Foto Diaspora suspină după satele românești: „Visez la căprițele și găinușele pe care o să le am”
0Numeroși români stabiliți de ani buni în Occident povestesc cu entuziasm despre planurile lor de a se întoarce și a trăi în satele tot mai pustii, dar pitorești, ale României. Unii dintre cei care au făcut deja acest pas recunosc că realitatea vieții la sat este mult mai dură decât și-au imaginat.
Numeroși români care trăiesc de mai mulți ani în Europa își doresc să se întoarcă în România, dar nu în orașele din care au plecat, ci în satele tot mai depopulate, pe care le văd într-un mod idilic.
Unii au povestit că au reușit să își cumpere case și terenuri și își fac planuri pentru marea revenire.
Satele depopulate, cu case tot mai scumpe
Între timp, o mulțime de sate din România au ajuns în pragul dispariției, după plecarea ultimilor lor locuitori. Paradoxul, spun locuitorii unor comune ca Bătrâna, din județul Hunedoara, unde mai trăiesc 50-60 de oameni, este că românii care vor să își achiziționeze aici gospodării nu prea mai au ocazii.
„Multe case vechi au fost cumpărate, în anii trecuți, când erau mai ieftine, iar acum sunt un fel de case de vacanță. Vara, din când în când, proprietarii lor revin în sat și mai au grijă de ele. Dar nu locuiesc aici permanent”, povestește un localnic din Bătrâna.
În plus, prețurile imobiliarelor au crescut foarte mult în ultimii ani, chiar și în așezările izolate. „Acum câțiva ani, astfel de case erau adevărate chilipiruri. Se dădeau cu câteva mii de euro, pentru că fuseseră locuite de bătrâni, iar după moartea acestora, copiii lor nu au vrut să mai revină la țară, unii fiind plecați de ani buni prin Occident. Le-au dat ca să scape de o grijă. Acum, se cere 30.000-40.000 de euro pe unele case bătrânești din sat”, adaugă săteanul.
În unele sate aproape pustii de munte, cumpărătorii au mai găsit oferte accesibile ca preț la locuințe vechi.
„La noi în sat s-a vândut recent, o casă, cu vreo 16.000 de euro. Dar fiind vorba de o locuință veche din anii ‘70 și degradată, noii proprietari dacă vor să locuiască aici vor avea nevoie de mulți bani pentru a o recondiționa, începând de la schimbarea tencuielii, a instalațiilor electrice, a acoperișului, până la remobilarea ei completă și asigurarea încălzirii și apei”, spune un localnic din satul Cerișor din Hunedoara, o așezare cu circa 20 - 30 de locuitori.
Planurile bazate pe vise
Mulți români plecați de ani buni din România, pentru a munci în Occident, privesc satele depopulate într-un mod idilic, iar întoarcerea „la rădăcini” face parte din planurile lor.
Vara, în special, când natura se află în deplinătatea ei, iar grădinile și livezile dau roade, unele așezări rurale din România sunt apreciate pentru înfățișarea lor și relieful înconjurător, iar dorul de revenire cuprinde tot mai mulți românii. Unii povestesc însă că nu au mai ajuns în țară nici măcar în concediu, în timp ce alții spun că au revenit de câteva ori aici și au făcut pași importanți pentru a-și îndeplini dorința de a se muta la țară.
„Ne-am luat și noi casă la 18 kilometri de Bacău și, după 20 de ani de străinătate, ne întoarcem acasă. Nu vin cu vise, nu vin cu planuri, vin doar cu speranța la o viață liniștită. Fără stres și agitație. Avem o afacere, deci un venit va fi sigur! Nu va trebui să mă angajez în România, ca să nu am de-a face cu statul. Țin să precizez că am fost crescută la oraș, fără nici măcar bunici la țară. Totuși, merg pe premisa că oamenii din afara orașelor duc o viață mai sănătoasă și cu mai puțin stres, de aceea speranța mea este să am și eu o viață asemănătoare”, povestește o româncă, pe grupul de Facebook „Mutat la țară”.
Case cumpărate în așteptarea pensiei
O româncă povestește că de 11 ani locuiește cu soțul ei în Germania, după ce alți zece ani a trăit în Grecia. Între timp și-a cumpărat o casă în România, pe care o păstrează de mai mulți ani, deocamdată nelocuită, pentru zilele în care speră că va reveni.
„Locuim încă în Germania și, din 2021, de când am cumpărat o casă la țară, în județul Vâlcea, la poalele munților, visez la clipa când ne vom muta definitiv acolo. Visez cu ochii deschiși la cele două căprițe pe care o să le am, la găinușele mele, pisicuța mea, la grădina mea și, bineînțeles, la un pui de ciobănesc german. Soțul e cel care m-a ținut aici încă patru ani, sper ca acesta să fie și ultimul. Am tot amânat momentul, iar acum parcă nu mai am aceeași încredere, dar totuși visez și abia aștept clipa mutării”, spune aceasta.
O altă româncă plecată în Occident povestește că a cumpărat o casă veche într-un sat din Bihor, pe care o vizitează în concediu, pentru a mai lucra câte puțin la ea.
