un consatean, aparent fara motiv, la iesirea dintr-un bar. Fratii Stefan si Emil Balan au
Doi frati din comuna galateana Branistea au ajuns la spital, miercuri seara, dupa ce au fost batuti de un consatean, aparent fara motiv, la iesirea dintr-un bar. Fratii Stefan si Emil Balan au declarat ca la iesirea din bar au fost luati prin surprindere de Marian Toader, care s-a napustit asupra lor, desi nu avusesera nici un conflict cu el. Ei au povestit ca abia dupa ce i-a batut pana i-a umplut de sange, agresorul, care ar fi fost beat, si-a dat seama ce a facut si le-a cerut sa nu depuna plangere la Politie. "Cand am iesit, a venit prin spate si m-a lovit cu piciorul. Am cazut inconstient, iar el a dat cu bocancul in mine. Am ajuns acasa si eram numai sange", a declarat Emil Balan. Medicii afirma ca cei doi frati, in varsta de 25 si respectiv 31 de ani, au fost practic desfigurati, pentru ca au fost calcati pe fata. Dr. Nicolae Bacalbasa, seful Sectiei Reanimare a Spitalului de Urgenta din Galati, a declarat ca cei doi frati au fost internati cu traumatisme cranio-faciale, cel mai in varsta avand fractura de piramida nazala. "Tinerii au fost calcati cu bocancii pe cap si pe fata", a precizat Bacalbasa. Inspectorul Cristina Stoian, din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Galati, a declarat ca Politia a inceput o ancheta in acest caz si ca, in functie de numarul zilelor de ingrijiri medicale, vor fi luate masurile legale care se impun. Fratii Balan au declarat ca nu vor renunta la plangerea impotriva consateanului lor.




















































