Dilema fiilor lui Saddam - exilul ori sicriul
Udai Hussein, fiul cel mare al conducatorului irakian, are 37 de ani. Multa vreme a fost considerat candidat la succesiunea tatalui sau, dupa modelul sirian, unde, dupa moartea presedintelui Hafez
Udai Hussein, fiul cel mare al conducatorului irakian, are 37 de ani. Multa vreme a fost considerat candidat la succesiunea tatalui sau, dupa modelul sirian, unde, dupa moartea presedintelui Hafez Al-Assad, a venit la putere baiatul lui, Bachir. Numai ca, la 12 decembrie 1997, Udai a fost tinta unui atentat in plin centrul Bagdadului, masina in care se gasea fiind ciuruita de gloante, iar el ranit foarte grav. Se spune despre el ca e foarte brutal si ca a ranit ori ucis mai multe persoane. Ii plac la nebunie aventurile galante si garderobele de lux. Este membru al parlamentului si, totodata, conduce corpul paramilitar "Fedainii lui Saddam", cat si cel mai popular ziar din tara, "Babel", canalul de televiziune pentru tineret si Comitetul Olimpic Irakian. Intr-un comunicat oficial transmis de biroul sau, el a respins ultimatumul dat de Bush in cursul zilei de luni. O stire de ieri sustine ca el se afla sub paza la domiciliul din Tartar, intrucat ar fi vrut sa fuga in Iordania. Pe urma, n-ar fi fost de acord nici cu noile misiuni ale lui Qussai. Qussai Hussein este fiul cel mic, are 35 de ani, fiind considerat adevaratul succesor, dupa atentat Udai ramanand cu sechele grave. Este o persoana deosebit de puternica, ce actioneaza in culise. El supervizeaza activitatea Garzii Republicane, care are cele mai bine echipate si antrenate trupe. Multa vreme s-a ocupat de securitatea personala a tatalui sau. Irakienii aflati in exil leaga numele lui Qussai de brutala represiune care-i vizeaza pe opozanti. In mai 2001, el a fost cooptat in conducerea Consiliului Comandamentului Revolutiei, fiind adjunct al sefului sectiei militare a Partidului Baas, de la putere. In aceasta calitate a participat la reuniunile politice, dupa ce, un timp, a coordonat doar problemele strict militare. Dupa ce, duminica, Irakul a fost impartit in patru regiuni militare, Saddam Hussein l-a numit comandantul celei principale pe Qussai, in aceasta aflandu-se capitala tarii si Tikrit, fieful liderului de la Bagdad. Licentiat in drept al Universitatii din Bagdad, casatorit si tata a trei copii, Qussai cunoaste bine trei tari din zona - Turcia, Siria si Iranul. Apare rar la televiziune si prezideaza si mai rar intruniri publice. Ca si Udai, si el a fost tinta unei tentative de asasinat: in 2001, doi responsabili ai serviciilor irakiene de securitate au incercat sa-l omoare. Unul dintre atacatori a reusit sa scape fara urma. Se mai spune despre el ca beneficiaza din plin de substantialele profituri obtinute din contrabanda cu petrol realizata de foarte puternicele clanuri din Tikrit.



















