„Acum doi ani am cumpărat o casă de chirpici aproape de Oradea. În fiecare an mergem acasă și renovăm singuri, încet, cum putem, păstrând frumusețea bârnelor de sus de pe tavan, frumusețea rustică cu care am crescut la bunici. Mai avem de făcut o baie și o bucătărie și ajunge. Vrem acasă. Liniștea din casa ta, roșia cu gust din grădina ta, ouăle de casă… și da, cine e harnic în străinătate, acasă e la fel. Dacă aici stai pe ajutoare, cu siguranță spui că nu vrei acasă, că aici e mai bine. Străinătatea e grea pentru cei care muncesc, dorul de casă te topește încet”, a relatat aceasta.
Mulți români din Diaspora susțin, la rândul lor că au planuri mari de reîntoarcere în satele românești, pe care nu le-au mai văzut decât în trecere și în fotografiile care circulă pe rețelele sociale. Unii au povestit că vor face asta peste un an - doi, alții că vor mai lucra în țări ca Italia sau Irlanda de Nord mai mulți ani, 15 - 20 de ani chiar, până vor ieși la pensie.
„Visul meu este să am o căsuță la munte, să învăț să pun legume în pământ, să mă bucur de liniște și aer curat... Să am animale, să nu mai aud ceasul care sună să merg la muncă, ci doar ciripitul păsărilor”, susține unul dintre aceștia.
Realitatea satelor românești, mai puțin ofertantă
Redată într-un mod idilic în planurile românilor plecați de ani buni în Occident, viața în satele uitate ale României a fost plină de provocări pentru mulți dintre cei care au făcut pasul din Occident spre așezările arhaice.
După propriile experiențe, unii îi consideră pe românii din diaspora rupți de realitățile din ruralul românesc și îi sfătuiesc ia în considerare mai multe lucruri înainte de a se întoarce. O sursă constantă de venit sau un loc de muncă sunt necesare, iar în multe sate uitate din România, singurele locuri de muncă rămase sunt posturi la primărie
„Sunt multe persoane care revin din străinătate și se mută la țară. Dar trebuie să vedeți mai întâi cu ce bani veniți, ce vă doriți să faceți și cât de dezvoltată este zona în care o să locuiți. Nu poți trăi fără bani nici la țară, decât dacă vreți să trăiți ca străbunicii noștri, fără curent, fără apă, fără mașină etc. Pentru a-ți câștiga traiul, nu mai e suficient să ai o vacă, un cal și câteva găini, dar dacă ai bani să dezvolți o fermă sau să investești în agricultură este minunat și nu mai e nevoie să te angajezi. La noi, în județul Cluj, sunt mulți care au animale, cultivă pământul, dar au și un job, pentru a-și asigura vechime în muncă, asigurare medicală și un venit mic, dar sigur, pentru că nicio lună nu e ca alta”, povestește o localnică din Cluj.
Altcineva remarcă faptul că traiul în satele din România s-a scumpit în ultimii ani.
„La noi, de exemplu, prețul la apă, fie la țară, fie la oraș, este la fel. Agricultura, în unele zone, nu mai merge, fiindcă seceta distruge tot, de la fructe la legume, dacă nu ai apă să uzi. Dacă vrei să trăiești la țară fără alt serviciu, e și mai greu... muncă 24 de ore din 24, 7 zile din 7, 12 luni din 12”, adaugă acesta.
Creșterea animalelor - muncă non-stop
Munca este dificilă, adesea stresantă și lipsită de pauze pentru cei care vor să crească animale, adaugă altcineva, mutat la țară.
„Animalele nu au concedii sau sărbători și există factori pe care nu îi poți controla, dar de care depinde recolta de peste an: ger când ai nevoie cel mai puțin (în ultimii 2-3 ani a fost îngheț în aprilie), secetă, inundații etc. În rest, Doamne ajută!”, afirmă românul.
Altcineva adaugă că românii veniți din Occident trebuie să se pregătească să înfrunte dificultățile pe care le-ar putea la bătrânețe.
„Să muncești la sat, în ograda ta, nu este un chin. Dar peste câțiva ani, când veți avea nevoie de pensie și, mai ales, de sănătate, ce veți face? De unde veți avea efectiv resurse să vă îngrijiți? Va veni o vârstă când chiar și adusul unui braț de lemne în casă sau tunderea ierbii vor deveni grele”, afirmă acesta.
O româncă trecută prin experiența întoarcerii oferă o descriere și mai sumbră traiului în satele românești.
„Nu vă sfătuiesc să vă întoarceți la țară. Și eu am făcut asta, dar acum, când nu plouă și e secetă, oricât aș uda, nimic nu se face, nici măcar iarba nu mai crește. Oamenii sunt de o răutate ieșită din comun, nici nu-mi imaginam așa ceva – îi ajuți, iar ei te înjură. Acum 11 ani eram atât de entuziasmată...”, afirmă ea.
„Omul gospodar însă nu moare de foame niciodată. Se descurcă și în mijlocul deșertului”, concluzionează altcineva.
Se încarcă comentariile...
